08.12.2023
Rheingold nu revoluţionează în niciun fel filmul biografic, dar în centrul său se află un protagonist a cărui viaţă nu poate decât să inspire. Refugiat kurd într-o Germanie neprimitoare, Giwar Hajabi a făcut carieră de partea greşită a legii, în lumea gangsterilor şi a hoţilor mărunţi, şi s-a reinventat ulterior devenind un rapper şi antreprenor de succes. Filmul lui Fatih Akin retrasează conştiincios acest itinerariu, picând nonşalant în capcanele greu evitabile ale biopic-ului, dar Rheingold rămâne memorabil datorită mesajului: nu înceta niciodată să visezi.
Fără să ştim (şi adesea refuzând cu îndârjire să conştientizăm acest lucru), privim lumea prin ochelari de cal: considerăm că toţi cei din jur au pornit cu şanse egale în viaţă şi ...Taguri: Oppenheimer, Bohemian Rhapsody, Emilio Sakraya, Rheingold, Fatih Akin, Der goldene Handschuh
14.12.2020
Independența Film, una dintre cele mai vechi case de distribuție de film independent din România, anunță o parte din titlurile pe care și-a propus să le lanseze pe marile ecrane în cursul anului viitor. Printre acestea se regăsesc „The Human Voice”, scurtmetrajul lui Almodóvar ce o are ca protagonistă pe Tilda Swinton, și „Three Floors”, noul film al cineastului italian Nanni Moretti, a cărui premieră este așteptată în 2021.
„The Human Voice”, scurtmetrajul celebrului cineast spaniol Pedro Almodóvar, a fost filmat şi editat în timp record după terminarea perioadei de izolare determinată de criza coronavirusului și, ulterior, prezentat în cadrul Festivalului de la Veneția. Actrița britanică Tilda Swinton este protagonista acestui scurtmetraj, prima pro...Taguri: Persian Lessons, Tre piani, Nowhere Special, Gli anni più belli, The Human Voice, Fatih Akin, Der goldene Handschuh, Lars Von Trier, The House That Jack Built, Ryan Gosling
27.06.2019
Fatih Akin, non-conformistul regizor german de origine turcă multipremiat încă de la primele sale filme, revine în forță pe marile ecrane cu „The Golden Glove”/„Mănușa de Aur”, un thriller absolut șocant, despre Fritz «Fiete» Honka, criminalul în serie care a șocat Germania în anii ‘70. Filmul rulează pe marile noastre ecrane din 21 iunie. Distribuitorul în România al producției, Independența Film, a pus la dispoziția cititorilor Cinemagia un interviu cu talentatul regizor. Îl redăm, integral, mai jos:
Fritz Honka a comis prima crimă înainte ca tu să te naști. Dar a trăit în orașul tău și a pășit pe aceleași străzi pe care ai mers și tu. A contat acest detaliu când te-ai hotărât să faci filmul?
Fatih Akin: A făcut filmul mai personal. Pent...Taguri: Fatih Akin, Der goldene Handschuh
23.06.2019
Fatih Akin, non-conformistul regizor multipremiat încă de la primele sale filme, revine în forță pe marile noastre ecrane cu „The Golden Glove”/„Mănușa de Aur”, un thriller absolut șocant, despre Fritz «Fiete» Honka, criminalul în serie care a șocat Germania în anii 1970.
„The Golden Glove”/„Mănușa de Aur” este distribuit de Independența Film și a intrat în cinematografe vineri, 21 iunie.
Incomod, nerecomandat sensibililor și interzis minorilor, „The Golden Glove”/„Mănușa de Aur” a șocat audiența prin abordarea deosebit de brutală a vieții mizerabile și crimelor teribile înfăptuite de Fritz «Fiete» Honka, un ucigaș în serie, care-și făcea veacul în barul „Mănușa de Aur” din cartierul St. Pauli, în Hamburgul anilor ‘70. În...Taguri: Fatih Akin, Der goldene Handschuh
13.06.2019
The Golden Glove/Mănușa de aur, cel mai nou film semnat de Fatih Akin, un thriller șocant despre Fritz «Fiete» Honka, criminalul în serie care a șocat Hamburgul în anii ‘70, ajunge pe marile ecrane din România din 21 iunie, distribuit de Independența Film. Cronica filmului, aici.
Inspirat de un caz real și având la bază bestsellerul scris de Heinz Strunk, The Golden Glove spune povestea lui Fritz Fiete Honka (Jonas Dassler), un ucigaș în serie care ataca femeile din districtul felinarelor roșii din Hamburg, atrăgându-le în apartamentul său din mansardă, se vede într-un comunicat remis Cinemagia
Teribil de incomod, nerecomadat sensibililor și interzis minorilor, The Golden Glove a șocat audiența încă de la premiera din cadrul Festivalului de Film de la Berlin pr...Taguri: Fatih Akin, Jonas Dassler, Der goldene Handschuh
07.06.2019
Povestea de dragoste a lui Fatih Akin cu publicul din România a început în mai 2005, când filmul său Gegen die Wand/Cu capul înainte a fost lansat în cinematografele noastre, la mai bine de un an de când câştiga Ursul de Aur la Berlin. Ulterior, toate lungmetrajele sale de ficţiune au fost distribuite în România, iar acum vedem Mănuşa de Aur/Der goldene Handschuh, mai întâi în selecţia festivalului Transilvania şi mai târziu anul acesta în cinematografe, distribuit de Independenţa Film. Spunem de la început că, după proiecţie, spectatorul va fi bântuit de o întrebare: ce naiba s-a întâmplat cu Fatih Akin?
După ce nu demult am putut vedea pe ecrane Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile, o biografie romanţată a criminalului în serie Ted Bundy, iată c?...Taguri: festival:tiff 2019, Paradies: Liebe, Margarete Tiesel, Jonas Dassler, Extremely Wicked Shockingly Evil and Vile, Fatih Akin, Gegen die Wand, Der goldene Handschuh
10.02.2019
The Golden Glove, în regia lui Fatih Akin, film ce va fi distribuit și în România, a avut sâmbătă premiera mondială la Festivalul de Film de la Berlin, concurând pentru Ursul de Aur. „Un film german greu de digerat” (Reuters) spune povestea adevărată a unui ucigaș în serie care ataca femeile din districtul cu felinar roșu din Hamburg, la începutul anilor 1970. Golden Glove este unul dintre cele 17 filme care se luptă pentru trofeul câștigat anul trecut de Touch Me Not al Adinei Pintilie.
În regia lui Fatih Akin (german de origine turcă), filmul spune povestea lui Fritz Honka, un bărbat scund, cu nasul rupt și cu dinții stricați, care atrăgea prostituate singure și în vârstă - care își petreceau timpul prin barul „Mănușa de aur” din portul Hamburg -...Taguri: The House That Jack Built, Jonas Dassler, Fatih Akin
28.05.2017
Diane Kruger ar putea lua premiul pentru interpretare duminică seara, la Cannes, în cadrul ceremoniei de acordare a Palme d'Or-ului, cu rolul ei din In the Fade (regia Fatih Akin), un thriller eficace, în tradiția unor opere ale lui Costa-Gavras, chiar dacă are o contracandidată puternică în persoana actriţei de teatru Vasilina Makovtseva (A Gentle Creature/Une femme Douce), descoperită de regizorul ucrainean Sergei Loznitsa într-un teatru din zona Uralilor.
Diane Kruger demonstrează o profunzime în interpretare, de care nu o credeam în stare - în rolurile anterioare arborând de obicei o mimică glacială şi o liniaritate a jocului în mai toate rolurile sale. Pe Kruger am putea-o numi revelaţia de la Cannes, deși anul îi aparţine lui Nicole Kidman, cu ...Taguri: Nicole Kidman, Aus dem Nichts, Marlene Dietrich, Sergei Loznitsa, Fatih Akin, A Gentle Creature, Diane Kruger, festival:cannes 2017
15.04.2017
Joi, cel mai important festival de film al lumii, Cannes Film Festival, aflat la ediție aniversară, anunța filmele selecționate anul acesta în principalele secțiuni competiționale dar și producțiile ce vor rula în afara competiției. România nu va concura anul acesta pentru prestigiosul Palme dOr, dar este reprezentată de Ruxandra Ghițescu, selecționată cu proiectul Otto Barbarul în L'Atelier de la Cinéfondation.
Principala secțiune competițională numără anul acesta un dublu deținător de Palme d’Or - este vorba despre Michael Haneke - al cărui film, Happy End (2017), va fi adus în România de Independența Film. Instantaneu al unei familii europene burgheze, filmul va fi un comentariu legat de ignoranța față de lumea în care această familie trăiește, iar ...Taguri: The Artist, Charlotte Gainsbourg, Mathieu Amalric, Marion Cotillard, Louis Garrel, Efthymis Filippou, Bill Camp, Raffey Cassidy, Naomi Kawase, Oleg Mutu
08.05.2015
Rareori avem parte de o săptămână mai polarizată decât aceasta: două comedii uşurele şi cea mai recentă dramă socială a lui Fatih Akin. Este clar că lupta pentru prima poziţie de pe podiumul încasărilor se va da între Reese Witherspoon şi Sofía Vergara, pe de o parte, şi un ansamblu comic dominat de Jennifer Aniston şi Owen Wilson. Află-ne mai jos recomandările pentru acest sfârşit de săptămână.
Aici o trecere în revistă a tuturor premierelor lunii mai.
Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapi...Taguri: She's Funny That Way, Hot Pursuit, The Cut, Tahar Rahim, Fatih Akin, Peter Bogdanovich, Jennifer Aniston, Owen Wilson, Sofía Vergara, Reese Witherspoon
30.04.2015
Aprilie a venit cu două dintre cele mai aşteptate filme ale anului, Furios şi iute 7 (aici o cronică, aici detalii despre Furios şi iute 8) şi Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron (cronică), dar mai, deşi nu oferă producţii de aceeaşi anvergură, ar putea veni cu mai multe surprize foarte plăcute la cinema. Iată mai jos recomandările întregii luni. Să nu uităm că în mai are loc şi festivalul de la Cannes, festivalul care ia pulsul cinema-ului mondial.
1 maiA Little Chaos/Haos la VersaillesCei de la The Hollywood Reporter au etichetat noul film al lui Kate Winslet drept "entertainment agreabil", iar noi te întrebăm când altcândva ai putea vedea la cinema o dramă romantică de epocă despre... grădinărit? Winslet o interpretează pe Sabine, o specialistă în rea...Taguri: Fatih Akin, The Cut, She's Funny That Way, Tom Hardy, Charlize Theron, Coconut The Little Dragon 3D, Live, Rodica Lazăr, Carmen, Sam Raimi
10.10.2013
Asghar Farhadi, regizorul premiat cu Ursul de Aur la Berlin şi Oscarul pentru cel mai bun film străin pentru excelentul Nader and Simin: A Separation (2011), care va fi proiectat şi în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, revine cu o dramă de familie care i-a adus actriţei din The Artist, Bérénice Bejo (foto), un premiu de interpretare la Cannes. Le passé/The Past a câştigat şi Premiul Juriului Ecumenic la Cannes şi va reprezenta Iranul la PremiileOscar 2014. Este o dramă „complexă şi adeseori sclipitoare, cu interpretări inteligente şi reţinute; are un mozaic elegant de detalii, răsturnări neaşteptate de situaţie, întorsături şi revelaţii pline de suspans”, potrivit „The Guardian”. La patru ani de la despărţire, un bărbat vine de la Teheran la Par...Taguri: Nebraska, Le passé, Fatih Akin, Asghar Farhadi, Bruce Dern, Bérénice Bejo
28.03.2012
În luna aprilie, Cinema-edu oferă liceenilor un nou titlu, Die Fremde/Străina, marcând totodată implicarea în proiectul "Săptămâna şcolii altfel". Drama impresionantă, în regia lui Feo Aladag, o prezintă pe Umay - o tânără crescută în Berlin de familia sa de imigranţi turci, care ajunge să fie respinsă şi pedepsită de propriile rude de sânge pentru curajul de a se despărţi de un soţ abuziv. Filmul va rula pentru liceeni la Cinema Europa şi Cinema Gloria din Bucureşti, în perioada 2-6 aprilie, de la ora 10.
Dincolo de intenţia de a scoate la lumină dramele cauzate de tradiţiile musulmane, filmul vorbeşte despre câştigarea independenţei personale sau despre integrarea în societatea occidentală a imigranţilor, câştigând greutate din imaginea statică, din scenele tăcute care spun atât de mult...Taguri: Lucy Walker, Waste Land, Settar Tanriogen, Fatih Akin, Gegen die Wand, Sibel Kekilli, Feo Aladag, Die Fremde
15.09.2011
Primul festival de muzică şi cultură balcanică din România, Balkanik Festival, va avea loc pe 23 şi 24 septembrie 2011 la Grădina Uranus în Bucureşti. Vineri, începând cu ora 19:00, publicul va avea ocazia să asculte live trupele Taraf de Haidouks şi Salijevic Orkestar, iar sâmbătă, de la ora 18.00, pe Ternipe, Mahala Rai Banda şi Baba Zula. Evenimentul va fi prezentat de actorul George Piştereanu, care a interpretat rolul principal în producţiile Strada FilmEu când vreau să fluier, fluier (r. Florin Șerban, 2010) şi Loverboy (r. Cătălin Mitulescu, 2011).Trupele invitate să concerteze la Balkanik Festival se pot mândri, pe lângă activitatea muzicală, cu un bogat background cinematografic. Trupa Baba Zula s-a înfiinţat în anul 1996, în capitala culturală a Turciei, Istanbul, urmând ca în ...Taguri: actor, Lynne Ramsay, Terry Gilliam, The Brothers Grimm, Tony Gatlif, Latcho Drom, Jasmine Dellal, When the Road Bends: Tales of a Gypsy Caravan, Johnny Depp, Sally Potter
09.05.2011
Luni, 9 mai, ora 19, Noul Cinematograf al Regizorului Român te invită la proiecţia specială dedicată Zilei Europei a filmului Străina/Die Fremde (2010), în regia lui Feo Aladag. În cadrul proiecţiei vor avea loc discuţii legate de drepturile femeii şi violenţa în familie. Pelicula, care reprezintă debutul ca regizoare al actriţei de origine austriacă Feo Aladag, a obţinut de la lansare - Berlinale 2010 - numeroase premii printre care: Premiul pentru cel mai bun film şi pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de film Tribeca 2010, Premiul Europa Cinema Label, Berlinale 2010, Premiul pentru cel mai bun film european - Lux Film Prize decernat de Parlamentul European şi a fost nominalizarea Germaniei la Premiul pentru cel mai bun film străin la PremiileOscar 2011. Străina este povestea un...Taguri: Fatih Akin, Gegen die Wand, When We Leave, Feo Aladag, Sibel Kekilli
02.11.2010
La prima vedere, la Atena nu se poate observa criza. Centrul e plin de turişti la început de noiembrie şi cam de oriunde poţi vedea colina Parthenonului. Totuşi, străzile laterale sunt pline de magazine chinezeşti ieftine, iar aerul e străbătut din nou de strigătele răguşite ale vânzătorilor ambulanţi, precum la Istanbul. Atena aminteşte de Bucureşti, pentru că locuitorii se îmbracă îngrijit iar străzile sunt pline de câini vagabonzi. Cinematografele însă nu sunt ca la noi: sunt renovate şi echipate modern, iar publicul constă mai ales în oameni de vârstă mijlocie. Biletele costă între 7-10 euro, 12 pentru spectacolele în 3D. Afişe şi concerte în aer liber anunţă apropierea alegerilor locale. În Piaţa Exarhia (unde se adună anarhiştii şi oratorii de ocazie), dar nu numai, există o mai mare...Taguri: L'uomo che verrà, Fatih Akin, Gegen die Wand, Sibel Kekilli, Feo Aladag, Die Fremde, Carmel Winters, Snap, Emir Kusturica, La Dolce vita