Cronică: Trance, forma supremă de manipulare

de Gloria Sauciuc în 9 Mai 2013
Capcana minţii intră în 17 oraşe ale ţării de vineri, 10 mai

Trance/Capcana minţii începe ca un film despre un jaf, dar continuă ca un film psihologic, în care manipularea este cuvântul de ordine. Protagoniştii sunt prinşi într-un puzzle al sugestiilor mentale, al căutării amintirilor şi - din acest punct de vedere - Trance seamănă cu Inception (2010, regia Christopher Nolan).

Numai că filmul lui Danny Boyle este realist, latura ştiinţifică a filmului nu depăşeşte limitele progreselor din domeniul psihologiei. Asta face filmul într-o oarecare măsură înfricoşător: înţelegem din film că, din punct de vedere clinic, e posibil ca sugestionarea unei persoane, prin hipnoză, să ducă la transformarea radicală a ei. Folosită în sens negativ (precum în film), e forma supremă de manipulare.

În Inception, se pleaca de la premisa că este posibil să pătrunzi în visul cuiva şi astfel să ai acces la subconştient, care păstrează cele mai adânci şi mai preţioase secrete, pe care să le furi. Filmul lui Boyle susţine, practic, aceeaşi ipoteză. Numai că psihologul nu intră în transă pentru a ajunge la subconştientul clientului său, pe când în Inception era necesar ca şi cel care urma să acceseze subconştientul victimei să intre în starea de somn. Partea de "fiction" din Inception se îmbogăţea cu imaginarea posibilităţii de construire a unor reţele mentale de protecţie împotriva extracţiei de informaţii, ce au dat de furcă personajului Dom Cobb (Leonardo DiCaprio) şi echipei sale.

Alternanţa dintre realitate şi sugestia hipnotică ne-au lăsat "în beznă" de mai multe ori pe parcursul filmului Trance, cu protagonistul, un anti-erou în fond, nu reuşim să găsim o punte de legătură - deşi la început regizorul foloseşte unghiul subiectiv de tip POV (point of view), în care pare că Simon (James McAvoy) ni se adresează direct, iar miza e cam subţire - ceata de infractori caută, în fond, un tablou, pe tot parcursul filmului...

Trance bifează, însă, la capitolul acţiune; montajul este nervos, twist-urile nu lipsesc, banda de infractori ce pun la cale furarea tabloului "Vrăjitoarele în aer" de Goya (în valoare de peste 25 de milioane de euro) practică tortura, iar hipnoterapeutul (Rosario Dawson) angajat să trateze amnezia protagonistului (McAvoy) va scoate la suprafaţă cele mai întunecate aspecte ale minţii lui.

Mai mult, Boyle are propria interpretare asupra noţiunii de femme fatale, Rosario Dawson reuşit să se ridice la înălţimea personajului ei. Pe lângă asta, ne-a amuzat că scenariştii au simţit nevoia să găsească în poveste justificări pentru nudul frontal al actriţei. Până la final, Boyle ne face să ne întrebăm dacă Simon este, cu adevărat, protagonistul poveştii. În mod cert, construcţia filmului ne distrage atenţia de la adevăratul personaj principal. E forma prin care însuşi Boyle îşi manipulează spectatorul.

James McAvoy este bun, aşa cum îl descopeream prima dată în The Last King of Scotland, iar Vincent Cassel are câteva licăriri de umanitate în portretizarea şefului bandei de hoţi.

Iubitorii de artă îşi vor clăti ochii cu o serie de tablouri celebre, cele mai multe adunate laolaltă în Capela Ronchamp din visul lui Simon.

Exploreaza subiecte similare:

Trance, Rosario Dawson, Danny Boyle, Inception, James McAvoy, Vincent Cassel

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
copil_magda pe 9 mai 2013 15:55
Un film bun, chiar cel mai bun adus de Odeon in 2013. Merita vazut. Actiunea este bine dozata, actorii interpreteaza bine.
Macabru pe 9 mai 2013 17:47
Super tari aceste filme psihologice, care-ti pun putin mintea la contributie, gen Inception, Shutter Island. Sunt sigur ca si Trance va fi foarte bun. Il astept sa apara si la noi.
cosmin_kedii pe 10 mai 2013 17:11
mi se pare destul de bun ,mai ales ca este un subiect mai nou ,,sa zic asa ,,,
alex_il_fenomeno pe 16 iunie 2013 19:54
Promitator, atat prin poveste, cat si actorii prezenti.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells