Tipografic Majuscul, de Radu Jude, „o poveste adevărată cu note kafkiene”

de Gloria Sauciuc în 23 Feb 2020
Filmul, ce „amintește de experimentul lui Lars von Trier Dogville”, rulează pe marile noastre ecrane simultan cu premiera lui de la Berlinale

Tipografic Majuscul, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, s-a lansat în cinematografele din România pe 21 februarie, inainte de premiera din cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Inclus în secțiunea competițională Forum a Berlinalei, va rula în festival si în zilele de 24, 29 februarie și 1 martie.

Filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, din aceeaşi perioadă.

Publicația ScreenDaily notează: Punând pe primul loc originile sale teatrale, Tipografic Majuscul folosește o gamă de tehnici minimaliste și anti-iluzioniste, încadrând actorii în cadre lungi cu o lumină tăioasă. Pe platourile schematice concepute de Irina Moscu, Mugur se confruntă cu părinții lui având un uriaș televizor pe fundal, iar milițienii stau în fața unui aparat de inregistrare, alte figuri ale autorității stau într-o sală de clasă și, pe rând, îl acuză pe Mugur. Cu dialogul rostit pe un ton indiferent, această abordare amintește de experimentul lui Lars von Trier Dogville sau de filmele târzii ale lui Alain Resnais în care cinematograful se confruntă cu teatrul.

Însă aceasta este doar o parte din tehnica lui Radu Jude. Acesta, de asemenea, interpune teatrul cu extrase din programul TV al momentului: telejurnale, divertisment, propagandă nerușinată pentru cultul personalității al lu Ceaușescu, introdus tocmai pentru a da o senzație tragicomică despre cum era comunismul în România.

Șerban Lazarovici în rolul protagonistului, un exemplu vital de protestatar social

Interupând abrupt fiecare dintre aceste segmente (a la Godard, sau în stilul filmelor lui Michael Haneke), Jude le folosește pentru a monta o oglindă a acestei utopii comuniste pe care Mugur o respinge, utopie care încearcă să strivească voința individului în numele unei „țări a solidarității indestructibile”.

Având în față un citat din Michel Foucault, filmul subliniază unele dintre ideile filosofului francez despre supraveghere și control, folosind o cameră de filmat care orbitează în jurul unui platou de filmări circular, urmat de un cadru similar care surprinde o stradă din România de astăzi. Filmul este jucat excelent de către o distribuție amplă, inclusiv Ioana Iacob în rolul mamei lui Mugur, și Șerban Lazarovici în rolul protagonistului, un exemplu vital de protestatar social.

Publicatia Ioncinema scrie că Tipografic Majuscul  prezintă o variantă filmată a piesei de teatru, în care personajele sparg de bunăvoie cel de-al patrulea zid, livrând monologuri despre experiența lor, uneori de parcă ar fi subiecți de documentar.

Rezultatul devine unul neuniform, depășind interesul față de aceste reconstituiri, care sunt adesea afectate, bombastice și rupte de realitatea fricii din perioada lui Ceaușescu. În felul acesta, filmul pare un hibrid între documentar și teatru TV, iar personajul este prins într-un scenariu imposibil în care este obligat să își ignore propriile idealuri ce l-au condus la aceste acte de rebeliune. Ceea ce lipsește din film este pericolul consecințelor care îl pândesc pe personaj și pe familia lui.

Rezultatul devine unul neuniform, depășind interesul față de aceste reconstituiri, care sunt adesea afectate, bombastice și rupte de realitatea fricii din perioada lui Ceaușescu” (Ioncinema).

În termeni cinematografici, acțiunile personajului, un dizident care scrie pe ziduri „Libertate!” și cere să se găsească de mâncare în magazine, nu sunt departe de mesajele dizidenților din Germania nazistă (să ne gândim la Alone in Berlin sau Jojo Rabbit ca unele descrieri recente ale rezistenței germane).

Și dacă România comunistă nu era Germania nazistă, stresul și consecințele sumbre ale dizidenței erau aceleași. În rest, Tipografic Majuscul este o vedere din zbor asupra lumii statului totalitar, una căreia îi lipsește energia actorilor de pe scenă”.

Publicatia The Hollywood Reporter scrie că „Tipografic Majuscul este o poveste adevărată cu note kafkiene. Premiera de la Berlinală a regizorului român Radu Jude dramatizează un caz real petrecut acum aproape 40 de ani în timpul regimului Ceaușescu.

Spre deosebire de alți contemporani din Noul Val, Jude tratează o perioadă mai amplă a istoriei, și până acum a evitat să vorbească despre trecutul sumbru al comunismului din România. În ultimii ani, ca regizor al Aferim! (2015) și Inimi cicatrizate (2016), Jude s-a concentrat asupra rolului puțin cunoscut al României în Holocaust cu Țara moartă (2017), sau severa dramă „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018) sau documentarul său Ieșirea trenurilor din gară (2020), care va avea premiera tot la Berlin săptămâna următoare. Tipografic Majuscul este pătat cu tragism, însă pare totuși o glumă față de tragediile istoriei surprinse în filmele anterioare.

Ironia este departe de a fi subtilă, însă oferă o variație binevenită pe tărâmul kitschului totalitar

Jude filmează aceste secvențe procedurale sub forma unor monologuri în fața camerei de filmat. Pe platoul stilizat, apar ecrane TV, aparate video de inregistrare și simbolurile Securității. Grafica are o notă de suprarealism, în care Kafka se întâlnește cu Brecht și cu stilul Pop Art. Jude punctează scenele de dialog cu montaje de arhivă ale televiziunii de sub comunism, cu melodii copiate după șlagăre europene, cu zâmbete chinuite și cu propagandă despre ctitoriile ceaușiste. Ironia este departe de a fi subtilă, însă oferă o variație binevenită pe tărâmul kitschului totalitar”. 

Francezii de la Lepolyester.com sunt de părere că „Tipografic Majuscul este formidabil. Mai puțin narativ decât alte filme ale lui Jude, forma este radicală, iar ironia este parte din ea. Radu Jude semnează primul mare documentar al anului. Cu această confruntare conceptuală, dar simplă, ne arată că violența și paranoia erau peste tot, dar și că răzvrătirea latentă se regăsea pretutindeni. Ecoul în ziua de astăzi este la fel de palpabil”.

Exploreaza subiecte similare:

Tipografic Majuscul, Radu Jude, Ioana Iacob, Dogville, Gianina Cărbunariu, Șerban Lazarovici, Țara moartă, Aferim!, Inimi cicatrizate

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells