Filmul „Luna lui Jupiter”, semnat de una dintre vocile originale ale cinematografiei contemporane, din 15 iunie la cinema

de Cinemagia în 14 Iun 2018
Kornél Mundruczó a obținut până acum peste 40 de premii, dintre care două la Cannes, unde a avut și șapte nominalizări

Luna lui Jupiter”, cel mai recent film semnat de regizorul maghiar cu origini românești Kornél Mundruczó, intră în cinematografele din România pe 15 iunie. Filmul, care a fost prezentat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes în 2017, spune povestea unui refugiat sirian împușcat de un polițist de frontieră atunci când încearcă să intre ilegal în Ungaria.

„Un film ambițios, intermitent, uluitor” (The Telegraph), care „atinge granițele genurilor science fiction și fantasy” (The Guardian).

Titlul filmului lui Mundruczó este inspirat de unul dintre cei patru sateliți ai planetei Jupiter, Europa, luna de gheață în care oamenii de știință văd singurul loc din sistemul nostru solar, în afară de Terra, care ar putea adăposti forme de viață. Ca un tărâm al făgăduinței pentru refugiații sirieni, care lasă totul și fug pentru a găsi un nou acasă, în care să poată trăi liber. „Poate că Aryan a venit să ne salveze, poate să ne condamne sau, pur și simplu, să trăim visul final al refugiaților și, în final, să ne salvăm cu adevărat în stratosferă, departe de sălbăticia, venalitatea și corupția omenirii”, scrie Variety.

Regizor de film, teatru și operă, Kornél Mundruczó, 43 de ani, este una dintre vocile originale ale cinematografiei contemporane din Ungaria. S-a făcut remarcat la Cannes cu filmul „Johanna” (2005), un musical produs de celebrul Béla Tarr, o adaptare a poveștii Ioanei d'Arc, prezentat în secțiunea Un Certain Regard. Succesul internațional de public a venit în 2014, când regizorul a câștigat premiul aceleași secțiuni - Un Certain Regard – cu „White God” (Orașul câinilor), în care Lili, o fetiță de 13 ani, luptă pentru a-și proteja câinele – Hagen.

Kornél Mundruczó a obținut până acum peste 40 de premii, dintre care două la Cannes, unde a avut și șapte nominalizări. A montat spectacole de teatru și operă în Ungaria și în lume , iar din 2009 a înființat compania de teatru Proton Theatre, împreună cu Dóra Büki.

Sinopsis „Luna lui Jupiter”: Un tânăr imigrant este împușcat în timp ce traversa ilegal granița. Rănit și în stare șoc, Aryan descoperă că are o nouă putere: poate levita. Adus într-o tabără de refugiați, este scos de acolo de dr. Stern, curios să-i exploreze și să-i exploateze extraordinarul secret. Cei doi continuă să fugă, aflându-se într-o permanentă căutare de siguranță și bani, urmăriți fiind de Laszlo, directorul furios al taberei. Fascinat de puterile nemaivăzute ale lui Aryan, Stern decide să mizeze totul pe o lume unde miracolele se cumpără pe mai nimic.

 

Orașele și cinematografele în care va fi proiectat filmul: București (Cinema City Afi Cotroceni, Cinema Elvire Popesco, Cinema Hollywood Multiplex, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union). Constanța și Sfântu Gheorghe (Cinema Cityplex), Târgu Mureș (Cinema Arta 3D, Grădina de vară), Cluj (Cinema Victoria), Timișoara (Cinema City Timișoara Shopping City), Oradea (Cinema Palace) și Iași (Ateneul Tătărași).

 

Filmul „Luna lui Jupiter” este distribuit în România de Voodoo Films, cofinanțat prin Programului Europa Creativă – Subprogramul MEDIA al Uniunii Europene

Exploreaza subiecte similare:

Jupiter holdja, Kornél Mundruczó, White God

Alte știri din cinema

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells