O printesa luata parca de pe scena unui teatru de papusi locuieste intr-un regat in care cenusiul si saracia scenografiei corespund lipsei de viata a cetatii. Casele sunt facute parca din carton, semanand cu cele dintr-un tablou de Vermeer (The Little Street). Locuitorii sunt privati de a sarbatori cel mai important si indragit eveniment al cetatii, asta din cauza mortii reginei. Speriata de sobolanul Roscuro - vocea lui Dustin Hoffman - poate cel mai interesant personaj al povestii, regina a murit, chiar in timpul sarbatoririi Zilei supei, iar regele a interzis acest aliment iubit in tot regatul, astfel incat tristetea s-a asternut peste toti locuitorii.
Asa incepe Povestea lui Despereaux, co-regizata de Sam Fell (cel care a avut ideea animatiei "Flushed Away") si Rob Stevenhagen. Daca lumea oamenilor este cenusie, in contrapondere este Lumea soarecilor, plina de viata, luminoasa si foarte inventiv creata de scenograful Evgheni Tomov: orasul intreg este alcatuit din carti de joc, un dulap cu sertare este un bloc locuit, un cutit de bucatarie este banca in parc, iar un clopotel de masa este un imens clopot de turn etc). Aici se naste Despereaux (vocea lui Matthew Broderick), cel mai mic dintre soricei, dar cu toate astea, cel mai curajos si mai curios, eroul povestii. A treia lume, e facuta in stil gotic, e cea a sobolanilor, aflata in tenebrele pamantului; aici ajunge si proscrisul Roscuro, apoi - cum vom vedea - si Despereaux, pedepsit pentru ca a avut indrazneala sa vorbeasca cu oamenii. Si aici survine un element contradictoriu: desi facuta pentru cei mici, Povestea lui Despereaux cred ca e de neprivit pentru un copil in momentul in care eroul este izgonit din Lumea soarecilor si coborat in haul negru ce duce la Regatul sobolanilor. Personajul Hovis, un Caron care duce spre lumea de dincolo pe cei proscrisi, e si el destul de infricosator.
Revenind la subiect, nu poti sa nu remarci ca daca stateai relaxat la Ratatouille pentru ca nici o lectie nu-ti era servita ostentativ, in Despereaux morala e la fiecare pas, dar publicul-tinta e neclar pentru scenaristul Will McRobb: e grozav sa nu urmezi turma, si sa faci totul altfel decat toti ceilalti, dar asta e un mesaj mai degraba pentru un public mai copt. Despereaux Tilling e altfel decat toti ceilalti, si nu "invata" nimic din ce i se spune la scoala (anume ca un soarece trebuie sa se poarte ca atare, sa se teama de pisici si sa se fereasca de oameni), aducandu-si la disperare profesorii, parintii, apoi Consiliul de judecata, in fruntea caruia este primarul din MouseWorld, Dave (vocea lui Frank Langella). Din cauza asta e izgonit de langa cei dragi; dar aventura lui abia atunci incepe... Prin urmare, un mesaj destul de riscant pentru cei mici, iar cei mari trebuie sa fie intr-o dispozitie buna ca sa urmareasca interesati toata povestea. Si asta pentru ca personajul mai complex si deci mai interesant - adica sobolanul Roscuro - este tratat secundar, desi avea un potential mai mare pentru evolutia povestii. El este anti-eroul, si cel care declanseaza practic intriga. Mai exista un plot secundar - cel al unei servitoare care viseaza sa devina printesa, care exista tot pentru a reliefa personalitatea lui Roscuro.
Partea buna a filmului este ca, inainte sa-l cunoastem, Despereaux ne devine simpatic tocmai prin modul in care arata; Ratatouille (oscarizatul de anul trecut) era un soarece obisnuit, la fel cu toti ceilalti. Nu si Despereaux, mai mic decat soarecii de varsta lui si cu niste urechi enorme (cu care se mai intampla sa si zboare). Apoi, cand ii vedem entuziasmul fara margini si ca se imprieteneste cu un sobolan proscris, apoi ca se indragosteste de o printesa singuratica (Pea, vocea lui Emma Watson), iar - intr-un final - ca salveaza Regatul lui Dor de intuneric si amaraciune, ne merge la inima. Ca o concluzie, Despereaux ne e simpatic, dar povestea lui nu ne va ramane in memorie prea mult timp.
