07.05.2021
Jupiter's Legacy, serialul Netflix bazat pe benzile desenate omonime create de celebrul Mark Millar, nu este un serial perfect, dar oferă câteva teme de reflecţie mai mult decât actuale şi pe care nu le-am mai văzut explorate în producţii similare. Îl declarăm, deci, mai simpatic decât ne aşteptam şi, după ce am văzut întregul sezon lansat vineri, îţi spunem mai jos care îi sunt atuurile.
Intră în scenă The Utopian (Josh Duhamel), liderul unei echipe de supereroi care protejează de 90 de ani lumea. Chiar dacă The Utopian şi colegii săi îmbătrânesc mai lent decât restul lumii, cu toţii ştiu că la un moment dat vor fi nevoiţi să predea ştafeta fiilor şi fiicelor lor, şi ei dăruiţi cu diverse puteri. Doar că posibilii moştenitorii ori resping cu înd?...Taguri: The Exorcist, Ben Daniels, Andrew Horton, Elena Kampouris, josh duhamel, Mark Millar, Jupiter's Legacy
06.05.2021
Unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de benzi desenate din istorie, Mark Millar (foto stânga) este omul din spatele francizelor Kick-Ass şi Kingsman, iar printre creaţiile sale se numără şi benzile desenate care au stat la baza unor superhituri de public şi critică precum Captain America: Civil War şi Logan. Din 7 mai, scoţianul îşi extinde imperiul ficţional cu Jupiter's Legacy, un serial Netflix bazat pe seria scrisă de Millar şi publicată în 2013. Prin amabilitatea Netflix, Cinemagia a participat, împreună cu jurnalişti de pe mai multe continente, la o discuţie cu Mark Millar.
Jupiter's Legacy este un serial cu supereroi ce are în centrul atenţiei echipa condusă de The Utopian (Josh Duhamel, foto centru), protectoare a omenirii timp de 90 de ani. Doar că supe...Taguri: Captain America: Civil War, Logan, Steven S. DeKnight, Sam Raimi, josh duhamel, Mark Millar, Jupiter's Legacy
05.02.2021
Revenim la cazul Armie Hammer în urma unei analize a publicaţiei Variety, care arată cum a fost posibil ca starul din Call Me by Your Name să-şi vadă cariera pe butuci în urma unor mesaje scandaloase a căror autenticitate încă nu a fost verificată.
"Hammer nu este canibal", consemnează sec jurnalista Elizabeth Wagmeister, arătând că, totuşi, câteva săptămâni după "cea mai bizară poveste cu celebrităţi a lui 2021", Hammer îşi vede viaţa dată peste cap în urma acuzaţiilor de pe reţelele de socializare. Conform Variety, actorul nu a ales să se retragă din proiecte proeminente cum ar fi serialul The Offer (am scris mai multe despre acest serial şi ce va trata el) sau comedia romantică Shotgun Wedding, ci i s-a cerut să se retragă de către producătorii în...Taguri: Kenneth Branagh, Gal Gadot, josh duhamel, Timothée Chalamet, Death on the Nile, Call Me by Your Name, Armie Hammer
24.01.2021
Comedia romantică de aventuri Shotgun Wedding cu Jennifer Lopez s-a trezit în situația de a avea nevoie de un erou principal masculin, săptămâna trecută, atunci când Armie Hammer a ieșit din proiect în mijlocul unei controverse legate de comportamentul său înafara platoului de filmare, și se pare că studiourile au reușit repede să îi găsească un înlocuitor.
Așa cum anunță Variety, actorul din Transformers Josh Duhamel urmează să joace în film alături de Jennifer Lopez. Regia este semnată de către Jason Moore (Pitch Perfect), după un scenariu de Mark Hammer și Liz Meriwether.
Shotgun Wedding pune pe Lopez și Duhamel în rolul unui cuplu care are ezitări în fața căsătoriei, cu niște familii cam lipsite de tact, dar care sunt puse într-o situație limit?...Taguri: josh duhamel, jennifer lopez
10.05.2020
O poveste de maturizare plasată într-un univers SF, comedie spumoasă cu Katherine Heigl si Josh Duhamel, plus film selectat la Cannes despre propagandă sunt cele mai interesante titluri programate pe micul ecran diseară. Rubricile „Filme la TV” și „Seriale TV” vă stau la dispoziție cu programul complet al săptămânii.
AXN programează de la ora 21 o poveste calată pe structura basmului - cu un mezin care pleacă într-un drum iniţiatic, unde încercările sunt la tot pasul. Mezinul are o serie de probe pe care trebuie să le treacă în acest drum al maturizării. Numai că lumea nu este una fantastică, ci soft SF.
Teritoriul pe care trebuie să-l parcurgă eroul este o planetă aflată în clasa de risc maxim pentru oameni... Pământul. O lume de fallout....Taguri: Recomandări TV, josh duhamel, Katherine Heigl, Valeriu Andriuţă, Jaden Smith, Donbass , After Earth, Life as We Know It
06.04.2017
Michael Bay pare că nu se poate desprinde de franciza de succes Transformers. A fost cât pe ce să renunţe la cârma lui The Last Knight, însă s-a răzgândit, iar acum a anunţat că ar mai face o încercare… Cineastul a declarat pentru MTV.com, la un eveniment de promovare a lui Transformers: The Last Knight, că există material scris pentru mai mult de o duzină de filme ale seriei.
„Sunt deja gata 14 poveşti ale seriei. Şi sunt bune. Mi-ar plăcea să mă mai ocup de una dintre ele măcar”, a spus el.
Bay nu a oferit şi detalii legate de aceste scenarii potenţiale (din care, sigur, nu vor ajunge chiar toate pe marele ecran). Se crede însă că unul dintre acestea este spin-off-ul ce îl va avea în centru pe Bumblebee.
Cu un scenariu imaginat de Akiva Goldsman, The Las...Taguri: Isabela Moner, Stanley Tucci, josh duhamel, Jerrod Carmichael, Anthony Hopkins, Mark Wahlberg, Akiva Goldsman, Transformers: The Last Knight, Transformers, Michael Bay
17.02.2012
Michael Bay a confirmat recent că va reveni la cârma următorului film Transformers, a cărui dată de lansare în Statele Unite a fost deja stabilită pentru 27 iunie 2014. Potrivit ultimelor informaţii, se pare că această continuare a francizei nu numai că va urma o direcţie diferită, în care acţiunea va prima în detrimentul umorului, dar va avea în distribuţie şi o mulţime de nume noi.
Potrivit E!Online, care citează o declaraţie a lui Josh Duhamel (prezent în toate cele trei filme Transformers) nici unul dintre actorii prezenţi în fostele producţii ale seriei nu vor reveni pentru această a patra parte. „Ştiu că Shia [LaBeouf] cu siguranţă nu va juca în acest nou film. Şi cred că nici Rosie [Huntington-Whiteley] sau Tyrese [Gibson] nu se reîntorc. În orice caz, acest gen de film produce at...Taguri: actor, Lorenzo di Bonaventura, Jason Statham, Rosie Huntington-Whiteley, Shia LaBeouf, josh duhamel, Transformers 4, Michael Bay
10.01.2012
Jennifer Lawrence, starul lui Winters Bone şi al viitorului The Hunger Games, va anunţa nominalizaţii celei de-a 84-a gale a premiilor Oscar, scrie Moviefone.
Actriţa i se va alătura în după-amiaza zilei de 24 ianuarie preşedintelui Academiei Americane de Film, Tom Sherak, pentru a-i numi pe cei rămaşi în cursa pentru o statuetă Oscar, alături de filmele aflate pe lista nominalizărilor finale.
Lawrence s-a aflat şi ea, anul trecut, printre pretendentele la premiul de Cea mai Bună Actriţă, pentru interpretarea sa din Winters Bone, însă Oscarul a fost câştigat până la urmă de Natalie Portman, pentru rolul din Black Swan.
Se pare că, în ciuda alegerii clasice şi sigure de anul acesta pentru gazda ceremoniei, Billy Crystal, organizatorii celui mai important eveniment cinematografic al anului ...Taguri: oscar 2012, actor, josh duhamel, Megan Fox, Billy Crystal, Black Swan, Natalie Portman, Tom Sherak, The Hunger Games, Winter's Bone
06.01.2012
Primul trailer al celei de-a 84-a gale a premiilor Oscar a debutat online, iar alături de gazda de anul acesta a ceremoniei, actorul Billy Crystal, mai apar cântăreţul Robin Williams şi actorii William Fichtner, Megan Fox, Josh Duhamel şi Vinnie Jones.
Creată de Academia Americană de Film împreună cu site-ul Funny or Die, scurta secvenţă video, ruptă parcă dintr-un film de acţiune, glumeşte, printr-un joc al imaginaţiei, pe seama încercării de a găsi o nouă gazdă a ceremoniei de Oscar, după ce, în noiembrie anul trecut, Eddie Murphy a decis să se retragă din postura de prezentator al acesteia.
„Am vrut să încercăm ceva mai diferit anul acesta, în locul clipului tradiţional. Trailer-ul oferă un moment amuzant al cărui scop este cel de a comunica ideea bucuriei de a-l avea din nou pe Billy ...Taguri: oscar 2012, actor, Eddie Murphy, Vinnie Jones, josh duhamel, Megan Fox, William Fichtner, Robin Williams, Billy Crystal
18.10.2011
Încă din vară zvonul că cei de la Paramount şi-ar dori o continuare a seriei Transformers a generat presupuneri legate de distribuţie şi direcţia în care se va îndrepta acţiunea următoarelor filme. Potrivit Variety, deşi anunţase că nu doreşte să revină la cârma francizei, Michael Bay este dispus să discute, alături de Steven Spielberg şi reprezentanţii studioului de producţie, despre cele două filme care vor continua franciza.
Scenaristul Ehren Kruger a declarat că Paramount a explorat deja mai multe posibilităţi scenaristice, printre care şi cea propusă de el, şi are în plan să filmeze cele două pelicule în paralel, producţia urmând să înceapă spre sfârşitul anul viitor sau la începutul lui 2013.
Cum Shia LaBeouf şi-a făcut publică dorinţa de a nu mai face parte din producţia Transform...Taguri: actor, josh duhamel, Tyrese Gibson, Transformers: Dark of the Moon, Jason Statham, The Expendables, The Transporter, Shia LaBeouf, Ehren Kruger, Steven Spielberg
08.07.2011
Weekend-ul se anunţă promiţător, cel puţin sub aspectul vremii, deci nu ne facem iluzii că veţi sta foarte mult în casă, pentru a urmări filmele de la TV. Prin urmare, acest articol se adresează doar acelora care - din cauza pregătirii unor examene, ori din cauza unor insolaţii din zilele anterioare, sau ţintuiţi fiind la pat cu o răceala puternică, ori pentru că au fost recent părăsiţi de iubit/iubită, îşi vor petrece în faţa televizorului aceste zile de final de săptămână.
Se pot revedea în acest weekend câteva producţii simpatice, ori aveţi şansa să le urmăriţi acum pentru prima dată, dacă aţi pierdut premiera la cinema.
...Taguri: actor, John Cusack, 2012, Morgan Freeman, The Shawshank Redemption, Hugh Grant, Sarah Jessica Parker, Did You Hear About the Morgans?, Woody Harrelson, Abigail Breslin
16.04.2011
Anticipata peliculă a lui Michael Bay, Transformers: Dark of the Moon, va fi lansată şi la noi în mai puţin de trei luni (1 iulie) şi iată că cei de la Paramount lansează online o nouă şi spectaculoasă imagine a lui Sentinel Prime, autobot-ul deghizat acum într-un camion de pompieri, predecesor şi mentor al lui Optimus Prime.
Fotografiile anterioare au mai surprins personajul în timpul filmărilor, însă cei de la Lyricis Interactive au obţinut imaginea întreagă a celui care - aflat aici într-o postură sfidătoare, gata de luptă - se presupune din benzile desenate că ar fi fost omorât de Megatron în războiul civil de pe Cybertron. El a fost cel care i-a înmânat lui Optimus Prime talismanul mistic numit Matrix of Leadership (Allspark în filmele Transformers), ce îl poate înzestra pe posesorul...Taguri: actor, Patrick Dempsey, josh duhamel, Frances McDormand, John Turturro, John Malkovich, Hugo Weaving, Shia LaBeouf, Leonard Nimoy, Transformers: Dark of the Moon
31.03.2011
Mai sunt trei luni până la lansarea lui Transformers: Dark of the Moon, iar pentru mulţi dintre fanii peliculei pare că timpul nu se scurge suficient de repede. Nivelul de anticipare este atât de mare, încât pe Cinemagia a fost cotată deja cu nota 9.1. Am văzut până în acest moment o mulţime de imagini din film şi de la filmări, cât să ne facem o idee despre cum va arăta acesta, iar cele trei lansate (preluate de pe Beyondhollywood.com) nu fac altceva decât să ne sporească entuziasmul.
Cuvântul de ordine al acestor cadre este: pericol. Exploziile ai căror protagonişti sunt, printre alţii, Shia LaBeouf, Rosie Huntington-Whiteley, Tyrese Gibson, Josh Duhamel sunt generatoare de adrenalină, dar şi de speranţe pozitive în ceea ce priveşte calitatea noii producţii din serie.
Sub regia lui Mi
...Taguri: actor, Michael Bay, josh duhamel, Tyrese Gibson, Rosie Huntington-Whiteley, Shia LaBeouf, Transformers: Dark of the Moon
07.02.2011
Studiourile americane au profitat de Finala Campionatului
Naţional de Fotbal American pentru a-şi promova filmele, unele dintre ele
aflându-se printre cele mai aşteptate producţii ale anului. Este şi cazul lui
Transformers: Dark of the Moon, din trailerul căruia cei de la Collider au preluat
zece fotografii spectaculoase.
Avem prima imagine a lui Shia LaBeouf, a noii "Megan Fox"
a francizei, top-modelul Rosie Huntington-Whiteley (surprinsă într-o grimasă
deloc atrăgătoare), dar şi a lui Optimus Prime, gata să rupă ceva (sau pe
cineva), în două cu sabia sa.
Dacă în ceea ce priveşte efectele speciale aşteptările
fanilor vor fi răsplătite, pelicula putând fi vizionată în format IMAX 3D, sperăm
că ceva îmbunătăţiri vor fi totuşi aduse scenariului, partea a doua a
francizei, Revenge of the Fa
...Taguri: actor, John Turturro, Frances McDormand, Hugo Weaving, josh duhamel, Michael Bay, Rosie Huntington-Whiteley, Shia LaBeouf, Transformers: Dark of the Moon
17.12.2010
Aşteptatul TRON: Moştenirea se lansează de astăzi pe marile ecrane din ţară, iar Cinemagia îţi recomandă să-l vezi pe ecranul IMAX. Recomandarea este şi un avertisment, căci pe ecranul gigant poţi aprecia din plin efectele speciale ale blockbusterului, acesta neatrăgându-ţi, din nefericire, atenţia cu o poveste pe măsură. Continuare a succesului din 1982, Tron, TRON: Legacy îl are în vizor pe Sam Flynn, fiul de 27 de ani al protagonistului primei părţi, Kevin Flynn (Jeff Bridges). Sam este obsedat să descopere misterul din spatele dispariţiei tatălui său şi ajunge să fie atras în aceeaşi lume a programelor neîndurătoare şi a jocurilor virtuale în care-ţi poţi pierde viaţa în orice clipă. Alături de protejata lui Kevin, interpretată de frumoasa Olivia Wilde, tatăl şi fiul încep un voiaj fan...Taguri: Partir, Life as We Know It, josh duhamel, Kristin Scott Thomas, Jeff Bridges, TRON: Legacy