Articole About Time

(2013)

Era și timpul!

Note de producție

Iubirea, familia și călătoria în timp:
De la scenariu la marele ecran

ERA ȘI TIMPUL! a început cu o conversație pe care Curtis a avut-o cu un prieten despre cum ce ar face dacă li s-ar spune că mai au doar 24 de ore de trăit: “Am decis amândoi că ne-am dori o zi cât se poate de normală acasă, alături de familie, făcând ce făceam de obicei, nimic deosebit. Mi s-a părut interesant, iar următorul pas a fost să mă gândesc cum aș putea transforma asta într-un scenariu. Ar trebui să fie despre cineva care își poate manipula ultima zi, sau chiar întreaga viață într-un fel care l-ar aduce la această concluzie. Așa am ajuns la ideea de călătorie în timp.”, spune Curtis.

Richard Curtis spune că Era și timpul! reprezintă o evoluție pentru el, căci scenariile sale anterioare se concentrau pe relațiile dintre prieteni: “Patru nunți și o înmormântare este la fel de mult un film despre prieteni cât este și despre iubire. În Love Actually, la fel. În ultimii cinci ani mi-au murit și mama, și tatăl; copiii mei sunt mari acum, așa că mi-am dat seama că sunt un familist, în primul rând. Acest film ne vorbește despre un frate și o soră, despre un tată și o mamă, dar și despre iubire. Și, bineînțeles, când doi oameni se îndrăgostesc, într-un final se transformă și ei într-o mamă și un tată, și asta vezi că se întâmplă pe tot parcursul filmul.”

Deși lui Fellner i se pare greu de crezut că a trecut un sfert de secol de când lucrează împreună, și el e la fel de impresionat de evoluția prietenului său: “Richard nu stagnează niciodată; își forțează limitele ca artist, pentru a se depăși pe sine, iar publicul rezonează cu el și îl respectă. Poveștile lui sunt profund personale, atât de intime, încât ți-e imposibil să nu te lași atras în ele. Îmi place că găsește umor în patosul unor experiențe cotidiene și că are talentul de la transforma în ceva extraordinar.”

În timp ce familia și iubirea erau teme ce se regăseau în viziunea lui Curtis, aspectul călătoriei în timp a fost o întreprindere care a trebuit foarte bine calculată. Curtis a avut grijă să se asigure că vor exista reguli care clare pentru călătoria în timp a lui Tim și a tatălui său. Deci, care sunt aceste reguli? Prima regulă e că abilitatea de a călători în timp se manifestă la bărbații din familie numai după ce au împlinit 21 de ani. A doua regulă e că respectivul trebuie să meargă într-un loc mic și închis, precum un dulap sau un șifonier, să strângă pumnii și să se gândească la un moment și un loc anume unde vrea să meargă. A treia regulă e că poate să se întoarcă în timp numai la un eveniment pe care și-l poate aminti; nu poate să meargă înainte în timp sau înapoi în istorie. A patra regulă? Fiecare decizie pe care o ia acolo va avea ramificații asupra viitorului său.

Nicky Kentish Barnes, producătoare, spune că i-a plăcut mult stilul neortodox al poveștii create de scenaristul/regizor: “Era și timpul! E un film profund autobiografic, într-un sens; e toată viața lui Richard strânsă acolo și șlefuită într-o poveste foarte emoționantă. Are un fel de realism magic care a făcut oameni în toată firea să plângă când au citit scenariul.”
Odată finalizată versiunea finală a scenariului, s-a început căutarea actorilor care să dea voce cuvintelor puse pe hârtie de Richard Curtis.

LOCURI DE FILMARE ȘI SCENOGRAFIE

Filmările pentru Era și timpul! au durat nouă săptămâni și au început în iunie 2012; trei săptămâni s-a filmat în Cornwall, cinci săptămâni, la Londra, și o săptămână la studiourile Ealing.
Inițial, când a scris scenariul, Curtis își imaginase povestea în Scoția, dar realizatorii nu au reușit să găsească o casă potrivită acolo, așa că s-au mutat la Cornwall.

Pentru a da viață scenariului, Curtis, împreună cu producătorii, au selectat o echipă artistic de primă mână. Scenograful John Paul “JP” Kelly se află la prima sa colaborare cu Curtis, și a fost plăcut surprins să vadă similarități între felul său de –a fi și filmele pe care le face. Kelly spune: “Richard consideră că lumea ar trebui să fie un loc mai bun, iar acest film exact despre asta vorbește. Cam asta e viziunea lui: dacă privești fiecare zi așa cum trebuie, poți s-o faci bună sau exact așa cum dorești. Are o atitudine incredibil de pozitivă, și nu se limitează doar la film, ci se extinde și la familia și la modul său de a lucra, ceea ce întâlnești foarte rar.”

Kelly a avut, la rândul său, propria viziunea atunci când a început căutarea de locuri de filmare; își dorea o casă care să fie credibilă, și care să vină în sprijinul farmecului și magiei poveștii. Curtis avea și el așteptări precise: “Voiam să se vadă marea pe geam, era foarte important. Voiam ca, atunci când tatăl stă de vorbă cu fiul său, să se vadă marea de pe fereastră.”

Era și timpul! începe în casa din Cornwall, unde locuiește familia lui Tim. Curtis spune: “Pe măsură ce viața lui Tim își continuă mersul, el se întoarce acolo. Casa e simbolul faptului că devii adult, pierzi oameni dragi, câștigi alți oameni dragi.”
Casa familiei Lake pe care a descoperit-o echipa de producție e amplasată în Portphean, datează din 1850, și are o grădină care dă spre mare, și propriul său drum privat spre plajă. A fost perfectă pentru a incorpora viziunea lui Kelly și a lui Curtis; majoritatea scenelor de familie au fost filmate în această casă.

În Cornwall s-a mai filmat în satul pescăresc Portloe, pentru scena nuntașilor care înfruntă ploaia, la biserica St Michael Penkevil pentru scena nunții, la Vault Beach și la Gorran Haven pentru scenele cu momentele în care familia își bea ceaiul și petrece momente simple, dar pline de încărcătură emoțională.

“Cornwall este un loc extraordinar de minunat și de primitor”, se entuziasmează scenaristul/regizor. “Acolo am găsit tot ce căutam pe plan visual, dar și social, atât în ceea ce privește casa, cât și locurile înconjurătoare.”

Înainte de a începe filmările, Curtis i-a dus pe Gleeson și pe McAdams la restaurantul Dans Le Noir, din Londra, acolo unde personajele lor se întâlnesc prima dată. Acolo se mănâncă pe întuneric total, iar clienții sunt ghidați de chelneri orbi. McAdams spune: “Nu știi pe unde e ieșirea. Nu știi ce fac oamenii de lângă tine și habar nu ai ce e pe farfuria ta. Am vrut să aduc această experiență și în film. Mary nu se simte prea bine în pielea ei, nu e prea sigură pe ea și, când îl întâlnește pe Tim, acesta devine sprijinul ei. E fericită că a întâlnit pe cineva cu care poate să rezoneze și pe care se poate sprijini în întuneric.”

COSTUMELE

Creatoarei de costume Verity Hawkes i s-a dat sarcina dificilă de a îmbrăca niște călători prin timp: “Pentru Tim, a trebuit să arătăm progresia de la un tânăr nesigur pe el la un adult cu încredere de sine. Vezi această progresie prin hainele pe care alege să le poarte. Nu am vrut să-i pierdem esența, ci să-și păstreze farmecul pe care l-a avut încă de la început.”

Pentru ținutele lui Rachel McAdams, Hawks a lucrat îndeaproape cu tânăra actriță: “Nu voiam ca garderoba lui Mary să fie o serie de clișee de modă, pentru că e un personaj foarte realist, așa că am lucrat amândouă încercând să găsim un echilibru între spiritul ei ieșit din tipare și originalitate. Rachel era cu adevărat interesată de ce haine trebuie să poarte Mary; voia să se potrivească fiecărui moment din poveste. A fost extrem extrem de cooperantă și m-a sprijinit mult.”

Stilul lui Kit Kat, sora dificilă a lui Tim, Verity a primit indicația ca fata să aibă mereu pe ea ceva mov: “A fost foarte haios să căutăm tot felul de lucruri mov; Kit Kat are un stil haotic, așa că a fost nostim să-i creăm garderoba.”

Universal Pictures prezintă, în asociere cu Relativity Media, ERA ȘI TIMPUL!, o producție Working Title, cu Domhnall Gleeson, Rachel McAdams și Bill Nighy, alături de Tom Hollander, Margot Robbie. Castingul e asigurat de Fiona Weir, iar muzica e compusă de Nick Laird-Clowes. Costumele sunt create de Verity Hawkes, iar editorul comediei este Mark Day. Scenografia îi aparține John Paul Kelly, iar John Guleserian este director de imagine. Emma Freud este producător asociat, iar Richard Curtis, Liza Chasin și Amelia Granger sunt producători asociați. Filmul e produs de Tim Bevan, Eric Fellner, Nicky Kentish Barnes. Scenariul și regia îi aparțin lui Richard Curtis. ©2013 Universal Pictures. www.abouttimemovie.com

Sinopsis Castingul
jinglebells