Articole Nanny McPhee and the Big Bang

DĂDACA SE ÎNTOARCE

Cinci ani după succesul Nanny McPhee, Emma Thompson și producătoarea Lindsay Doran și-au unit din nou forțele cu compania Working Title Films ca să realizeze un nou capitol din fermecătoarea poveste care a încântat generații întregi de copii.

“Premiza primului film Nanny McPhee am rezumat-o ca fiind dădaca magică versus cei mai obraznici copii din istorie”, explică explains Lindsay Doran, iar diferența esențială în cel de-al doilea film este că acum avem de-a face cu un război între copii. Dădaca McPhee trebuie să-i învețe pe acești copii nu numai cum să se înțeleagă între ei, ci și cum să-și rezolve problemele într-un mod constructiv, și nu certându-se.”

Emma Thompson, actriță, scenaristă și producătoare, adaugă: “ În ambele filme vorbim despre absență. În primul, absența se datorează faptului că dna Brown moare în urma prea multor nașteri, ceea ce e foarte veridic pentru epoca respectivă. În al doilea, avem absența tatălui, care e plecat la război, ceea ce, din nefericire, este valabil pentru vremurile în care trăim noi.”

Thompson a început lucrul la noul scenariu încă din timpul filmărilor primului film. Pesonajul Nanny McPhee se inspiră din Nurse Mathilda, personajul central al poveștilor pentru copii care erau spuse în familia scriitoarei Christianna Brand, și care au circulat pe cale orală timp de o sută de ani, până în 1960, când aceasta le-a pus pe hârtie pentru prima dată.

Regizoarea Susanna White spune că a citit scenariul după o zi obositoare de filmări la documentarul Generation Kill, despre invazia americană în Irak. “Mi-a plăcut scenariul pentru că este despre o mamă singură care lucrează, și care nu mai face față în eforturile ei disperate de a-și controla viața.” White a fost inspirată și de Sunetul muzicii, un clasic al filmelor de familie, aducând poveștii din noul Nanny McPhee emoție și umor.

Când s-a luat decizia de a se realiza un al doilea film Nanny McPhee, s-a mers pe ideea de a nu o aduce înapoi pe dădacă în familia din primul film. Așa că, în Nanny McPhee: Marea Înfruntare, dădaca este un soi de Batman care are puteri magice și poate acționa în ce mod consideră ea că e nevoie pentru e rezolva o anumită situație, călătorind în spațiu și timp. Emma Thompson spune: “Dădaca McPhee nu are vârstă și nu aparține niciunei epoci. Odată ce am luat această decizie, am știut imediat în ce perioadă să o pun să acționeze: în timpul războiului. Dar am vrut ca războiul din film să fie o metaforă a tuturor războaielor, iar decorurile să nu fie copie fidelă a epocii respective, ci să evoce ambianța anilor ’40 într-un mod original.”

Alegerea perioadei de razboi se reflecta si asupra povestii. In timp de razboi, barbatii pleaca pe front, iar acasa raman doar barbatii in varsta (dl. Docherty sau fermierul Macreadie) sau cei care se fofileaza din lasitate (unchiul Phil). Mai raman doar copiii si femeile, care trebuie sa preia responsabilitati de care inainte nici nu aveau cunostinta. Acesta e cazul dnei Green, care e nevoita sa-si apere ferma. Sau, si mai rau, alte femei imprumuta din naravurile barbatilor – e cazul dnei Topsey si a dnei Turvey, care devin adevarate pasari de prada, rapace si calculate.

Desi filmul se petrece pe timp de razboi, adevarata batalie se duce intre copiii familiei Green si cei ai familiei Grey. Cei din urma sunt nemultumiti ca au fost trimisi departe de confortul familiei lor instarite, iar cei dintai nu suporta faptul ca, tocmai ei, care preluasera fiecare cate ceva din responsabilitatile tatalui plecat pe front, comportandu-se ca niste adulti in miniatura sunt luati peste picior si dispretuiti de niste musafiri nedoriti.
Incetul cu incetul, pe masura ce copiii isi masoara puterile, descoperim ca nici rasfatatii de la oras nu fusesera scutiti de ororile vremurilor in care traiesc.

Personajele copiilor sunt extrem de atasante. Desi sunt de-o schioapa, unul e foarte priceput la reparat orice, altul e convins ca el e barbatul care trebuie sa aiba grija de casa. Verii de la oras au limba ascutita si nu se impaca deloc cu ideea ca au fost trimisi cu forta sa traiasca printre “tarani”.

Pentru ca luptele dintre copii sa fie pe cat de verosimile, pe atat de comice, a fost angajat un specialist care sa realizeze coregrafia scenelor – un regizor de miscare, in persoana lui Toby Sedgwick.

Maggie Gyllenhaal, care o interpreteaza pe dna Green spune ca a acceptat acest rol pentru ca se simte foarte apropiata de personaj. « Cred ca orice mama are la un moment dat impresia ca nu are nici macar o secunda la dispozitia ei ca sa poata sa traga o gura de aer curat la suprafata. » Dna Green rezoneaza perfect cu o mama din zilele noastre : sotul ei a lasat-o sa jongleze singura cu casa, cu copiii, cu toate greutatile.

Rhys Ifans, care il joaca pe unchiul Phil spune: “Nu pot sa fiu de acord cu binecunoscuta interdictie in actorie care spune sa nu joci cu copii sau animale, pentru ca in acest film a fost pur si simplu o bucurie sa joci cu ei. Este o experienta minunata. »

In primul film, animalele au impresionat copiii spectatori, asa ca au fost cooptate si in al doilea film. Emma Thompson a facut loc in scenariu unor purcelusi, care au capatat rol foarte important in poveste. « Actorii » cresteau foarte rapid, asa ca au fost folosite doua grupe de cate opt purcei. Au mai « jucat » in film o vaca, o capra, dar si un elefantel, asa, ca lucrurile sa fie mai interesante.

Un proverb norvegian spune ca « cel care e iubit, este mereu frumos ». O particularitate a dadacei, imprumutata din cartile despre Nurse Matilda, este ca, pe masura ce comportamentul copiilor de imbunatateste, se schimba in bine si aspectul dadacei. Daca la inceput, la vederea dadacei se aud tipete de groaza, pe masura ce copiii se ataseaza de dadaca, fata ei isi pierde incetul cu incetul trasaturile hidoase. Machiajul este opera lui Peter King, recompensat cu Oscar pentru trilogia Stăpânul Inelelor.