Et si on vivait tous ensemble?, o comedie pe cât de serioasă, pe atât de caldă, cu premiera la noi pe 11 ianuarie, lansează, pe lângă întrebarea din titlu, o nouă întrebare - cum a reuşit un tânăr regizor, Stéphane Robelin, să adune o distribuţie de prestigiu (Daniel Brühl, Géraldine Chaplin, Jane Fonda) în jurul unui subiect atât de sensibil ca bătrâneţea cu neplăcerile ei.
Guy Bedos, Daniel Brühl, Géraldine Chaplin, Jane Fonda, Claude Rich şi Pierre Richard constituie distribuţia acestui film. Iată, mai jos, un interviu cu regizorul, pus la dispoziţie de către distribuitorul producţiei, Independenţa Film.
Stéphane Robelin califică Et si on vivait tous ensemble? ca pe un film despre dificultăţile legate de vârstă, despre cum s-au tratat, sau - mai degrabă -cum nu s-au tratat problemele de dependenţă. "De aici, de la acest subiect grav, aproape tabu, am imaginat imediat, printr-o abordare contradictorie, un film-ansamblu, un film vioi, în nici un caz deprimant, în care episoadele cu o oarecare nuanţă de tristeţe să fie mereu luminate de umor. Mi-am dat seama că acest proiect nu se poate realiza decât cu participarea unor actori de prestigiu. Am visat să aduc laolaltă actori care nu au jucat niciodată împreună, cărora le puteam propune roluri principale, atunci când actorilor de vârsta lor, în pofida carierelor lor, le sunt deseori oferite rolurile unor personaje secundare. Am trăit într-un oraş mic, din care cea mai mare parte a familiei mele a plecat, tatăl meu fiind singurul care a rămas şi, prin urmare, în fiecare duminică mergeam să-i vizităm pe cei mai în vârstă. Puţin câte puţin, le-am observat declinul. Cum puteau să-şi menţină independenţa, fără a se pune în pericol? Bunicii mei erau neajutoraţi, neştiind ce să facă... Eu, pe atunci un adolescent, la vârsta transformărilor, am conştientizat pentru prima oară această schimbare profundă, reprezentată de fiecare moment al vieţii, prin trecerea timpului, lucru care m-a impresionat. A fost o perioadă mai mult sau mai puţin clară pentru mine. Nu după mult timp, părintii mei s-au găsit ei în situaţia de a se confrunta cu bătrâneţea proprilor lor părinţi. Povestea a reînceput, Şi a continuat".
Legat de actori, regizorul a declarat că "elementul important pentru mine a fost să lucrez cu actori care nu numai că acceptă vârsta pe care o au, dar şi pe care vârsta nu i-a schimbat. Această cerinţă pe deplin realizată a corespuns primei mele dorinţe: să arăt că, indiferent de numărul anilor, mai avem încă pentru ce trăi. Acest parti-pris, de asemenea, mi-a permis de la început să nu eludez nimic, nici ceva despre care se vorbeşte foarte puţin, sexualitatea celor vârstnici, păstrată graţie jocului actorilor şi, de asemenea, sper eu, dialogului, decenţei şi dezinvolturii".
Fiind un film de actori, punerea în scenă, la rândul ei, a fost una extrem de clasică. "Am vrut ca toţi să placă, şi m-am străduit ca totul să fie simplu, să-i las pe toţi să fie ei înşişi, să sensibilizez tot ce au fost, exaltând ceea ce sunt acum, frumuseţea lor de azi şi soliditatea talentului lor. Am fost ca paralizat înainte de începerea filmărilor, la gândul că voi lucra cu toţi aceşti "granzi"! În final, am decis să acţioneze ca şi cum ar fi vorba de actori tineri şi de un film obişnuit. Ei şi-au făcut jocul cu generozitate, astfel încât totul a devenit simplu şi frumos", a concluzionat regizorul filmului.
Părerea ta
Spune-ţi părerea