American Fiction

(2023)

American Fiction

Poster American Fiction Postere American Fiction

Sinopsis American Fiction

American Fiction trl 2

Monk (Jeffrey Wright) este un romancier de culoare exasperat de modul în care elita culturală forțează scriitorii afroamericani să exploreze aceleași teme obosite. În semn de protest, Monk scrie o carte care șochează, arătând cu degetul ipocrizia establishment-ului literar.

Contribuie la această pagină şi câştigă DVD-uri!
NOTA FILM
Nota IMDB: 7.5
Un premiu şi 4 nominalizări Oscar, 2 nominalizări Globul de Aur
Vezi toate premiile
Jeffrey Wright Jeffrey Wright Thelonious 'Monk' Ellison Skyler Wright Skyler Wright Brittany John Ales John Ales Leo
Patrick Fischler Patrick Fischler Mandel Carmen Cusack Carmen Cusack Gilda Adam Brody Adam Brody Wiley
Keith David Keith David Willy the Wonker John Ortiz John Ortiz Arthur Sterling K. Brown Sterling K. Brown Clifford Ellison
Vezi toata distributia

Caseta tehnică

Produs de

3 Arts Entertainment, MRC Film, Media Rights Capital (MRC)

Distribuitorul international

Metro-Goldwyn-Mayer (MGM)

Țara

SUA

Părerea criticului

StefanDo pe 12 Martie 2024 15:41
Zilele trecute, American Fiction îşi transforma una dintre cele cinci nominalizări la Oscar (inclusiv la Cel mai bun film şi Cel mai bun actor principal) într-o statuetă: regizorul debutant şi scenaristul Cord Jefferson a primit statueta pentru Cel mai bun scenariu original. Într-o perioadă când poveştile prefabricate, sequel-urile şi francizele domină cinema-ul, să câştigi această statuetă este mai mult decât important, pentru că celebrează ceva ce Hollywood-ul pune adesea pe locul secund, anume o poveste curajoasă şi captivantă.

Şi puţine pot fi poveştile mai curajoase, incomode şi actuale decât cea din American Fiction: un scriitor apreciat, Thelonius "Monk" Ellison (Jeffrey Wright), este tot mai excedat de faptul că romanele sale sunt judecate mai întâi prima prisma rasei sale (Monk este de culoare) şi abia apoi prin prisma valorii lor. Enervat de fenomenalul succes al Sintarei Golden (Issa Rae, pe care poate o ştii din hitul HBO Insecure), o autoare care s-a bucurat de o viaţă îndestulată, dar care insistă să exploreze în cărţile ei aşa-numita "traumă afro-americană", Monk îşi creează un alter ego, acela al unui evadat din închisoare care îşi spune povestea într-o carte plină de greşeli de gramatică, "My Pafology". Spre şocul lui Monk, cele mai prestigioase edituri încep să se bată pe "My Pafology" şi curând intră pe fir şi Hollywood-ul cu o ofertă de ecranizare...

Inspirat de romanul "Erasure", publicat în 2001 de Percival Everett, American Fiction arată că, două decenii mai târziu, problematica este mai actuală ca niciodată. Sunt destule filme americane tributare "salvatorului alb", în care acţiunile unui protagonist caucazian salvează sau influenţează în bine viaţa unor personaje de culoare. Exemple (multe premiate cu Oscar) sunt destule, de la Dangerous Minds, în care profesoara interpretată de Michelle Pfeiffer deschide minţile şi inimile elevilor ei din ghetou, la The Help, în care Emma Stone influenţează pozitiv viaţa menajerelor de culoare din orăşelul ei din sudul american.

Reproşul care i se aduce acestui tip de cinema este faptul că cel mai adesea personajele de culoare sunt prezentate ca o masă amorfă, lipsită de voinţă şi dominată de resemnare, care are nevoie de entuziasmul caucazian pentru a reveni la viaţă şi acţiune... American Fiction completează această imagine trunchiată asupra comunităţii negre, arătând cu degetul aşteptările pe care establishment-ul caucazian îl are de la autorii, scenariştii şi regizorii afro-americani, care insistă să ceară de la ei poveşti "de culoare", menite să activeze cine ştie ce penitenţă acel establishment are nevoie, conştient sau nu, pentru a vindeca vina sclavagismului...

Nu vreau să scriu mai multe despre American Fiction, pentru a nu da spoilere. Filmul parcurge şi câteva provocări personale ale lui Monk, de la mama (Leslie Uggams) suferindă de demenţă la fratele (Sterling K. Brown, nominalizat pentru Cel mai bun actor în rol secundar) a cărui existenţă e în derivă după divorţ. Din păcate parcursul profesional al eroului este mai puţin interesant decât cel personal, dar împreună cele două creează portretul unui bărbat prizonier într-o frustrantă cuşcă în care gratiile sunt de fapt aşteptările celorlalţi, gratii ce nu pot fi distruse decât în urma unui act decisiv şi categoric.

Dincolo de American Fiction, am asistat recent la o mostră de rasism internalizat îndreptat împotriva unui celebru regizor francez de culoare. La o conversaţie în patru cu acest regizor, două jurnaliste de vârsta a treia din Italia şi Polonia, în loc să pună întrebări despre noul film al regizorului, îl pisau pe acesta cu întrebări despre cum a fost posibil parcursul său, dintr-un ghetou din apropierea Parisului până la statutul de regizor premiat la Cannes. A te mira la nesfârşit că o persoană de culoare îşi poate depăşi condiţia, prin muncă şi talent incontestabil, este tot o formă de rasism, ca şi aşteptarea ca acest regizor să facă şi în viitor doar filme despre imigranţii de culoare de ghetourile pariziene...

American Fiction reuşeşte, în cel mai convingător mod cu putinţă, să ne provoace în a ne reevalua aşteptările despre cineva pornind exclusiv de culoarea pielii sale.

2 0

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ordonează după
xerses pe 09 Februarie 2024 20:18
Surprinzator filmul. Este inedit scenariul, jocul actoricesc este foarte bun.
1 0
Costirik pe 12 Februarie 2024 19:00
Bun tare, merită premiul Oscar pentru cel mai bun film. Are atât emoție, cât și satiră față de lumea asta cretină plină de ipocriți și filmul îi evidențiază pe toți indiferent de rasă.
1 1
sabinalin pe 18 Februarie 2024 21:16
Plus: Jeffrey Wright. Nu e din aceeasi liga cu Denzel Washington sau Morgan Freeman insa e un actor foarte bun, l-am remarcat in ,,Westworld,, acolo unde face foarte bine fata in compania unor mari valori hollywoodiene asa cum sunt Anthony Hopkins sau Ed Harris. Si aici isi face bine treaba insa rolul nu mi s-a parut a fi foarte ofertant. Nominalizarea la Oscar mi se pare excesiva dar trebuie bifat criteriul diversitate, pentru ce-a facut in ,,Westworld,, merita.

Minus: Comedie? Asa scrie pe imdb, n-am reusit nici macar sa zambesc. Zice-se ca ar fi satira si bineinteles ca este. La adresa albilor. Drama? Asta da, e drama lor, ca doar au suferit de-a lungul secolelor si acum trebuie sa recuperam. Albii sunt cam tampitei si un pic ticalosi in vreme ce ei sunt painea lui Dumnezeu. Si bagam si un pic de gay ca sa bifam toata agenda. Plictiseala? Cat incape, am si atipit de… citeşte

1 2
user-60f0c8699b5a6 pe 11 Martie 2024 01:55
Un film care bifează toate cerințele obligatori impuse în mod abuziv tuturor filmelor daca vor sa fie nominalizate,recunosc că nu am avut răbdare să îl vizionez cap-coada și de aceea nu îmi pot da seama daca merita sa fie nominalizat la vreo categorie dar din cat am apucat sa vad pot spune sincer că este o mizerie din categoria politicaly corectles care mai mult naște rasism decât combaterea lui,nu îl recomand,Lili22 nu știu dacă ai ras la vreo scena din el încât să îl bagi la categoria comedie,categorie ce nu exista deloc după părerea mea
0 1
user-60f0c8699b5a6 pe 11 Martie 2024 01:55
Un film care bifează toate cerințele obligatori impuse în mod abuziv tuturor filmelor daca vor sa fie nominalizate,recunosc că nu am avut răbdare să îl vizionez cap-coada și de aceea nu îmi pot da seama daca merita sa fie nominalizat la vreo categorie dar din cat am apucat sa vad pot spune sincer că este o mizerie din categoria politicaly corectles care mai mult naște rasism decât combaterea lui,nu îl recomand,Lili22 nu știu dacă ai ras la vreo scena din el încât să îl bagi la categoria comedie,categorie ce nu exista deloc după părerea mea
0 1
lili22 pe 13 Februarie 2024 00:19
O comedie reusita, cu actori buni si un scenariu destept. Ma rog, e nominalizata la Oscar pentru cel mai bun film.
0 1

Spune-ţi părerea despre American Fiction

Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells