Disney reface Albă ca Zăpada, cu regizorul lui The Amazing Spider-Man la cârmă

de Cristina Grigore în 31 Mai 2019
Snow White and the Seven Dwarfs (1937) a fost primul film de animație al Disney și unul din marile succese ale companiei

După Dumbo, Aladdin și The Lion King (ce se va lansa și la noi pe 19 iulie), Disney continuă șirul live action-urilor cu Albă ca Zăpada. Producția este deja în dezvoltare, iar de ea se vor ocupa nume populare ale industriei, notează Variety.

La cârmă va sta regizorul lui The Amazing Spider-Man, Mark Webb (cineastul se află încă în negocieri cu studioul). De scenariu ar urma să se ocupe Erin Cressida Wilson (The Girl on the Train), care va extinde povestea și partea de musical. Benj Pasek și Justin Paul (La La Land) vor scrie noile cântece ale filmului.

Povestea clasică a Albei ca Zăpada, a fraților Grimm, a devenit în 1937 primul lungmetraj de animație al Disney – Snow White and the Seven Dwarfs. A fost cel mai mare succes al anului respectiv, cu peste 8 milioane de dolari încasări. Producția i-a adus lui Walt Disney în 1939 un Oscar onorific inedit (unul trofeu întreg și alte șapte miniaturi ale acestuia), ca recunoaștere a noii și inovatoarei direcții deschise în filmul de animație.

De-a lungul timpului, au existat mai multe ecranizări ale poveștii, cele mai recente fiind Mirror Mirror, din 2012 (cu Lily Collins, Armie Hammer și Julia Roberts), și o adaptare ceva mai sumbră, Snow White and the Huntsman, din același an (cu Kristen Stewart, Chris Hemsworth și Charlize Theron).

Exploreaza subiecte similare:

Dumbo, Aladdin, The Lion King, The Amazing Spider-Man, Erin Cressida Wilson, The Girl on the Train, Mirror Mirror, Lily Collins, Armie Hammer, Julia roberts, Snow White and the Huntsman, Kristen Stewart, Chris Hemsworth, Charlize Theron

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells