Masca, după 20 de ani

de Ştefan Dobroiu în 29 Iul 2014
Lansat în 1994, filmul i-a făcut celebri pe Jim Carrey şi Cameron Diaz

Jim Carrey şi-a lansat cariera în februarie 1994 cu Ace Ventura: Pet Detective, iar anul îi va aduce un succes major şi în decembrie, când Dumb and Dumber/Tăntălăul şi Gogomanul ia prin surprindere publicul din lumea întreagă cu trăsnăile protagoniştilor săi. Dar cel mai mare succes al actorului din 1994, este Masca, film care a încasat 350 de milioane de dolari în lumea întreagă, consolidându-i lui Carrey statutul de cel mai popular actor de comedie de la sfârşitul mileniului. Masca nu doar că a adus pe ecran câteva dintre cele mai elaborate şi ataşante efecte speciale din anii '90, dar a prezentat-o publicului şi pe Cameron Diaz, aflată atunci la primul rol de cinema şi devenită ulterior una dintre cele mai iubite actriţe de la Hollywood.

Cu o nominalizare la Oscar pentru Cele mai bune efecte vizuale (ca şi True Lies/Minciuni adevărate, al cărui articol aniversar poate fi citit AICI, Masca a pierdut în faţa lui Forrest Gump), comedia a devenit unul dintre hiturile lui 1994, clasându-se pe locul patru în clasamentul mondial al anului respectiv. Nu este unicul film din acel top în care Jim Carrey joacă rolul principal: Tăntălăul şi gogomanul s-a clasat pe locul şapte, cu aproape 250 de milioane încasate pe glob. Totodată, Masca a devenit al doilea cel mai de succes film cu supereroi din toate timpurile, întrecut doar de Batman, lansat în 1989 şi cu încasări mondiale de 411 milioane de dolari. Un articol despre mega-hitul Batman, AICI.

Cu greu se pot găsi roluri care să beneficieze mai mult de flexibilitatea şi fizionomia extrem de mobilă ale lui Jim Carrey. Conform declaraţiilor sale, a fost atras în proiect mai ales datorită faptului că personajul principal, Stanley Ipkiss, este un mare iubitor de animaţii (pasiune explorată în multe dintre reacţiile Măştii, care parodiază sau omagiază unele dintre cele mai populare momente animate din toate timpurile). A fost o mişcare bună să accepte rolul, căci Stanley şi alteregoul său mascat l-au catapultat pe Carrey în topul celor mai bine plătiţi tineri actori de la Hollywood: plătit cu 450.000 de dolari pentru Masca, actorul va cere de 15 ori mai mult pentru rolul principal din Tăntălăul şi gogomanul, onorariu ce se va mări pentru succese ulterioare precum Liar, Liar sau Bruce Almighty.

Totodată, nimeni nu ar contrazice că marele succes al filmului se datorează în importantă măsură actorului. Regizorul Chuck Russell a declarat în repetate rânduri că bugetul de efecte speciale a fost diminuat datorită lui Carrey, ale cărui mişcări bruşte şi coregrafii surprinzător de amuzante nu au mai necesitat modificări CGI. Carrey a improvizat o parte din reacţiile celor două personaje, multe dintre improvizaţii rămânând în montajul final. Totodată, ideea costumului galben-banană, în care Masca apare inclusiv pe posterul filmului, îi aparţine tot actorului, fiind bazat pe un costum realizat de mama sa pe când acesta voia să dea lovitura pe scenele de stand-up comedy din SUA.

Cameron Diaz nu a avut decât de câştigat de pe urma rolului. În 1994 nimeni nu auzise de ea la Hollywood, deşi avea o carieră de succes în modelling. Actriţa a dat 12 probe pentru rolul Tinei Carlyle, tânăra care îl întâlneşte pe Stanley Ipkiss când investiga, pentru iubitul ei gangster, posibilităţile de jefuire a băncii unde lucrează Stanley. Popularitatea lui Masca a transformat-o pe Diaz dintr-o necunoscută într-o celebritate, ea folosindu-şi următoarele două decenii pentru a devenii actriţa cvadragenară cu cele mai mari onorarii de la Hollywood.

Masca nu a impresionat doar publicul, ci şi criticii: zeci de cronici au lăudat energia nestăvilită a lui Jim Carrey, interpretarea lui Cameron Diaz, ritmul, avalanşa de gaguri, omagiile aduse desenelor animate clasice, efectele speciale, dar şi soundtrack-ul foarte vioi. Filmul a fost deosebit de popular printre copii, care au apreciat nu doar giumbuşlucurile lui Carrey, ci şi pe cele ale unuia dintre cei mai iubiţi aghiotanţi văzuţi pe marile ecrane în anii '90: câinele Milo. După lansarea sa pe casetă video şi pe DVD, Masca a intrat în programul posturilor TV din lumea întreagă, bucurându-se de nenumărate reluări, adesea în preajma Crăciunului.

Când ai urmărit prima oară Masca şi ce impresie ţi-a lăsat?

Exploreaza subiecte similare:

Jim Carrey, Cameron Diaz, The Mask, Forrest Gump, True Lies, Dumb & Dumber, batman, Ace Ventura: Pet Detective

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
chrisminca pe 29 iulie 2014 11:59
Pacat ca nu il avem si noi in format DVD sau Blu-Ray.
keops pe 29 iulie 2014 12:15
Ar fii timpul pentru o continuare.
cristi23 pe 29 iulie 2014 14:43
una din comediile mele preferate......
kronos18 pe 29 iulie 2014 20:59
chiar aseara m-am uitat la el....ciudat...oricum e una dintre cele mai bune comedii pe care le-am vazut vreodata....as vrea sa se mai faca astfel de filme

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells