Articole Ray

Pentru multi anul nasterii genului soul este 1959 cand casa de discuri Atlantic Records a lansat discul single I’ve Got a Woman interpretat de Ray Charles – un star in ascensiune pe atunci.

Amestecand blues cu gospel intr-un stil de neconceput pana atunci, introducand conotatii sexuale si spirituale, dure dar si tandre, acest nou curent muzical a socat lumea.
A fost un proces de cataliza intr-o perioada de mare efervescenta a culturii muzicale americane.
Uimitor a fost atat stilul muzical dar la fel de uimitor a fost cel care l-a lansat – Ray Charles.

Denumit geniul soul-lului (soul genius) lumea s-a intrebat ani de-a randul cum era sufletul geniului (soul of the genius).
Generatii intregi de americani si nu numai au crescut pe muzica lui Ray Charles care a revolutionat toate genurile de la jazz, la country dar putini au stiut amanunte din viata lui.

Ray Charles a fost nu numai un pianist unic dar si un compozitor exceptional. O alta latura absolut surprinzatoare a lui a fost cea de om de afaceri foate abil. El a preluat controlul carierei sale si a obtinut anumite conditii contractuale fara precedent in lumea muzicala.
El a deschis drumul si altor muzicieni care au putut beneficia de avantaje materiale importante in relatia cu casele de discuri.
Taylor Hackford spune: „viata lui Ray Charles a fost o calatorie fantastica. In film am vrut sa prezint complexitatea geniului sau.

Ray a avut un curaj urias si o stralucire dar viata lui a inclus tragedii si demoni. Noi am incercat sa aratam evolutia unui artist intr-o perioada de adanci transformari culturale.
Speram ca cei ce vor viziona filmul vor intelege ca Ray Charles a fost mai mult decat un muzician – el a influentat o revolutie culturala in America, revolutie care continua si astazi”.

Intr-un interviu dat cu cateva luni inaintea mortii, Ray Charles spunea : „vad ca Taylor si-a facut temele. A descifrat viata mea destul de bine. As vrea ca oamenii sa inteleaga incercarile prin care am trecut de cand eram copil si pana mi-am faurit o cariera si toate intamplarile atat de diferite cu care m-am confruntat. Vreau sa spun ca mi s-au intamplat niste lucruri extraordinare dar si niste drame crunte. Ceea ce trebuie sa ramana din experienta mea este ca iti poti reveni din orice situatie ingrozitoare si poti invinge orice adversitate daac crezi in tine si stii unde vrei sa ajungi. Cu alte cuvinte nu renunta doar pentru ca ai fost culcat la pamant de cateva ori”.

Ray Charles a fost un om al contradictiilor – au existat in el simplitatea si modestia unui om de culoare venit din medii sarace dar si ceva snobism de citadin, strigate dar si soapte.
Nu i-au placut barierele sau etichetarile astfel incat melodiile sale au traversat si ingemanat genurile spargand granitele intre jazz, R&B, country si gospel si ceea ce a rezultat a fost ceva original, exuberant si emotionant.

S-a spus despre el ca putea sa te faca la fel de usor sa dansezi dar si sa-ti rupa inima, putea sa evoce bucuria si deceptia sau pe amandoua in acelasi cantec.
Pentru Ray Charles viata era astfel un amestec de suferinta, necazuri, pareri de rau, exaltare, frumusete si dorinta de salvare.

Ray Charles s-a nascut pe 23 septembrie 1930 in Albany, Georgia. Era o perioada de recesiune. Numele sau intreg a fost Ray Charles Robinson si el s-a indragostit de muzica de la o varsta foarte frageda. Inca de atunci aborda atat imnurile cantate in Biserica Baptista cat si blues-ul cantat de muzicieni locali.

Inainte de a implini 5 ani a inceput sa cante la piam.
A fost martor la inecul fratelui sau mai mic pentru care se va autoinvinovati. La scurt timp o combinatie de glaucom si de consecinta a faptului ca a asistat la moartea fratelui va determina inceputul orbirii.

La 7 ani era complet orb iar mama lui, o femeie dura dar devotata avea sa-l invete sa se descurce utilizand auzul si fascinatia sa pentru sunete.
Nu a utilizat niciodata un baston sau un alt ajutor ci si-a croit drumul sau abordand intr-un mod unic viata ca o persoana fara vedere.
Cu speranta asigurarii unei existente mai bune pentru Ray, mama sa l-a trimis la 250 km distanta de casa la o scoala pentru nevazatori unde a invatat sa citeasca si partituri in limbajul Braille. Aici a studiat mai multe instrumente si s-a apropiat de jazz, swing, gospel, blues si country.

O alta tragedie avea sa-l loveasca. In timp ce era la scoala mama sa a murit lasandu-l singur pe lume. Cum dorinta ei a fost ca Ray sa stea pe propriile picioare, adolescentul incepe sa cante in cluburi si localuri cu o formatie country & western numita The Florida Playboys. Nu era usor pentru un tanar orb dar Ray s-a maturizat rapid.
In 1948, la 17 ani a luat autobuzul si a strabatut tara pana la Seattle unde a inceput sa cante in stilul Nat King Cole si James Brown.

Si-a facut rapid un nume si in 1949 a inregistrat primul single pentru casa de discuri Swingtime Records. Patronul casei, Lauderdale l-a pus in legatura cu formatia lui Lowell Fulsom.
Ray avea o viata singuratica – statea mult in camera sa de hotel si din aceasta perioada dateaza si descoperirea sa – heroina.

Saltul decisiv in cariera sa s-a produs in 1950 cand a semnat un contarct cu Atlantic Records dupa ce Ahmet Ertegun l-a descoperit. In aceasta perioada a inceput sa amestece gospel- ul cu blues. Rezultatul, desi contestat la inceput a cucerit si electrizat publicul si radiourile l-au raspandit rapid.

In acea perioada exista expresia „ muzica neagra’”care era, evident cea cantata de cei de culoare, dar muzica lui Ray Charles a trecut aceste bariere rasiale si a fost imbratisata si de albi.
A renuntat la numele de familie Robinson deoarece exista un boxer celebru Ray Robinson si in anul 1956 a lansat I’ve Got a Woman – o melodie mai mult blues.

Aceasta a fost urmata de o serie de mare succes printre care What’d I Say, Down in My Own Tears, Unchain My Heart si Hit the Road Jack.
In jurul varstei de 20 de ani, Ray era denumit de cei din domeniu „ geniul”.
In 1959 a schimbat casa de discuri desi era foarte atasat de Ertegun si de Wexler – de la Atlantic Records si a semnat un contract cu ABC Paramount.
Negocierea a fost in favoarea lui Ray care a obtinut cele mai bune conditii pe care un artist le castigase pana atunci.

Din aceasta perioada dateaza si schimbarea stilului sau muzical la 180 de grade si orientarea sa catre country & western.
Audienta sa a crescut in aceasta perioada din care dateaza melodii ca Georgia on My Mind, I Can’t Stop Loving You, Born to Lose, Busted.
In acest moment toti credeau ca Ray a atins apogeul carierei sale dar el a mers si mai sus.

Din 1960 a devenit militant pentru drepturi civile. Martor al tratamentului inferior la care erau supusi artistii de culoare, Ray Charles a fost primul artist renumit care a refuzat sa cante in cluburi segregationiste – atitudine care l-a facut sa piarda sume importante de bani si a determinat statul Georgia sa-l renege.
In 1977 Georgia ca stat si-a cerut scuze fata de Ray Charles si a adoptat melodia Georgia on My Mind ca imnul statului.
In anii 60 viata lui Ray Charles era un haos – casnicia era in criza datorita infidelitatilor sale repetate. Apoi in 1965 a fost arestat in aeroportul din Boston pentru detinere de heroina. Recunoscandu-si dependenta de heroina cariera sa era in pericol. Se droga de foarte multi ani dar intre muzica si drog a ales muzica.

A facut o cura de dezintoxicare dupa care nu s-a mai atins niciodata de droguri.
Cariera sa a continuat cu turnee – circa 200 de zile pe an area in turnee pana cand boala de ficat l-a determinat sa incetineasca ritmul.
In anii 70 a lansat o noua versiune a melodiei America the Beautiful care a subliniat inca o data stigmatul luptei si a sacrificiului care l-a marcat pe Ray Charles.
De-a lungul carierei Ray a castigat 12 premii Grammy iar in 1988 premiul Grammy pentru intreaga cariera.

Cele 76 de single lansate au fost in topul celor mai vandute si in total a inregistrat peste 75 de albume.
Numele sau este prezent in Hall of Fame al Rock- ului, Blues-ului cat si in al NAACP Image. A primit in cariera sa si Medalia nationala a artelor.
Nu si-a uitat niciodata radacinile si nici obstacolele pe care a trebuit sa le depaseasca de aceea a donat peste 25 de milioane de dolari pentru acte de caritate destinate negrilor, educatiei si artelor.

A murit pe 10 iunie 2004 la varsta de 73 de ani.

Ca multi dintre noi, regizorul Taylor Hackford l-a intalnit pe Ray prin muzica sa. El isi aminteste ca in anii 50 a auzit I’ve Got a Woman si ca a fost electrizat de ritmul si de vocea cantaretului. „Din primul minut in care l-am auzit pe Ray Charles cantand am stiut ca in el arde un foc nestapanit” spune Hackford „ si de atunci i-am urmarit cariera cu mare interes”.

In paralel cu muzica lui Ray s-a dezvoltat o latura a culturii americane. O multime de cantareti au fost influentati de munca lui Ray – Elvis Presley, BB King, Stevie Wonder si Rolling Stones. Chiar si cantaretii de astazi sunt influentati de Ray cum ar fi Justin Timberlake, Alicia Hayes, Norah Jones.

Cateva decade mai tarziu in anii 80 Hackford era deja un regizor cu notorietate- avea in palmares Ofiter si gentleman si musical-uri ca The Idolmaker, La Bamba dar si documentarul mult apreciat Chuck Berry hail! Hail! Rock’n Roll. Dupa aceste realizari el isi dorea sa faca un film despre omul a carui cariera si muzica il preocupasera. Nu numai muzica l-a inspirat pe Hackford dar erau multe povesti despre dramele lui personale, adversitatea cu care s-a confruntat, prejudiciile materiale pe care le-a suferit, dependenta de droguri dar si geniul de care a dat dovada, dragostea, frumusetea si vointa care l-au caracterizat.

Toate acestea au fost considerate de Hackford si de Stuart Benjamin drept o istorie americana care trebuia spusa.
Regizorul spune: „ca sa-l intelegi pe Ray Charles, muzica lui este importanta dar este inca mult mai important omul. Cand i-am auzit povestea am spus – Doamne, nici n-am avut idee ! si m-am gandit ca Ray este un simbol american a carui poveste trebuie istorisita”.

Hackford l-a intalnit personal pe Ray in 1987 atunci cand a vrut sa achizitioneze drepturile de ecranizare a vietii lui. A inceput atunci o colaborare care a durat urmatorii 15 ani.
El spune despre Ray – omul: „era un barbat pe cat de dur pe atat de sensibil. A fost unul dintre oamenii cei mai inteligeti pe care i-am cunoscut dar in acelasi timp era foarte naiv. O persoana dificila dar toti cei care se realizeaza si care o fac inlaturand obstacole, sunt dificili.

Ray emana o incredere deosebita provenita din conditia sa de om care a reusit prin el insusi. Era in acelasi timp un perfectionist care cerea daruire si concentrare de la ceilalti”.
Dupa aceasta prima intalnire relatia cu Ray s-a intemeiat pe incredere si curad cei doi producatori au intrat in posesia drepturilor de ecranizare. Apoi au petrecut niste ani buni incercand sa starneasca interesul Hollywood- ului pentru acest proiect.

Cel mai ambitios si mai tenace a fost Stuart Benjamin. El a fost care practic a tinut proiectul in viata.
Partea neplacuta a fost ca Ray Charles a murit inainte ca filmul sa fie lansat.
Pentru a scrie scenariul s-au folosit interviurile luate in timp lui Ray Charles, celor care l-au impresariat respectiv Ahmet Ertegun, lui Quincy Jones cu care a cantat. Scenaristii nu au ascuns nimic – Ray nu este prezentat doar ca geniul muzicii ci este aratat cu toate viciile pe care le-a avut.

In fond toate impreuna au facut din el un simbol.
Ray Charles le-a spus: „puteti spune orice vreti, puteti sa ma aratati oricum vreti dar nu va voi lasa sa nu spuneti adevarul pentru ca nu ar fi corect”.
Un alt factor decisiv la proiectul Ray a fost fiul lui Ray, Ray Charles Robinson Jr care a devenit si coproducator al filmului. Acesta a fost tenace si a facut toate eforturile pentru ca filmul sa fie realizat. Ray Jr are un respect imens pentru tatal sau si este constient de importanta pe care acesta o are pentru omenire nu numai din punct de vedere muzical.

James L White este cel care a fost desemnat sa scrie scenariul in momentul in care proiectul s-a pus in picioare.
White este din Sud, este negru si a trecut si el prin momente grele. Cu aceste atuuri si cu materialul deja adunat, White a scris scenariul si a reusit sa-i insufle autenticitate.
Si el i-a luat interviuri lui Ray si spune ca „pe masura ce discuta cu oamenii si cu Ray, ceea ce se materializa erau niste povesti de dragoste – dragostea lui Ray pentru fratele sau, dragostea mamei care l-a propulsat, dragostea lui Ray pentru Della si peste toate dragostea lui Ray pentru muzica”.

Cand proiectul a prins radacini a devenit clar pentru toata lumea ca numai Taylor Hackford putea regiza filmul.

Ceea ce a facut el este ecranizarea unei povesti umane care acopera ca timp si ca influenta generatii intregi.