Articole Happy Feet

Probabil că nici un element muzical nu s-a dovedit a fi atât de important pentru evoluţia poveştii ca dansul, care constituie factorul esenţial în cântecul inimii al lui Mumble.

George Miller spune următoarele: "Când ne-am decis să facem un film despre un pinguin care dansează, nu le-am putut cere artiştilor digitali să animeze dansuri realmente excepţionale. La urma urmei, un dansator, ca şi un animator, îşi dobândeşte abilităţile într-o viaţă întreagă. Prin urmare, cea mai bună modalitate de a-i face pe pinguini să danseze a fost prin captarea mişcării."

Miller s-a gândit că Savion Glover era exact persoana potrivită să conducă revoluţia step iniţiată de Mumble. "Întrucât Mumble este un dansator de step de mare abilitate, cine altcineva decât Savion ar putea să-l interpreteze mai bine? Dansul de neimitat al lui Savion a fost captat în mişcările sale pentru principalele secvenţe dansate de Mumble în film. Este un percuţionist uimitor", spune realizatorul filmului. "Ritmurile sale sunt atât de complexe şi sofisticate. Dansul de step este un fel de muzică pe care o execuţi cu propriul corp, iar Savion este un virtuos în această privinţă. Poţi să vii cu orice melodie vrei, iar el îţi va improviza ceva. La un moment dat, am interpretat zgomotul făcut de un elicopter şi a reuşit să imite sunetul cu bătăile de picior. Se mişca atât de repede că era mai rapid decât mişcările camerei care îl urmărea...sau decât puteam să-l văd eu cu ochiul liber. Este un tip realmente extraordinar."

După ce a debutat pe Broadway la 12 ani, Glover a dansat alături de legende ale dansului step, precum fostul Sammy Davis, Jr. şi Gregory Hynes. "Savion este ultimul dintr-o serie de dansatori de step clasici", observă Miller. "Iubeşte stepul atât de mult încât acesta face realmente parte integrantă din el. Se simte obligat să-şi transmită mai departe ştiinţa şi acesta este motivul pentru care l-am considerat ca fiind singura alegere posibilă pentru Cântecul inimii al lui Mumble."

"Cred că atunci când copiii o să vadă acest pinguin care dansează step vor spune : 'E grozav'. George Miller reînvie într-un fel step-ul şi sunt realmente recunoscător că am fost inclus în această întreprindere a lui", spune Glover. "Nu sunt singurul, ştiu că există mulţi dansatori de step de excepţie care se uită dispreţuitor la George chiar acum şi spun 'Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc.'"

Judy Morris împărtăşeşte ceea ce crede Savion. "Fiul cel mic al compozitorului a fost în întregime captivat când l-a văzut pe Savion desfăşurându-se, şi de atunci dansează step ca un nebun."

Warren Coleman îşi aminteşte cât de extraordinar este Glover. "La începutul fiecărei duble de captare a mişcării, interpreţii stăteau nemişcaţi pentru a fi 'prinşi' de computere. Însă uneori puteam auzi un zgomot de genul 'brrrrr'... Suna ca rafala unei mitraliere minuscule. Tehnicianul de sunet a încercat disperat să depisteze sursa acestuia ca să putem începe captarea. A verificat aparatul de aer condiţionat, computerele, echipamentul de sunet, totul. Însă atunci nu se mai auzea nimic şi am putut începe. Numai mai târziu Savion ne-a împărtăşit mica sa farsă. El era cel care dansa step, însă îşi mişca picioarele atât de delicat şi repede că nimeni nu le putea detecta nici măcar de aproape, sub lumina puternică. Am rămas cu toţii interzişi, mai ales tipul de la sunet."

În general, ca un regizor de filme live-action ce se afla, Miller s-a gândit la început la un format de acest tip pentru Happy Feet, în stilul filmelor Babe, modificând digital pinguini adevăraţi care să apară astfel ca dansând şi cântând. A abandonat însă repede această idee. "Am ştiut că că nu va fi uşor să învăţăm un pinguin să danseze", glumeşte regizorul.

"Live action şi animaţia pe computer nu sunt în esenţă diferite – toate principiile creaţiei cinematografice se aplică în ambele cazuri", observă Miller. "Când lucrez cu animatori este ca şi cum aş lucra cu actori în ralenti; ai de-a face cu o interpretare nuanţată cadru de cadru. Principala diferenţă este că distrugi sincronicitatea. Vocile sunt transpuse o dată. Mişcările corpului, expresia feţei, iluminatul, mişcările camerei, costumaţiile şi toate celelalte sunt realizate la momente diferite. În live action acestea respectă simultaneitatea."

"De asemenea, atunci când faci un film în domeniul digital, materialul este complet maleabil. Poţi să-ţi mişti personajele sau camera sau luminile unde vrei. Poţi să-ţi perfecţionezi povestea mult mai mult decât ai putea-o face în mod normal. Cred că acesta este unul din motivele pentru care realizatorii de film de la Pixar, mai ales, sunt nişte povestitori de o virtuozitate atât de mare. Pentru cineva ca mine, care vede în film un mijloc de a spune poveşti, posibilitatea de a lucra cu imagini generate pe computer a fost o adevărată revelaţie. Îţi poţi şlefui povestea mult mai mult decât este posibil de obicei."

Lucrând cu casa de producţie de efecte vizuale Animal Logic din Sydney, Miller a iniţiat utilizarea tehnologiei de captare a mişcării ca pe o modalitate care să-i permită să filmeze actori şi dansatori reali, având prestaţiile acestora "transplantate" în pinguinii pe care îi reprezintă pe ecran. Captarea mişcării utilizează multe camere care filmează din direcţii diferite, dar în loc de a filma o imagine, camera captează informaţii din multe reflectoare mici prinse de un costum mulat pe corp. Datele mişcării filmate astfel sunt apoi aplicate unui model de personaj pre-proiectat pe computere specializate. În cazul lui Mumble, acel model a luat forma unui pinguin imperial.

În Happy Feet, captarea mişcării a fost împinsă la limita sa tehnologică încât să-i permită lui Miller să dea direcţii unor multipli interpreţi pe scena de captare, îmbrăcaţi în costumele lor, în timp ce personajele pinguini apăreau pe ecranul computerului - în timp real. "Echipa noastră a dus toate aceste lucruri la un nou nivel", observă Miller. "Am putut de fapt să văd actorii cum se mişcau instantaneu ca pinguini pe monitor în timp ce jucau. Asta mi-a permis libertatea de a obţine exact ceea ce doream pe scenă. Am putut să ghidez interpreţii să se mişte mai mult sau mai puţin astfel încât să imite mişcările caracteristice unui pinguin."

"Procesul de realizare a acestui film a fost de-a dreptul uimitor", spune Glover. "Totul se reduce la satisfacţie instantanee. Iată-mă pe scenă, purtând acest costum înţesat de toate aceste reflectoare minuscule, iar apoi Mumble se afla exact lângă mine pe ecranul computerului. Mă puteai vedea de fapt ca Mumble."

Deşi dansul step a fost cel ales pentru a-i conferi lui Mumble un stil individual de exprimare, realizatorii filmului au vrut de asemenea să prezinte şi alte forme de dans în film, deci Miller a recrutat-o pe coreografa Kelley Abbey. "Kelley a făcut totul. Este coreografa cea mai bună de scenă şi video muzical din Australia şi este de asemenea o interpretă extraordinară. În film, dansează şi interpretează mişcările dramatice ale câtorva dintre personaje, printre care Norma Jean, Gloria şi Ramon."

"Acest film a prilejuit nişte provocări realmente interesante", declară Abbey. "Dansatorii sunt făcuţi să se mişte, noi curgem, dar pinguinii arată la bază ca nişte mingi de fotbal cu picioare."

A învăţa să te mişti ca un pinguin a fost ceea ce i s-a solicitat fiecărui interpret din film, prin urmare Abbey a iniţiat un fel de "şcoală a pinguinilor" absolut obligatorie. Cu toate acestea, înainte de a putea să-i înveţe pe alţii cum să se mişte ca pinguinii, Abbey a trebuit mai întâi să înveţe s-o facă ea însăşi. "M-am uitat la documentare, a trebuit să aflu ce anume e cel mai bine pentru câteva specii de astfel de păsări."

Explorările coreografei în mişcare şi dans au scos la iveală exact opusul a ceea ce s-ar aştepta. "Atunci când oamenii se gândesc la pinguini, văd tălpi orientate în afară, de tipul celor lui Charlie Chaplin", declară Abbey. "Însă în realitate, mersul unui pinguin este mai degrabă cu picioarele paralele, cu tălpile orientate una spre cealaltă. Neavând o legătură cu şoldurile, toate mişcările lor sunt direcţionate de la gât."

"Pinguinii au genunchi, dar aceştia sunt cum ar veni îngropaţi în corpurile lor. Kelley Abbey a evidenţiat calitatea tip-pinguin a dansului, iar dansatorii şi-au 'pinguinizat' mişcările", explică regizorul.

O altă resursă de preţ a fost dr. Gary Miller, un expert faimos în ceea ce priveşte păsările şi pinguinii din Antarctica care a dat sfaturi în timpul lecţiilor de început despre pinguini despre cum, de exemplu, ciocul unui pinguin imperial arată ca cifra 8, atunci când acesta merge în stilul lui caracteristic.

"Distribuţia dansatorilor a fost esenţială pentru procesul de captare a mişcării în vederea realizării dansului şi a scenelor dramatice", remarcă Coleman. "Din pricina felului în care am realizat o scenă prin mixarea celor mai bune părţi din diferite duble de captare a mişcării, percepţia de mare acuitate a dansatorilor privind raporturile dintre ei pe scenă ne-a ajutat să realizăm întregul. Iar pentru că dansatorii noştri vin din teatrul muzical, mişcările lor erau întotdeauna expresive... spuneau to timpul o poveste anume."

Abbey spune: "Savion adaugă o nouă dimensiune filmului. Este complet unic. Se exprimă întotdeauna folosindu-şi picioarele. Când Savion intră în clădire, o ştii. Îl poţi auzi!"

Colaborarea s-a dovedit a fi un succes de ambele părţi. "Kelley nu mai este o fiinţă umană", glumeşte Glover. "A devenit un pinguin în acest film. A fost o experienţă minunată să lucrez cu ea. M-a ghidat, s-a aflat întotdeauna în spatele meu... De fapt am început s-o numesc 'mâna mea dreaptă pinguin'".

Pentru a realiza secvenţele de dans mai lungi, Abbey şi dansatorii ei au folosit multe stiluri diferite de dans. "În finalul filmului, când toţi îşi dau în cele din urmă drumul, pinguinii se exprimă în moduri diferite, aşa că vedem ceva flamenco, ceva tango, ceva riverdancing. Apoi dansuri step Zulu, gumboot, Navajo şi Samoan", spune Abbey. "Atunci când pinguinii ajung să se exprime cu toţii în acest limbaj universal al dansului, acesta devine o parte a mesajului mai larg al filmului."

Credinţa că diversitatea formelor artistice de expresie are valoare a fost ideea unificatoare de pe platou. "Ca dansatori, trebuie să le fim recunoscători muzicienilor, celor care scriu versurile şi celor care ne compun cântecele", recunoaşte Glover. "Cred că muzica şi dansul sunt unele din cele mai importante investiţii culturale pe care le avem. Nu-mi pasă ce fel de persoană eşti; fiecare are un cântec care îl face să spună: 'Asta sunt, asta simt'. Îl mişcă. Fie că eşti cântăreţ, dansator ori cu totul altceva, muzica este ritm, este pulsul nostru. Muzica este viaţa."