Julia Louis-Dreyfus, într-un nou serial

de Cristina Grigore în 30 Oct 2010
Julia Louis-Dreyfus, într-un nou serial

După ce a interpretat timp de cinci sezoane rolul lui Christine Campbell în serialul The New Adventures of Old Christine, care i-a adus şi un premiu Emmy, Julia Louis-Dreyfus ar putea trece la un alt serial, de data aceasta o comedie politică intitulată Veep, ce are în centru o femeie vice-preşedinte din Washinton DC.

Conform The Wrap, ştirea a fost anunţată vineri de HBO, care a dat undă verde filmării episodului pilot. Dreyfus va juca rolul principal, alte detalii legate de distribuția serialului sau scenariu nefiind încă dezvăluite.
 
Regizor şi co-scenarist al lui Veep va fi comediantul britanic Armando Ianucci, nominalizat la Oscar pentru scenariul filmului de anul trecut, In the Loop, o satiră a relaţiilor politice dintre Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. Ianucci va fi şi producător executiv al serialului, alături de Chris Godsick şi editorialistul New York Times, Frank Rich.

Julia Louis-Dreyfus a mai avut anul acesta câteva apariţii în Web Therapy, originalul serial ce o are ca protagonistă pe fosta actriţă din Friends, Lisa Kudrow, însă, în cazul în care va avea succes, noua producţie a HBO ar putea fi o încă ocazie pentru Dreyfus să-şi pună în valoare calităţile de actriță de comedie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cetateanu pe 30 octombrie 2010 18:01
A fost foarte buna in ''Seinfeld '' ca si ceilalti colegi de platou.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells