Summit Fever

(2022)

Febra înălțimilor

Poster Summit Fever Poster Summit Fever

Sinopsis Summit Fever

Un tânăr alpinist și prietenul său pleacă să cucerească cei mai provocatori trei munți din lume. După ce au urcat primele două vârfuri, ei perseverează în urcarea finală, neștiind că o furtună mortală se apropie pe cealaltă parte a muntelui.

Contribuie la această pagină şi câştigă DVD-uri!
NOTA FILM
Nota IMDB: 5.3

Caseta tehnică

Produs de

Haymarket Films

Distribuitorul international

Global Film

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ordonează după
Horatiucrisan pe 12 Aprilie 2023 13:36
Un film care poate fi pe gustul iubitorilor de escalada pe munte. Din pacate in ciuda celor aproape doua ore cat durează filmul, mare lucru nu se intampla, protagoniștii urca pe diverse trasee, mai mor din ei, restul se întorc la cabana și se îmbată un baruri în onoarea amicilor decedați iar spre sfârșit avem parte și de o furtuna care ii surprinde pe eroi în condiții precare pe munte. Subiectul a fost deja consumat în mai multe filme de acest gen. Am pierdut 2 ore degeaba, m-am uitat la film crezând ca dacă joaca Ryan Phillip o fi ceva de capul lui. Însă și personajul interpretat de Ryan moare după prima ora de film..cred ca de plictiseala.
1 1
Iulidesprefilme pe 11 August 2023 15:16
Să mori fericit pe Mont Blanc...Acesta a fost sentimentul lui Jean Pierre, un fanatic al escaladărilor montane...
0 1

Spune-ţi părerea despre Summit Fever

Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vezi şi:  filme noi drama
jinglebells