Articole Venus

"Dupa difuzarea filmului The Mother, la Cannes, Roger Michell si cu mine ne intorceam intr-un taxi, cand mi-a spus: Ar fi cazul sa facem ceva diferit acum; ai vreo idee?" isi aduce aminte scenaristul Hanif Kureishi. "M-am gandit sa fac ceva despre un batran care sufera o operatie la prostata - cu siguranta o premisa foarte incitanta pentru un film! - care isi aduce aminte despre viata lui sexuala, despre ce a realizat el, cum si-a trait viata, placerile pe care le-a avut. Am meditat asupra acestui aspect cateva luni de zile, si, intr-un final, mi-am dat seama ca filmele trebuie spuse in prezent si nu in retrospectiva. Asa ca m-am gandit la aceste mic-dejunuri pe care le iau alaturi de numerosi tipi in varsta - unii dintre ei sunt chiar mai in varsta decat mine - si mi-am amintit de o zi cand toti tipii astia aveau pilulele la ei si ziceau ceva de genul "Ooh, cele albe sunt chiar bune!" sau "Astea albastre nu sunt prea minunate - ar trebui sa le incerci pe alea galbene!" si mi-am dat seama ca 'Asta e, asta e viitorul. Despre asta va fi vorba in film: grabitul la farmacie, mancatul unui croissant si apoi odihna de acasa.'"

Inarmat doar cu niscaiva idei inspirate din Clubul de Mic-dejun al pensionarilor, Kureishi se intalneste cu regizorul Roger Michell. "Hanif a precizat ceva in legatura cu un film despre batrani morocanosi, inspirat din obisnuitele lui mic-dejunuri alaturi de Stephen Frears si alti prieteni de-ai lui", afirma Michell. "Am scos aceleasi sunete incurajatoare, cum fac de obicei, din politete, numai ca , de data aceasta, chiar erau adevarate. Dupa aproximativ trei saptamani, am primit un e-mail sleampat de vreo 16-17 pagini, dar am stiut imediat ca vreau sa fac acest film chiar daca nu aveam decat o schita de scenariu."

"Roger si cu mine am inceput cu dezvoltarea ideii, pentru ca asta este algoritmul meu de lucru," spune Kureishi. "Pentru mine, nu poti scrie un film fara contributia regizorului - trebuie sa te straduiesti sa faci un film pe care si regizorul sa vrea sa il realizeze si sa gasesti o metoda de a lucra impreuna. Cred ca eu si Roger stim deja cum sa facem acest lucru, pentru ca am mai lucrat la The Mother si la The Buddha of Suburbia. Am inceput sa ne vedem zilnic ca sa lucram la scenariu, din punctul meu de vedere fiind cel mai productiv mod."

Dupa saptamani de munca la scenariu, Michell si Kureishi l-au trimis colaboratorului lor obisnuit, producatorul Kevin Loader, cu care au lucrat pentru prima data in 1993, la filmul The Buddha of Suburbia pentru BBC. Loader a produs si urmatorul lor film artistic, premiatul The Mother.

"Am mai lucrat si inainte impreuna si acum procesul are un algoritm bine stabilit, care se rezuma la: Hanif ii trimite lui Roger inca de la inceput materiale si apoi le dam de la unul la altul", afirma Loader. "Uneori ideea prinde radacini, alteori nu. Uneori este trimisa inapoi la Hanif cu instructiuni, ca sa o transforme intr-o povestire foarte scurta, lucru ce se concretizeaza destul de des. In cazul de fata, povestea a fost nostima de la inceput si a prins radacini foarte repede. Roger si Hanif au lucrat intens la scenariu si in sase sau sapte saptamani franturile de scene si personajele schematice s-au transformat intr-un scenariu bine cizelat."

Pe parcursul procesului de dezvoltare, titlul Beckett-ian al lui Kureishi, "Everything is Forgotten Gradually" a fost invins de "The Old Gits". O data cu punerea la incercare a prieteniei ce trecuse testul timpului prin, dupa cum spune insusi scenaristul, "trantirea unei fete in poveste", titlul a devenit "Venus". Cineastii s-au temut de faptul ca acest proiect, avand tema principala o poveste de dragoste din perioada mai-decembrie, dintre un varstnic si o tanara femeie, sa nu fie privit ca pe o reluare a filmului realizat anterior, unde era relatata legatura amoroasa dintre o femeie in varsta si iubitul fiicei sale. Cu toate acestea, ei s-au grabit sa sublinieze diferentele dintre cele doua productii.

Intr-un fel era inevitabil sa crezi ca pelicula este un fel de The Father, dar cu cat evolua, cu atat devenea mai distinct", este de parere Roger Michell. "Este un film in care se iarta mult mai mult ca in The Mother, nu mai este o anatomizare a familiei post-moderne. Este mult mai mult legat de sentimentul iubirii decat de sex. The Mother era, in esenta, despre pofte, sexualitate si placeri sexuale. 'Venus' este mai mult despre a tanji, pierderi, dragoste; este mult mai dulce."

"Intr-o anume privinta, Venus este o simpla poveste baiatul-intalneste-fata", declara Kevin Loader. "Una din particularitatile modului lui Hanif de a scrie este aceea ca, in spatele oricaror scenarii complicate, este un cliseu holywoodian. Asadar este o poveste de dragoste - sunt, probabil, doua povesti de dragoste: este o vorba despre o amicitie si o dragoste. Chiar exista o idila intre Maurice si Jessie. Nu este o legatura sexuala, ci una romantica. Si el si ea primesc ceva inapoi, lucru greu de explicat, de definit, insa foarte usor de observat in film."

"Ma gandeam de mult la o poveste despre batrani, cu cat inaintez in varsta, cu atat am aceasta tendinta. Despre pasiunea in randul batranilor nu mai scrisesem niciodata," spune Hanif Kureishi. "Dintr-un anumit punct de vedere, VENUS se aseamana cu The Mother, dar are o tonalitate diferita. Am citit un roman sumbru scris de Junichiro Tanizaki, intitulat Diary of a Mad Old Man, care relateaza povestea unui tip foarte batran, care, fiind pe moarte, tine un jurnal al bolii sale. Acesta se indragosteste de sotia fiului sau. M-a impresionat foarte mult acest roman si, citindu-l, mi-a retrezit interesul pentru ideea ca un om in pragul mortii mai poate fi atras de cineva. Ma intereseaza modul in care iubirea se manifesta de-a lungul unei vieti si se poate reinstala la batranete intr-un mod ciudat, de-a dreptul pervers."

"Maurice este, pe tot parcursul filmului, integru si absolut sincer cu el insusi," afirma Peter O'Toole, legendarul actor care il interpreteaza pe pasionalul batran in cauza. "Nu poate rezista unei fete frumoase - nu a putut niciodata in viata si nici acum, spre sfarsit nu poate. Asta este numai un aspect al existentei lui. In momentul in care a vazut-o pe Jessie nu stia ca este bolnav, deci, bineinteles ca i-ar fi placut sa aiba macar o sansa cu ea. Arbitrarul toanelor si capriciilor noastre sexuale nu poate fi inteles de om. Inima are propriile motivari, fie ca este vorba despre un tip batran sau despre o tinerica, este peste puterea noastra de intelegere: "Vulturul in aer, sarpele pe o piatra, corabia in mijlocul marii, si barbatul cu o femeie." Nu fac decat sa citez din biblie - este un adevarat mister."

"Ceea ce face munca alaturi de Hanif atat de roditoare este faptul ca el chiar vede lumea cu alti ochi, intr-un mod diferit de al nostru," spune Michell. "Poate fi provocator in mod deliberat, uneori enervant, dar, in acelasi timp, extrem de profund si de grijuliu. Cred ca facem echipa buna, in alte cuvinte eu pot sa ma opun unor notiuni de-ale lui, mai nelegiuite, si sa ii exprim viziunea asupra lumii intr-o maniera mai vie. Dar tot el ramane scenaristul - eu nu fac altceva decat sa pasesc pe coridoarele pe care el mi le deschide."

Desi glumind, Kureishi afirma ca aceasta este o colaborare inegala, deoarece regizorul are voie sa ii spuna sa rescrie o scena, dar el nu poate sa miste camera. Cu toate acestea scenaristul apreciaza contributia foarte activa a lui Michell. "Imi place Roger si imi place sa lucrez cu oameni cu care am mai lucrat pentru ca iti sunt cunoscute metodele de munca in echipa", afirma el. "Celalalt aspect este ca el, ca regizor, evolueaza in permanenta. Stilul in care a creat acest film e foarte diferit de cel din The Mother. Cu alte cuvinte, ma uit la filmele pe care le-am scris eu si vad ce a gandit Roger. Le vizionez si apoi ma duc acasa si ma gandesc la ce s-a gandit el pentru ca ma intereseaza ce are in cap avand in vedere ca eu sunt calea prin care a facut filmul."