Articole Nuovomondo

Cum s-a nascut ideea acestui proiect, de a vorbi despre acest raport cu istoria?

Cred ca Golden Door s-a nascut din propria mea experienta de imigrant in Statele Unite. Am plecat acum 16 ani sa ma stabilesc la New York. Mi-am parasit patria pentru a merge sa fac ceva altundeva. M-am schimbat. Identitatea mea a fost un pic bulversata: nu mai eram in Italia insa nici pe pamantul meu, a trebuit atunci sa ma reinventez: sa fac o schimbare radicala in viata mea, sa plec pentru un vis, o speranta. Am vrut sa redau aceasta speranta si acest vis.

Vorbiti despre vis si despre identitate...

Cred ca identitatea reprezinta forta unui om. In film, protagonistii isi dau seama ca sunt italieni chiar in momentul in care isi parasesc patria. Credem ca a fi francez sau italian este ceva prestabilit cind traim in propria tara, insa nu ne simtim cu adevarat francez sau italien decat atunci cand suntem departe de patrie. Nici eu nu eram cu adevarat constient de cultura mea pana in ziua in care m-am confruntat cu alte culturi. Diferenta este cea care formeaza identitatea si nu conformismul si eu cred ca acesta este un fenomen magic. Am tinut sa-l redau in filmul meu: un personaj imbarcat pe vapor se prezinta celorlalti pasageri - toti italieni - crezand ca sunt straini si spune : " Cum sa dormi cu toti acesti straini?" un barbat ii raspunde : "Care straini? Toti suntem italieni!" El descopera abia atunci ca acei oameni sunt italieni. taranii din acea epoca traiau foarte izolati. Intr-o scena din film, ei se prezinta astfel : "sunt Salvatore din Petralia" "Sunt Vincenzo din Caligni". Petralia si Caligni sunt la 10 km distanta, insa este ca si cum ar exista o distanta enorma intre ele, cand de fapt ea nu exista. Deodata, isi dau seama ca Caligni si Petralia au ramas in urma lor si ca nu le mai ramane decat originea italiana.

Personajul lui Lucy, interpretat de Charlotte Gainsbourg, este foarte misterios. Nu se stie de unde vine, de ce e in Sicilia... Este un personaj-oglinda?

Lucy Reed este numele personajului lui Charlotte Gainsbourg. Eroul nostru o numeste imediat "Luce", lumina. Simbolic, ea reprezinta femeia Noii Lumi, speranta, lumina. Am ales-o pe Charlotte, pentru ca pe de-o parte ador felul ei minimalist de abordare a personajelor, pe de alta parte deoarece este rezervata, are o detasare de care aveam nevoie pentru a ma putea apropia mai bine de ea si pentru a fi respins de ea in acelasi timp. Pentru mine, o femeie intr-un film trebuie sa fie mereu misterioasa, nu trebuie sa-si divulge secretele, trebuie sa aiba un aer "giacometian", adica sa fie ca si statuile lui Giacometti: lunguiete si foarte albe. Cand o vezi alaturi de alte personaje care sunt un pic greoaie, impozante, imbracate cu haine inchise la culoare, ea este ca un somnambul, eterica, aeriana si lucrul acesta m-a inspirat foarte mult. Si aveam nevoie de aceasta ciudatenie.

Ce ati vrut sa simbolizati cu acest fluviu de lapte? La Tarkovski sau la Fellini, regasim de asemenea acest simbol, acest personaj hranitor, insa dumneavoastra ce semnificatie ii dati?

Nu m-am gandit la reprezentarea unei mame insa in subconstient poate fi intr-adevar asta. In interpretarea mea, laptele este viziunea bibilica a Pamantului Fagaduit. Insa inseamna si golul, neantul, un univers care trebuie reinventat complet. Laptele este o situatie psihologica, este ceva foarte deschis si foarte alb, este puritatea unui vis. Personajele mele sunt niste visatori puri, necontaminati. Ei viseaza la mancare, nu la bani, chiar daca la inceputul filmului, Salvatore are viziunea unui copac care isi scutura monedele de aur peste el. Insa aceasta este o fantasma inspirata de cartea postala pe care o vazuse in care taranii culegeau monede dintr-un copac, ca si cum ar fi fost mere.

Unul dintre lucrurile impresionante din film sunt acele planuri cu multimea, cu masa, cand familiile pleaca din Sicilia, cand vaporul se indeparteaza de port. Cum ati procedat? Doreati sa reprezentati masa, acea imigrare masiva?

Acel plan cu vaporul de care toata lumea imi vorbeste este una dintre primele idei pe care le-am avut pentru a descrie ruptura : ruptura de un popor, de un pamant. Cei care raman si cei care pleaca. Am vrut sa reprezint aceasta miscare de deschidere, acea ruptura progresiva spre un abandon complet, cu apa care filtreaza. Nu stiu de unde vine aceasta imagine precisa insa pot sa spun de unde vine dorinta mea de a filma multimea.

In scena de la final din Respiro se pot vedea multe picioare. Imi place sa filmez oameni multi laolalta, pentru ca pentru mine, in conceptia omului vechi de care ma simt foarte apropiat, omul nu putea sa supravietuiasca fara ajutorul unui alt om. Oamenii erau atunci mai apropiati unii de ceilalti. In ziua de azi, omul este din ce in ce mai izolat, crede ca poate sa faca totul singur si este nefericit. Cand filmez oameniim vreau sa-i filmez impreuna, in miscarea lor. Ma gandesc intens ca daca tu nu esti acolo, eu nu exist. Cine dovedeste prezenta mea pe pamant daca tu nu ma privesti? Simt nevoia puternica, chiar si atunci cand lucrez, sa am grija de celalalt. Am nevoie sa-i vad pe ceilalti zambind in jurul meu pentru a fi fericit.