Retrospectiva Victor Rebengiuc, la Iași

de Cinemagia în 25 Apr 2018
Moromeții (1988) va fi proiectat în cadrul deschiderii festivalului

A noua ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc (6-10 iunie 2018, Iași) este dedicată actorului Victor Rebengiuc. Selecția filmelor din festival este realizată de invitatul special, Victor Rebengiuc, în colaborare cu Ambasadorul SFR, Irina-Margareta Nistor.

Programul festivalului include o retrospectivă a filmelor în care a jucat de-a lungul timpului maestrul Victor Rebengiuc și care au adus o contribuție importantă cinematografiei românești.

Victor Rebengiuc: filmele și rolurile vieții la SFR 2018

Moromeții (1988) va fi proiectat în cadrul deschiderii festivalului, fiind filmul multipremiat pentru interpretarea pe care a făcut-o Victor Rebengiuc. Actorul a reușit să contureze portretul unuia dintre cele mai controversate personaje, Ilie Moromete.

Un alt film considerat o capodoperă a cinematografiei româneşti este Pădurea Spânzuraţilor (1965); filmul reprezintă o ecranizare a romanului omonim al scriitorului român Liviu Rebreanu. Aici Victor Rebengiuc, în rolul lui Apostol Bologa, se înrolează pe front în Primul Război Mondial pentru logodnica sa, Marta.

Retrospectiva va mai include și filmele De ce trag clopotele, Mitică? (1981), drama psihologică Faleze de nisip (1983) și Medalia de onoare (2009), film pentru care a câştigat premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal, la ediţia cu numărul cinci a Galei Premiilor Gopo.

Irina-Margareta Nistor, despre Victor Rebengiuc și retrospectiva de la SFR 2018

„Magistralul Victor Rebengiuc, un actor atemporal și atât de diferit în rolurile în care îl veți vedea, la SFR, încât vi se va părea că în el sălășluiesc mai mulți oameni: de la Apostol Bologa, militarul dilematic, la caragialescul Pampon din De ce trag clopotele, Mitică?, el devine chintesența țăranului român în Moromeții și pe contre-emploi, un tip total lipsit de caracter în Medalia de onoare, plus un doctor de un orgoliu ucigător în Faleze de nisip! Surpriza absolută: prezența din avanpremieră Charleston, în oglindă cu scena Cinei cea de taină din Pădurea spânzuraților: un dialog perfect al surzilor, al non-comunicării, care-l transformă într-un maestru al umorului de cea mai fină calitate!”

 

Despre Serile Filmului Românesc

Festivalul Serile Filmului Românesc este inițiat de Asociația Studenților Jurnaliști din Iași, pentru a atrage atenția asupra situației marelui ecran pentru filmul românesc. Festivalul a dezvoltat, de-a lungul timpului, parteneriate, inițiative culturale și alte proiecte dedicate filmului românesc.

Exploreaza subiecte similare:

Victor Rebengiuc, Moromeţii, Pădurea spânzuraţilor, De ce trag clopotele Mitică?, Faleze de nisip, Medalia de onoare

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 28 iulie 2018 20:06
Este o onoare deosebita sa participi la Festivalul de la Iasi, sa-l intalnesti pe Victor Rebengiuc si pe multi alti actori, mai mult sau mai putin cunoscuti.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells