Cu noile reguli la Oscar, "4,3,2" ar fi intrat în lista lungă a Academiei

de Gloria Sauciuc în 4 Ian 2010
Cu noile reguli la Oscar, "4,3,2" ar fi intrat  în lista lungă a Academiei

Regulile Oscarurilor pentru regie s-au menţinut aceleaşi de ani întregi, cu o  consecvenţă remarcabilă în condiţiile în care alte categorii şi-au ajustat, periodic, criteriile pentru nominalizaţi.

Comparativ cu regulamentele aproape fanteziste pentru categoriile "Cea mai  bună muzică", "Cel mai bun film străin", "Cel mai bun film de ficţiune"/"documentar", regulile pentru regizori sunt surprinzător de concise. Deci, de ce nu se aplică regulile nominalizării la regie pentru toate  secţiunile?  "E complicat", afirmă Bruce Davis, director executiv al Academiei. "Să dirijezi o competiţie internaţională de artă nu este atât de uşor precum cred cei dinafară, sau unii dintre cei dinăuntru."
 
În acest an e chiar mai complicat la categoria "Cel mai bun film".  Academia a  considerat că dacă ar fi prea puţine filme în competiţie, interesul publicului pentru gala televizată a Ocarurilor, dar mai ales pentru filme în general ar scădea, deci a mărit numărul de nominalizaţi la 10.
 
Cât priveşte competitorii la categoria "Cel mai bun film străin", Academia cere ca aceste producţii să fie văzute de către membrii Academiei în săli de cinema,  deci să ruleze cu circuit închis în câteva cinematografe americane. Din ce motiv? "Pentru a fi corecţi faţă de companiile mai mici care nu şi-ar permite  să plătească o lansare pe DVD", explică Mark Johnson.
 
O altă întrebare este legată de lipsa luării în considerare a mai multor filme străine din fiecare ţara în parte. Explicaţia se pare că e "logistica". "Numai în India se fac anual sute de filme. Academia abia are timp să organizeze  proiecţii ale celor 65 de producţii străine".  "E un sistem viciat, chiar dacă se perfectează de la an la an", recunoaşteMark  Johnson, preşedintele branşei Producătorilor, membri ai Academiei Americane de Film.

Recent Academia a modificat procesul numirii listei lungi de zece filme străine, îngrijorată că ia prea mult timp vizionarea celor 65 de filme într-un cinema - şi prin urmare că asta poate distorsiona rezultatul final (membrii seniori, şi deci mai conservatori ai Academiei având mai mult timp să vadă aceste producţii).  "Cred că e vorba dacă filmul să fie văzut în sală de tot juriul sau să fie  văzut doar  de câţiva seniori". În consecinţă, s-a hotărât să fie rezervate trei locuri pentru concurenţii foarte buni, dar care au fost omişi de proces.  

"Cred că am făcut nişte ajustări foarte bune în ultimii ani", spune Mark Johnson, care  numeşte omiterea în 2007 a filmului românesc 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile din lista lungă a Academiei ca "în mod special dureroasă".
 

 La categoria "Cel mai bun film", Academia cere ca producţiile trimise spre a fi  evaluate să fi rulat pentru public măcar o săptămâna în Los Angeles sau New  York.

Categoria "Cântec original" a fost "dreasă" de nenumărate ori, de-a lungul timpului, spune Bruce Davis. "Nu trece un an  fără ca breasla muzicienilor să nu sugereze o modificare".

"Încercăm să le facem cât mai eficiente", spune Broughton, citat de  Variety. "Că să te califici la categoria Cel mai bun cântec, melodia nu trebuie compusă nici măcar parţial înainte de începerea filmărilor. Ceea ce înseamnă că un cântec ca cel din Up in the Air nu este eligibil, pentru că a fost compus  înainte ca filmul să fie făcut", explică Bruce Broughton. Candidaţii sunt evaluaţi după cât de bine muzica reuşeşte să completeze  filmul, dar şi după realizarea artistică, primind puncte de la 6 la 10. Numai acele cântece  care obţin un scor de minim 8,25 sunt eligibile. Membrii Academiei cu cântece în competiţie nu au voie să voteze.

Ce modificări ai cere la regulamentul jurizării filmelor dacă ai fi membru al Academiei Americane de Film?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Loredana pe 4 ianuarie 2010 16:57
Noi altceva nu stim sa facem decat filme despre cat de greu ne e noua sau ne-a fost, cat suntem de inculti, cat de prosti, etc... Mai toate filmele romanesti sunt asa...Limbaj colorat de mahala, seminte, replici fff slabe, actiune 0... De fapt asa suntem...
ooo333 pe 4 ianuarie 2010 17:03
Loredana sunt deacord cu tine ca romanii fac fime de drama romanesca ! cred ca cel mai bun film romanesc este Ho-Ho-Ho - nu este un film super dar bunicel !
TheSun007 pe 4 ianuarie 2010 17:15
Poftim? Sa va fie rusine. Filmele romanesti sunt apreciate in intreaga Europa.
Lori28 pe 4 ianuarie 2010 17:16
... Chiar de ACADEMIA Americana de Film
tero pe 4 ianuarie 2010 17:22
asae filmele noastre sunt apreciate in europa , si mie mi sa parut ciudat asta dar chiar sunt apreciate dar , loredana vrea sa zica sa facem si filme de actiune , romante , horror, comedie sau SF nu numai drame , dar asta e in asta ne descurcam noi nu avem aparatura care o au aia , de asta nu putem face si noi filme de astea ca eu cred ca am avea idei , mia asteptam si poate in viitorul apropiat vom turna si noi un film inclinat mai mult spre SF
distroe pe 4 ianuarie 2010 17:29
Daca as fi membru al Academiei Americane de Film as propune 10 FILME NOMINALIZATE la categoria CEL MAI BUN FILM STRAIN, nu 5 cum sunt acum si as cere, in consecinta, cate 3 filme reprezentative din fiecare tara din afara SUA. Practic as mari sansele filmelor de arta; si ele trebuie sa ajunga in atentia publicului larg prin nominalizarea la aceasta categorie a premiilor Oscar.
jroberto pe 4 ianuarie 2010 18:11
Oscarul premiaza anumite filme in functie de interese si vor sa aduca in prim plan filmele lor, americane. Majoritatea remake-uri dupa filme straine, The Departed e o copie mai slaba a unui film coreean. Europa, Asia fac filme mult mai bune, insa nu mainstream.
Ahiles pe 4 ianuarie 2010 18:19
@TheSun007 , si ce sa fac eu ca sunt apreciate in Europa , ei doar acum de curand au descoperit lumea cinematografica in care ne invartim noi , eu vreau insa sa fie apreciate aici in tara , dar daca continua tot asa mai mult ca sigur nu vor reusi.
voldenuit pe 4 ianuarie 2010 18:55
Alo Loredana ce filme ai văzut tu frate?Uită-te la cele cu Toma Caragiu şi alţi actori de seamă şi după aia vorbeşte.Ce ţinute,ce limbaj...numai unu şi unu.Vorbeşte gura fără tine!Poate vrei să spui că acum e de-ajuns să te faci cunoscut prin intermediul unei reviste pt bărbaţi,să ai ceva pile şi te faci actriţă peste noapte.Maică-mea întotdeauna critică modul în care sunt îmbrăcaţi actorii în filmele de ACUM...nu mai au pic de respect faţă de nimic...Căci înainte,la ce filme aveam : JOS PĂLĂRIA!
CPU pe 4 ianuarie 2010 19:50
@voldenuit zi repede un SF romanesc
CPU pe 4 ianuarie 2010 19:56
inca ceva:crezi ca o sa vedem in viitorul apropiat Harap-Alb in 3d
circarul pe 4 ianuarie 2010 20:21
ce replici aici care mai de care.Prolema e ca la noi nu prea se fac investitii in filme cum se face inafara :(
yos pe 4 ianuarie 2010 20:40
cand o sa avem bugete de zeci sau sute de milioane de euro sau dolari atunci sa vorbim de filme care necesita anumite efecte speciale ca daca vorbim de SF-uri sau chiar si actiune de ce nu la asta ne referim EFECTE SPECIALE pana atunci sa fim multumiti ca avem totusi filme made in romania si care culmea mai iau si premii prin afara asta datorita faptului ca inca mai avem actori talentati si regizori pe masura care efectiv pot sa faca din c***t bici si sa mai si trosneasca.
Ronin pe 4 ianuarie 2010 20:54
In ceea ce priveste filmele din Romania ele sunt foarte bune,dar probabil asta e si o chestiune de gusturi.Cu siguranta ar fi nevoie de o diversificare in filmul romanesc,dar cu ce bani?Traim in tara care se afla pe ultimul loc ca numar de intrari anuale la cinema in UE,iar cultura nu e o prioritate in mizeria asta de stat.Cat despre nomainalizarile Academiei nu cred ca merita sa mai intram in detalii.Academia are multi membrii si a facut multe tampenii in istoria ei.Multi dintre membrii mai in varsta au o viziune proprie asupra filmului si parerea lor e greu de schimbat.La asta se adauga si faptul ca premiile favorizeaza filmele americane (asta e oarecum normal) si marile studiouri, in detrimentul productiilor independente care sunt uneori mult mai bune si originale.Oricum daca 4,3,2 ar fi fost nominalizat nu ar fi castigat.Academia nu suporta povestile intunecate si dure de viata (desi in anul ala No country for Old Men a luat Oscarul cel mare).
monisss pe 4 ianuarie 2010 22:01
Unde o fi norocul sa castigam si noi un Oscar
StevieGG08 pe 4 ianuarie 2010 22:58
da....au bagat inca 5 locuri ca sa fie si AVATAR nominalizat la oscar :))).....lasand gluma la o parte Academia Americana de film se dovedeste de multe ori ca fiind o mare porcarie care premiaza filme mediocre ca Scumdog Millionaire cu 8 premii oscar....ceva de necrezut.....a fara sa-l mentionam si pe 432 kre imi trezeste patriotismul...de mult apus...hai mah romanashi hai k se poate
bloodthirst pe 4 ianuarie 2010 22:58
Hai sictir Loredana!Uite limbaj de mahala romanesc.Nu-ti cere nimeni sa privesti filmele romanesti daca nu-ti plac,iar totodata abtine-te sa le critici!
radu pe 4 ianuarie 2010 23:22
Filmele romanesti chiar au esenta spre deosebire de majoritatea filmelor americane .Nu cred ca am 15 filme pe an de peste ocean care sa zic ca sunt cu adevarat ok.
florentindeac pe 5 ianuarie 2010 00:30
StevieGG08, Scumdog Millionaire... mediocru?! poate daca ai 10 ani si te uiti doar la filme noi indiene, muzicale, de genul celor date la National TV, ti se pare o drama doar un film... mediocru. Un regizor apreciat pentru Plaja - Boyle sau alte filme a facut un film extraordinar cu copii, cu amatori, un film care arata o Indie reala, nu cea a societatii bogate. Asta e film mediocru?? Fata de ce ? de Frost/Nixon sau de ce altceva? Nu prea cred !Cred ca prea multe filme indiene happy cu eroi frumosi strica si nu putem aprecia un film mai cinstit, mai cu alte teme decat cele clasice! Din pacate, ceva de genul asta mai e intalnit in societea romaneasca. Daca unul e rrom si manelist si daca canta pentru romani e de bine, daca e unul din etnia respectiva care e pe strada brusc e privit cu suspiciune. Sunt mai frumosi unii la televizor, daca invart banii, daca sunt saraci nu ne mai plac si ne ferim de ei?!
johnnyg pe 5 ianuarie 2010 00:36
Este in pricipal un festival mainstream, iar pt altfel de festivaluri exista TIFF, Cannes, Berlin . . . vreti sa mai continui? Lasati si filmele cu bugete sa aiba gloria lor, pt ca oricat sustineti ca filmele de arta sunt mult mai bune decat cele "americane" aproape niciodata nu te vor face sa spui ceva de genu "AI DE CAPU MEU", iar uneori (de multe ori) ai nevoie de niste entertaining altfel poti sa te afunzi linistit in filmele tale imaculate din punct de vedere filozofic si simbolistic iar eu voi iesi cu prietenii la Sherlock Holmes si ne vom distra pe cinste la un film bun. Si Academia e uneori de ra**t, mai ales in ultima vreme, dar sper la o reabilitare in viitorul apropiat!
bau bau pe 5 ianuarie 2010 00:41
in loc sa va luati de loredana sau doreste ea sa se numeasca, hai fiti seriosi "incultilor" ce filme romanesti au scos cu subiecte care sa nu faca referire la perioada comunista sau imediat post comunista si sa fie extraodinare, nu cred ca am auzit de vreo unul prea reusit, dar asta e si motivul pt ca nu vizionez filme romanesti ca nu am ce vedea nou la ele, trist dar adevarat, iar cand romanii o sa faca filme S.F. reusite noi vom fi probabil praf si pulbere linistiti la 2 metri sub pamant :))
Kalrak pe 5 ianuarie 2010 02:49
Filme romanesti ?!?! Vreti sa spuneti frustrari comuniste, care sunt transpuse pe pelicula, filmul in cauza mi-a placut, dar nu pot sa trec cu vederea trendul luat de filmele romanesti, obsesia pe ce a fost sau ce cred ei ca a fost inainte de '89, personal sunt inca in asteptarea unui film horror romanesc, a unuia de aventura, animatie, o parodie nu ar strica, in schimb la capitolul filme xxx din cate am auzit am sta cel mai bine.
Scarlett14 pe 5 ianuarie 2010 09:32
Nu confundati filmele romanesti cu serialele alea cu limbaj "colorat". Ar fi de-a dreptul jignitor. Din pacate, in tara noastra asta se vizioneaza, iar categoria de oameni care chiar apreciaza calitatea este restransa. Hai sa vedem cateva filme romanesti care au obtinut premii (la Cannes, de exemplu). Cu siguranta acelea sunt mai interesante decat cele cu replici maneliste, coloana sonora dominata de manele, actori manelisti etc. Si pana la urma, alea sunt cele mai promovate in Romania, oamenii nu se sinchisesc prea mult sa descopere mai multe filme din cinematografia noastra si pun etichete la toate filmele romanesti doar vizionandu-le pe acelea. Sigur, nu ne comparam cu americanii, nu avem nici tehnologia lor, nici bugetul lor, nici nu dispunem de prea multi profesionisti... pentru ca asta suntem: o tara care nu investeste in cinematografie (acum nici nu cred ca am avea de unde). Cu toate astea, cred ca avem cateva filme romanesti care merita vazute...
voldenuit pe 5 ianuarie 2010 11:40
Se trezi şi CPU ,ce zic şi eu şi ce înţelege ea/el...:))
BPR pe 5 ianuarie 2010 12:08
După cum e vorba "până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii", astfel este şi năbădiosul drum spre Oscar al filmului românesc, indiferent de ar merita mai multă atenţie.
lentz025 pe 5 ianuarie 2010 13:57
toata lumea vorbeste despre filmele europene ca ar fi adevarate opere de arta in comparatie cu cele americane! crap! daca in Romania, spre exemplu am avea bugete imense in a face un film ne-am gandi oare la idei de genul: sa fie in primul rand opera de arta si apoi comercial?? noi, care ne aflam printre natiile cele mai "fomiste" din Europa; pana si simpla idee de luare a unui premiu serveste tot unei dorinte comerciale: e publicitate gratuita; cati stiau de Slamdong Millionaire inainte sa fie nominalizat si dupa ce a castigat la Oscar!? Cat despre filmele romanesti, eu una m-am saturat de "documentarele" crude, gen 4.3.2., despre cum a fost odata, hai sa dezgropam rahatul; urmeaza ca sergiu niocolaescu sa mai faca un film despre revolutia din `89. Nu sunt pro filme americane, dar nici pro filme romanesti.
StevieGG08 pe 5 ianuarie 2010 16:20
florentine sa stii ca nu-s manelar.....filmul e bun DAR nu merita in nicun caz 8 oscaruri....nu stiu dar Benjamin Button mi s-a parut mooolt mai bun....Forrest Gump al zilelor noastre as putea spune.....un Forrest Gump kre din cate imi aduc aminte a luat si el 6 oscaruri cu 2 mai putine decat Slumdog care nu e nici pe jumatate din valoarea lui....ei bine depinde si de concurenta din anul respectiv
florentindeac pe 5 ianuarie 2010 17:00
Stevegg08>Am spus eu ca e cineva...manelar?? Era doar opinia ca sunt prea multe filme la tv cu actori frumosi care se iubesc, eventual si in roluri fata bogata - baiatul sarac si invers, muzicale, ca sa se aprecieze cu adevarat un produs al aceleiasi cinematografii, o drama bine facuta caruia ii reprosez doar dansul de la final! Si legat de comparatia cu rromii, spuneam ca asa cum unii apreciaza mai mult comediile romantice indiene si se feresc de dramele indiene, asa unora le plac rromii la televizor, cata vreme sunt imbracati frumos si au bani. In realitate, multi se uita suspicios la un rrom imbracat saracacios. Asta era paralela> comedia romantica care place - rromul manelist, drama - rromul privit cu suspiciune ca sa nu fure, sa nu faca ceva nepermis. A doua categorie nu are succesul primei, in Romania!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells