Regizorul No Time to Die, Cary Joji Fukunaga, adaptează „Napoleon”, celebrul proiect nefinalizat al lui Stanley Kubrick

de Mihai Șerban în 13 Oct 2021
Scenariul pare să fie pus la punct. Încă nu știm sigur câte episoade vor fi, dar știm că „se întâmplă!”

De-a lungul carierei sale, marele cineast Stanley Kubrick a avut numeroase proiecte care fie nu au trecut de faza de pre-producție, fie nu au primit undă verde pentru a fi filmate din diverse motive. Dintre ele, un proiect început la sfârșitul anilor `60, în timpul post-producției Odiseei Spațiale, a avut un destin fulminant, atrăgând în jurul său un adevărat cult: pelicula avea să fie o superproducție biografică despre viața și bătăliile lui Napoleon Bonaparte, motiv pentru care a fost supranumită „cel mai mare film nefăcut vreodată”.

Pe Napoleon l-ar fi jucat David Hemmings (cunoscut pentru Blow-up al lui Michelangelo Antonioni), înlocuit ulterior de către Jack Nicholson, pe când rolul împărătesei Joséphine, nevasta lui Napoleon, îi fusese propus lui Audrey Hepburn.

Cu temeinicia care l-a consacrat, Kubrick făcuse o documentare colosală pentru realizarea acestui proiect. Văzuse cam tot ce putuse vedea despre Napoleon, citise numeroase cărți, prospectase mai multe locații în Franța, urmând să filmeze secvențele de luptă în România, unde ar fi adunat armata poporului imediat după ce Sergiu Nicolaescu o făcuse în Mihai Viteazul. Conform Filmreporter.ro, „statul comunist ar fi fost de acord să-i dea pe mână 40.000 de soldaţi de infanterie şi 10.000 de cavalerie, care să figureze în scenele de bătălie.”

Așadar, proiectul adunase desfășurări grandioase de forțe și costuri din ce în ce mai mari; în mod deosebit, accesul în câteva locații restricționate depășea cu mult bugetul, iar prin eșecul comercial al filmului Waterloo (1970), axat pe același subiect, circumstanțele indicau un risc financiar mult prea inhibant pentru MGM. Așadar, elanul de neoprit al lui Kubrick a întâmpinat o frână bruscă.

În 2013, Steven Spielberg anunța că urmează să preia acest proiect și să-l producă într-un serial HBO, avându-l drept regizor pe Cary Joji Fukunaga, realizatorul ultimului film James Bond cu Daniel Craig, No Time to Die – care încă rulează în cinematografele din România.

Conform unui articol publicat recent de către Collider, Fukunaga ne ține la curent în legătură cu pregătirile pentru acest serial la care lucrează deja de patru sau de cinci ani. Scenariul pare să fie pus la punct, cu toate că nu este încă sigur câte episoade vor fi, dar important este că „se întâmplă!”.

Pornind de la viziunea originală a lui Kubrick, Fukunaga îi retrasează parcursul marelui cineast, petrecând ore întregi în prezența familiei sale și în biblioteca lui din Hertfordshire, în Anglia. Așadar, proiectul se anunță a fi punctul de întâlnire dintre Kubrick, Fukunaga și Spielberg, deschizând un prim capitol concret în destinul celui mai mare film nefăcut vreodată, dar transformat într-unul dintre cele mai anticipate seriale ale prezentului.

Exploreaza subiecte similare:

Cary Joji Fukunaga, No Time to Die, Stanley Kubrick, Blow-up, Michelangelo Antonioni, David Hemmings, Jack Nicholson, Audrey Hepburn, Sergiu Nicolaescu, Mihai Viteazul, Steven Spielberg, 2001: A Space Odyssey, Waterloo

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells