Mănuşa de Aur: scufundare în sadism în noul film al lui Fatih Akin

de Ştefan Dobroiu în 7 Iun 2019
Parada dezabuzaţilor se opreşte numai pentru lungi momente de terorism vizual

Povestea de dragoste a lui Fatih Akin cu publicul din România a început în mai 2005, când filmul său Gegen die Wand/Cu capul înainte a fost lansat în cinematografele noastre, la mai bine de un an de când câştiga Ursul de Aur la Berlin. Ulterior, toate lungmetrajele sale de ficţiune au fost distribuite în România, iar acum vedem Mănuşa de Aur/Der goldene Handschuh, mai întâi în selecţia festivalului Transilvania şi mai târziu anul acesta în cinematografe, distribuit de Independenţa Film. Spunem de la început că, după proiecţie, spectatorul va fi bântuit de o întrebare: ce naiba s-a întâmplat cu Fatih Akin?

După ce nu demult am putut vedea pe ecrane Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile, o biografie romanţată a criminalului în serie Ted Bundy, iată că Mănuşa de Aur explorează, pendulând între grotesc şi excesiv, faptele unui alt criminal notoriu, germanul Fritz Honka, ucigaşul mai multor femei în Hamburg-ul anilor '70. Cu faţa desfigurată, un nas supradimensionat, cocoşat şi saşiu, Honka bea până la leşin în barul de cartier Mănuşa de Aur, momind apoi prostituate alcoolice în apartamentul său de la mansarda unei clădiri din Hamburg, locul unde se dezlănţuie ororile...

Tehnic, sunt destule de lăudat la filmul lui Akin. Interpretarea extrem de dedicată a tânărului actor Jonas Dassler (o căutare pe google o să-ţi arate de ce Mănuşa de Aur, de la lansarea sa în competiţia oficială a Berlinalei, a primit un singur premiu, pentru machiajul lui Dassler, al cărui fizic real îl recomandă mai degrabă pentru roluri de Romeo şi Feţi-Frumoşi), recrearea atentă a Hamburgului de acum aproape cinci decenii şi costumele sunt ireproşabile, ca şi ritmul hipnotizant în care Akin prezintă acţiunile protagonistului. Dar ce te faci când acest demers artistic nu reuşeşte să fie mai mult decât o celebrare amorală a violenţei, de un naturalism ce te îndeamnă uneori să-ţi fereşti privirea, pentru că nu, chiar nu vrei ca imaginile acelea să-ţi rămână pe retină?

Puţine filme sunt mai respingătoare în ce priveşte aspectul şi abordarea. A vrut Fatih Akin să facă un film pe măsura hidoşeniei personajului principal? I-a reuşit. Vrea publicul să vadă aşa ceva? Sperăm, pentru confortul său psihologic, că nu. Este ceva pervers în voluptatea cu care Akin ne arată ororile săvârşite de Honka, actul artistic al regizorului fiind echivalentul îmbrâncirii unui nevinovat într-o peşteră doldora de monştri. Nu este greu să ţi-l imaginezi pe Akin atrăgând cu faima sa internaţională sute de spectatori inocenţi într-o sală de cinema, ferecând uşa în spatele lor şi obligându-i, cu un prelung hohot dement, să suporte cele 110 de minute abjecte, fără şansă de evadare.

Filmul este ecranizarea exactă a romanului omonim scris de Heinz Strunk, dar, dacă volumul a fost foarte lăudat pentru descrierea detaliată a contextului social şi a pshihologiei lui Honka, filmul se mulţumeşte doar să-i retraseze acestuia itinerariul sadic, forţând publicul să-l însoţească în coborârea sa în infern şi refuzându-i orice trăsătură umană. În drum întâlnim o adevărată paradă a dezabuzaţilor fără speranţă, clienţi fideli ai bodegii Mănuşa de Aur, cu alaiul de babe bete până la catatonie, craii bătrâni discutând obsesiv despre sex deviant, ciungii şi surzii, respingătoare curte de bufoni ce-l înconjoară pe măritul (aparent în viziunea lui Akin) Honka.

Un merit ce ştirbeşte respingerea totală a filmului este faptul că absolut toate aceste personaje secundare sunt interpretate magistral, Mănuşa de Aur oferind şi o reîntâlnire cu excelenta actriţă austriacă Margarete Tiesel (Paradise: Love). Din menajeria de personaje pierdute, ea se evidenţiază în rolul Gerdei Voss, o femeie a străzii care îşi va împărţi pentru scurtă vreme existenţa cu oribilul Honka, oferindu-i acestuia ocazia pentru noi scufundări în apele tulburi ale abuzului fizic şi psihologic...

Exploreaza subiecte similare:

Der goldene Handschuh, Gegen die Wand, Fatih Akin, Extremely Wicked Shockingly Evil and Vile, Jonas Dassler, Margarete Tiesel, Paradies: Liebe, festival:tiff 2019

Alte știri din cinema

Halle Berry renunţă la un rol trans după reacţiile categorice ale comunităţii LGBT

Declaraţiile actriţei cu privire la personajul ei au înfuriat comunitatea

HBO, Netflix şi Showtime s-au bătut pe drepturi: 7 noi filme şi seriale bazate pe jocuri video

Aventură şi acţiune, dar şi sondarea a ceea ce ne face umani, în noile proiecte

Anul premierelor la TIFF, în Zilele Filmului Românesc

Un număr record de filme româneşti, 21 de lungmetraje şi 16 scurtmetraje, la TIFF 2020

Brad Pitt, călătorie explozivă cu trenul într-un nou film

Actorul recent recompensat cu Oscar va juca în ecranizarea unui roman japonez

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 8 iunie 2019 15:41
un regizor inconsistent; primele filme parca spuneau ceva, mi-au placut mult, erau puternice in mesaj, acum parca e prea explicit

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells