Romantism și super-acțiune, joi seara la TV

de Cinemagia în 29 Apr 2020
Mic dejun la Tiffany (CineMAX, 16:45), Pacific Rim: Uprising (Film Now, 18:20), Black Hawk Down (TV1000, 22:00), în program

Așa cum stătea în fața vestitului magazin de bijuterii Tiffany's din Manhattan - în memorabila scenă de început a filmului Mic dejun la Tiffany difuzat joi de Cinemax - actrița Audrey Hepburn nu a arătat nicicând mai frumoasă și mai fermecătoare. Truman Capote, autorul nuvelei „Mic Dejun la Tiffany” ce stă la baza acestui film, s-a inspirat pentru personajul principal dintr-o serie de interacțiuni cu fete tinere, naive, dornice de mai mult.

O contribuție a avut-o personalitatea lui Marilyn Monroe, văzuta de către Capote (cu care era prietenă) ca isteață însă de o tristețe neobișnuită, încercând mereu să fugă de propriul trecut.
 
În povestea scriitorului, Holly e în mod limpede o prostituată, dar - cum versiunea cinematografică a lui Blake Edwards a fost realizată în 1961, când asemenea aspecte dădeau dureri de cap cenzorilor - Holly, în interpretarea lui Hepburn, a devenit o tânără boemă trăind de pe urma darurilor primite de la bărbați. În același bloc cu ea locuiește Paul (George Peppard) care se chinuie să se afirme ca scriitor și care, la rândul său, trăiește de pe urma unei bogate binefăcătoare (Patricia Neal) cu care de altfel e cuplat. Echilibrul precar al relațiilor celor doi eroi (Paul și Holly) este amenințat în momentul în care Paul se îndrăgostește de frumoasa și uneori exasperanta lui vecină.
Iată cele mai interesante titluri oferite de canalele de la noi iar pentru programul integral consultați rubricile speciale de pe Cinemagia..
 
Cu părul pieptănat peste cap și strâns la ceafă, îmbrăcată într-o rochie neagră șic și cu elegantul portțigaret, Holly oferă o imagine de neuitat, care nu s-a estompat câtuși de puțin odată cu trecerea timpului. Adăugați la aceasta muzica obsedantă a lui Henry Mancini și momentele cinematografice devenite clasice (Hepburn cântând „Moon River” ori căutându-și pisica în New York pe o ploaie torențială), și aveți una dintre poveștile cele mai încântătoare și mai romantice ale Hollywoodului.
 
John Boyega îşi consolidează statutul de star al genului SF cu un rol principal în Pacific Rim: Uprising (difuzat joi de Film Now), acest sequel al filmului regizat de Guillermo del Toro. Cu înfăţişare şi alură de Denzel Washington tânăr, Boyega îl interpretează pe Jake Pentecost, un rebel care se întoarce în armată pentru a evita închisoarea. Şi o face exact la ţanc, pentru că în urma unui concurs de împrejurări Terra este din nou atacată de monstruoşii kaiju. Cu mai mulţi adolescenţi în poveste, Revolta arată ca un hibrid între francizele Transformers şi Power Rangers, dar confruntările dintre roboţii gigantici şi monştri arată bine şi te ţin în priză pe toata durata filmului, astfel încât nu mai contează că acesta se concentrează pe efectele speciale şi nu pe dezvoltarea personajelor.
 
Cel de-al treilea film al serii, Black Hawk Down, difuzat de TV1000 de la ora 22, este unul dintre cele mai lăudate filme de război de la începutul mileniului şi câştigător a două Oscaruri (Cel mai bun montaj, Cel mai bun sunet). Black Hawk Down descrie experienţele extreme ale unor soldaţi americani trimişi în Somalia pentru a lichida liderii unei mişcări de rezistenţă ce ameninţă pacea în zonă. Soldaţii se vor trezi nevoiţi să înfrunte o adevărată armată locală. Filmul i-a făcut cunoscuţi pe Josh Hartnett şi Eric Bana şi a iscat o controversă privind practicile militare ale Statelor Unite.


Exploreaza subiecte similare:

Breakfast at Tiffany's, Truman Capote, John Boyega, Black Hawk Down, Pacific Rim: Uprising, Recomandări TV

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells