Anul acesta cinemaul suedez a făcut furori la Cannes: Ruben Östlund câştigă al doilea Palme d'Or din carieră pentru Triangle of Sadness (deja lansat în România), iar Tarik Saleh Premiul pentru Cel mai bun scenariu cu lungmetrajul Conspiraţie la Cairo/Cairo Conspiracy (cunoscut pentru o vreme sub titlul Boy from Heaven). Şi, surpriză!, Suedia alege filmul lui Saleh drept candidat naţional la categoria Cel mai bun film străin la Oscar 2023, un motiv în plus să-i acordăm acestui thriller o şansă o dată cu premiera de vineri.
Povestea începe într-o zi când Adam (Tawfeek Barhom), fiul adolescent al unui pescar văduv care abia are cu ce-şi întreţine cei trei fii, primeşte o scrisoare de la imam-ul moscheii din sat: Adam a fost acceptat cu bursă la prestigioasa universitate Al-Azhar din Cairo, nucleu al puterii islamice sunite şi "cetate" a celui mai important lider religios al Egiptului, Marele Imam. Smuls din lumea sa simplă, Adam se va trezi curând în centrul unei feroce lupte pentru influenţă între religie şi politică. Fără să fie extraordinar de original (bifează multe dintre locurile comune ale thriller-ului), Conspiraţie la Cairo este elevat de chestionarea inocenţei şi de o captivantă discuţie despre corupţie, abuz, fanatism şi modul cum puterea sfârşeşte inevitabil prin a perverti totul în jur, pătând deopotrivă adevărul şi conştiinţa.
Poate că e nevoie de puţin context pentru a înţelege mai bine mizele acestei poveşti dintr-o ţară musulmană care poate e mai deschisă decât alte naţiuni din Orientul Mijlociu, dar categoric nu este o democraţie. În film ni se menţionează de mai multe ori că un conflict dintre puterea laică, reprezentată de preşedintele Abdel Fattah el-Sisi, şi cea religioasă, reprezentată de Marele Imam al universităţii Al-Azhar, de subalternii săi şi de miile de şcoli şi institute religioase din subordinea sa, ar putea duce la un atotdistrugător război civil. Este, desigur, motivul pentru care o multitudine de personaje din thriller-ul lui Saleh iau decizii dintre cele mai dubioase sau periculoase, ajungându-se, încă de la primele minute, la crimă.
În acest film al cărui titlu ar fi putut uşor fi "Conversaţie la moschee", pentru că abordează teme similare cu cele din faimosul roman al lui Vargas Llosa, protagonistul Adam devine o lentilă prin care faţa hâdă a puterii capătă proporţii monstruoase. Totul este permis, de la crimă până la zdrobirea sufletelor şi trupurilor unor inocenţi. Interesant este faptul că Adam capătă valenţele unui Iisus (nu degeaba eroul este fiu de pescar) prins, ca şi personajul biblic, între diversele facţiuni religioase şi puterea politică. Poate că publicul nu va pune semnul egal între Adam şi Iisus, dar soarta băiatului şi posibila sa sacrificare, ca un pion într-un joc de şah de deznodământul căruia atârnă controlul a o sută de milioane de egipteni, cu siguranţă îl va ţine în priză.
Pentru unii, Conspiraţie la Cairo e unul dintre cele mai bune filme ale anului. Din păcate thrillerul suferă de stângăcii precum un montaj uneori neglijent sau interpretări mai mult decât exagerate (o suculentă Zmeură de Aur pentru Moe Ayoub, interpretul abuzivului lider al Agenţiei de Siguranţă Naţională). Şi ce nu putem pricepe în ruptul capului este următoarea chestiune: dacă influenţa asupra Universităţii e atât de importantă, cum e posibil ca Agenţia să aibă un singur om în interior? Toate aceste neajunsuri ştirbesc din eficienţa filmului. Chiar şi aşa, Conspiraţie la Cairo invită la o meditaţie care probabil nu era deloc în intenţiile lui Tarik Saleh: în timpul regimului comunist, oare câte orori au punctat relaţia dintre Biserica Ortodoxă Română, Securitate şi anturajul dictatorului Ceauşescu?
