Cele mai tari idei SF văzute pe marile ecrane

Din 7 noiembrie vine pe marile ecrane din România Interstellar: Călătorind prin univers, cel mai nou film semnat de Christopher Nolan, în care vom fi martorii unei călătorii interstelare. Valurilor gravitaţionale, găurile negre, găuri de vierme şi alte idei SF s-ar putea regăsi în acest film pe care îl vom vedea de vineri pe ecran IMAX şi 3D. Ştim doar că un profesor universitar jucat de Michael Caine îl angajează pe Coop (Matthew McConaughey) să piloteze o navă spaţială către o altă galaxie, printr-o gaură de vierme din apropierea planetei Saturn, care ar fi fost pusă acolo (crede el) de către fiinţe „binevoitoare” cu cinci dimensiuni. Ceea ce dă filmului dramatism este faptul că fetiţa lui Coop se maturizează mai repede decât îmbătrâneşte tatăl, mai ales atunci când acesta aterizează pe o planetă unde fiecare oră trecută înseamnă şapte ani pe Pământ...

Prezenţa pe marile ecrane a Interstellar ne-a provocat să facem o trecere în revistă cronologică a câtorva dintre cele mai interesante idei SF care s-au perindat, de-a lungul timpului, pe marile ecrane.

Le voyage dans la lune (1902, Georges Méliès). Prima călătorie prin cer şi pe sub mări e propusă de Georges Méliès în filmele Le voyage dans la lune şi Le voyage à travers l'impossible (1904).

Metropolis (1926, Fritz Lang). În 1926, Fritz Lang o inventa pe femeia mecanică în filmul Metropolis, robotul fiind un concept care avea să domine secolul XX.

Frankenstein (1931, James Whale). Este prima idee SF autentică, a lui Mary Shelley, care a explodat un secol mai tâziu, când s-a inventat cinematograful.

The Island of Dr. Moreau (1932, Erle C. Kenton). Alături de Jules Verne, părintele science-fictionului (în accepţia sa modernă) este H.G. Wells. Cea mai ingenioasă dintre ideile sale, aceea a animalelor transformate în oameni prin vivisecţie, se regăseşte în filmul idn 1932, dar şi în remake-ul mai cunoscut (datorită lui Burt Lancaster) din 1977.

The Picture of Dorian Gray (1945, Albert Lewin). Ideea unui individ diabolic ce-şi păstrează exteriorul angelic, în nemuritorul roman al lui Oscar Wilde, ecranizat în repetate rânduri.

2001: A Space Odyssey (1967, Stanley Kubrick). Ideea călătoriei în timp, lansată tot de H.G. Wells, combinată cu ideea unei posibile relaţii între omenire şi alte civilizaţii extraterestre, a scriitorului Arthur C. Clarke, se regăsesc în scenariul (şi, aproape simultan, romanul) „2001: A Space Odyssey”, transpus de Stanley Kubrick pe marele ecran. A schimbat radical faţa filmului SF.

Fantastic Voyage (Richard Fleischer, 1966). O incursiune în anatomia omului - cu submarinul minuscul care navighează prin fluxul sangvin, spre a spulbera un cheag de sânge din creier.

Solaris (1972, Andrei Tarkovski). După romanul lui Stanislaw Lem, Andrei Tarkovski dezvoltând ideea unei „planete inteligente” care, încercând să stabilească o cale de comunicare cu astronauţii pământeni ce-o observă, le personifică material obsesiile subconştientului - de unde se dezvoltă o altă idee fără egal: cât de „umană” se poate considera o asemenea copie fidelă a unei persoane reale...?

Soylent Green - 1973, Richard Fleisher. O viziune a viitorului nu prea îndepărtat în care criza alimentară e rezolvată prin... reciclarea cadavrelor omeneşti! Imaginile teribile ale unei posibile lumi a viitorului mizere, suprapopulată, ameninţată cu dispariţia din cauza poluării, a lipsei resurselor, a schimbărilor climatice majore este reluată şi în filmul Automata, acum pe ecrane, film SF cu Antonio Banderas în rol principal. Către ce ne îndreptăm? Este viitorul roboţilor mai sigur decât cel al oamenilor - sunt idei şi întrebări ale acestui SF aflat acum pe marile noastre ecrane.

Superman (1978). Protagonistul (Christopher Reeve) ştie că a eşuat în a o salva pe Lois Lane (Margot Kidder), deşi e un călător în timp. Încearcă să îndrepte asta folosind codurile secrete ale tatălui său. Asta vine la pachet cu paradoxul predestinării.

Alien (1979, Ridley Scott). Ideea unei fiinţe extrem de agresive şi redutabile, cu tot sistemul biologic adaptat.

Călăuza (1979, Andrei Tarkovski). Ecranizare extrem de liberă după „Piknik na obocine” („Picnic la marginea drumului”, 1972, de Arkadi şi Boris Strugaţki), un roman SF clasic. Se impune prin ideea misterioasei Zone, cu camera dorinţelor.

Somewhere in Time (1980). Ideea SF cu care jongleză filmul este călătoria în timp, iar aceasta vine la pachet în acest film cu paradoxul ontologic. Protagonistul (Christopher Reeve), aflat în lobby-ul unui hotel de prestigiu, primeşte fără explicaţii un ceas vechi din partea unei doamne în vârstă (Jane Seymour). După aceea, reuşeşte să se întoarcă în timp, şi acolo el e cel care îi dă ceasul tinerei şi atrăgătoarei actriţe (aceeaşi Jane Seymour), care era aceeaşi persoană cu doamna în vârstă de peste cincizeci de ani. Şi ţinând cont că aceasta va trebui ca, în viitor, să i-l înmâneze din nou, se pare că acest ceas vine mereu din viitor şi că nu are, fizic, nicio origine.

Blade Runner (1982, regia Ridley Scott). O operă cinematografică de antologie, având ca temă esenţa umanităţii - urmărind relaţia dintre replicanţi şi oamenii care au început prin a-i crea, au continuat prin a-i exploata, şi au ajuns să-i discrimineze şi să-i vâneze.

The Terminator (1984). Acelaşi paradox apare de mai multe ori şi în seria Terminator, poate cel mai vizibil în creaţia principalului erou negativ - Skynet. In primul film din serie, cyborg-ul The Terminator, trimis înapoi în timp pentru a ucide pe Sarah Connor, este distrus - dar recuperat pe părţi. Din aceste părţi este construit Skynet, suficient de inteligent pentru ca, peste mulţi ani, să îl trimită pe Terminator înapoi în timp.

Back to the Future (1985). Călătoria în timp vine la pachet cu paradoxul temporal în această serie mult-îndrăgită de filme, şi - implicit - cu ipoteza coruperii lanţului de evenimente: oricare schimbare ar produce în jur cel întors în timp, chiar şi cu un minim de interacţiuni sociale, ar declanşa un adevărat „efect fluture” şi deci evenimente neprevăzute. Tot cursul evenimentelor de după vizita călătorului în timp se va schimba, şi nici istoria şi evenimentele majore nu vor mai rămâne la fel. Concomitent, în Back to the Future II, maşinile futuriste impresionează - circulă pe autostrăzi în aer, hârtiile nu se prăfuiesc, skateboarduri ştiu să leviteze: toate aceste inovaţii caracterizează orăşelul Hill Valley, California, aşa cum era văzut că ar trebui să fie în jurul anului 2015. Chiar şi vestimentaţia e o variantă uber- cool de produse Nike, cu şireturi care se leagă singure şi cu jachete care se adaptează automat mărimii posesorului!

În Timecop (1994) e propusă o rezolvare a paradoxului bunicului, pe ideea stipulată şi în mult mai recentul film Looper: „nu poţi coexista cu tine însuţi prea mult timp, pentru că apar tot felul de perturbări”. Eroul negativ McComb (Ron Silver), întors din timp din 2004, îşi atinge propriul său eu - cel din 1994. Rezolvarea paradoxului este cea distructivă: ambele avataruri ale eroului negativ se topesc într-o dizgraţioasă materie gelatinoasă.

Armata celor 12 maimuţe (1995). Din nou un film despre o călătorie în timp, care vine la pachet - de data aceasta - cu paradoxul predestinării. Personajul lui Bruce Willis - un anume Cole - este trimis înapoi în timp din anul 2035 pentru a putea identifica motivul holocaustului care a decimat populaţia mondială. Atunci când Cole se întoarce în timp, toate demersurile pentru găsirea vinovatului pentru holocaustul care se pregăteşte par să dea roade: în realitate, doar distrag atenţia de la adevăratul vinovat, necunoscut în lumea din anul 2035. Un aspect al acestui paradox este determinismul - un om trimis în trecut este doar martorul a ceea ce s-a întâmplat, nu poate interveni.

Gattaca (1997). Manipularea genetică este sursa relelor în Gattaca, film ce explorează impunerea în societate a teoriei eugenice - cu referire la „primenirea” calităţilor biologice umane prin măsuri genetice: alegerea părinţilor, sterilizare.

Matrix (1999, Andy şi Lana Wachowski). Trilogia fraților Wachowski ne arată ce se poate întâmpla atunci când pierdem bătălia cu mașinăriile inteligente. Pentru a putea controla populația de ființe umane, transformată acum într-o sursă de energie pentru mașini, acestea au conectat fiecare persoană la Matrice, computerul care simulează „lumea visului”, o lume în care fiecare trăiește anul 1999 cu impresia că totul este real și normal. Un hacker cu abilități deosebite eliberat din această închisoare digitală, Neo (Keanu Reeves) se alătură mișcării de rezistență împotriva roboților.

Minority Report (2002, regia Steven Spielberg). Aici avem de-a face cu puterile de precogniţie (o temă destul de frecventă în lumea maestrului SF, scriitorul Philip K. Dick) şi, pe cale de consecinţă, ipoteza viitorurilor alternative. Regizorul Steven Spielberg a lucrat cu futurologi pentru a construi imaginea unui viitor credibil şi plauzibil, plin de tehnologii şi de invenţii uimitoare. Scenografic, viitorul e prezentat cu holograme pentru clienţii magazinelor, hârtie electronică, computere cu ecranul cât o foaie de hârtie, rucsacuri cu motor cu reacţie, maşini robotizate care pot escalada zidurile.

The Butterfly Effect (2004). Ideea SF prezentă în acest film este cea a universurilor paralele: orice schimbare într-un lanţ de evenimente dă naştere unui nou univers paralel.

Avatar (2009, James Cameron). În Avatar interesantă e abordarea eco - Na'vi îşi respectă planeta, existând între Pandora şi aceşti aborigeni o comunicare bioenergetică. Ideii SF deja fumate (iertaţi-mi impietatea asocierii acestei sintagme cu contextul eco al poveştii) a planetei care trăieşte şi comunică, se adaugă cea a unei lumi şamanice.

Inception (2010, Christopher Nolan). Filmul este despre o echipă de hackeri ai minţii, meticuloşi profesionişti ai iluziilor şi ai manipulării conştiinţei.

Source Code (2011). Source Code pleacă de la următoarea premisă: un soldat se întoarce de mai multe ori în timp datorită sistemului pus la cale de un inventator, ce-i permite să retrăiască ultimele opt minute din viaţa unui bărbat ucis într-un atentat, soldatul încercând să afle cine este de fapt atentatorul. Asta reiterează paradoxul predestinării.

The Adjustment Bureau (2011). Este prezentă în acest film o nouă idee şi temă SF: prezenţa îngerilor printre noi şi posibila esenţă a divinităţii.

Looper (2012) Filmul şi-a propus un joc inteligent de-a călătoriile în timp, care vin, însă, la pachet cu paradoxul bunicului. În filmare loc întâlnirea cu propria persoană - eul tânăr şi cel în vârstă - adică Joseph Gordon-Levitt şi Bruce Willis stau faţă în faţă în acelaşi moment din timp. Paradoxul bunicului apare atunci când un personaj călătoreşte în timp şi încearcă să-l omoare pe bunicul său, într-un moment din timp de dinainte ca acesta să o fi cunoscut pe bunica, deci - cu alte cuvinte - înainte ca tatăl sau mama protagonistului să se fi născut. Dacă ar reuşi asta, mama şi tata nu s-ar mai fi născut, şi deci nici personajul însuşi, care nu s-ar mai fi putut întoarce în timp pentru a-şi ucide bunicul.