În cadrul competiţiei BIEFF figurează, tot în premieră românească, şi două titluri extrem de speciale. Returns, al polonezului Krzysztof Kadlubowski, proiectat la Uppsala, Cracovia, Lille etc, rememorează, sub forma unei absurde şi neliniştitoare coregrafii militare, unul dintre cele mai importante evenimente ale istoriei poloneze moderne, catastrofa de la Smolensk.În cu totul alt registru (Un bărbat aţipeşte sub un copac. În vis îi apare o femeie pe care a iubit-o odată. O mângâie pe tânăra femeie cu ochii şi cu limba...), The Woman al cehului Ondřej Fleislebr, prezentat în premieră la Premiers Plans Angers 2011, combină, în spiritul esteticii lui Svankmajer şi a Fraţilor Quay, fictiunea şi animaţia şi vorbeşte despre sentimente care rămân vii în relaţia dintre parteneri, chiar şi după ce dragostea s-a stins.
Stardust. Un scurtmetraj al artistului vizual belgian Nicolas Provost (câştigătorul ediţiei din 2010 a BIEFF, cu Plot Point), filmat integral la Las Vegas, cu camera ascunsă, splendoarea ambiguă şi puterea de seducţie a capitalei jocurilor de noroc fiind folosită de autor pentru a transforma activităţi cotidiene banale în thriller. Dupa lansarea in cadrul Festivalului de la Venetia 2010, scurtmetrajul a fost laureat cu Marele Premiu la Rotterdam 2011 şi proiectat in festivaluri precum Clermont Ferrand, Sundance, Tampere, Cinemajove si multe altele. Reflecţie asupra gramaticii filmice şi a relaţiei dintre arta vizuală şi experienţa cinematică, Stardusteste partea a doua a unei trilogii în care Provost investigheaza graniţele dintre ficţiune şi realitate prin filmarea vietii cotidiene cu o camera ascunsa de înaltă rezoluţie si montarea imaginilor sub forma de film de fictiune prin folosirea cliseelor narative si cinematografice hollywoodiene.
Maska. Cel mai recent film de animaţie experimentală a doi dintre cei mai influenţi autori contemporani de gen, fraţii Quay. Un basm de o frumuseţe întunecată, înfricoşător şi poetic totodată, despre dezvoltarea conştiinţei, despre putere, feminitate şi forţă, Maska se desfăşoară într-un univers suprearealist unde, suspendată între viitor şi trecut, între vis şi coşmar, o maşinărie diabolică deghizată într-o femeie superbă, Duenna, e trimisă în misiune într-un regat unde trebuie să-l identifice şi să-l ucidă fără milă pe un prinţ rebel. Deşi programată să ucidă, ceva asemănător cu conştiinţa pare sa iasă la suprafaţă în caracterul său lipsit de scrupule, şi-i pune la îndoială programul care îi dirijează acţiunile. Acest conflict suflet – maşinărie generează o serie întreagă de reflecţii tulburătoare în jurul conceptelor de „iubire”, „identitate”, „putere”. Filmul, are la bază romanul omonim al lui Stanislaw Lem si a fost premiat la Annency 2011 si Uruguay IFF 2011, şi a participat la festivaluri precum Tampere, Edinburgh, Curtas Vila do Conde, Melbourne, Seattle, Sitges, etc.
1989 (when I was 5 years old), al danezului Thor Ochsner, este un documentar animat profund emoţionant care, cu ajutorul desenelor din copilarie, reconstituie amintirea traumatizantă a accidentului de maşină trăit de autor pe când avea 5 ani. Filmul a primit premiul Silver Dragon la Cracovia 2011, a fost difuzat în cadrul festivalurilor de la Rotterdam, Oberhausen, Edinburgh, Los Angeles, Premiers Plans d’Angers si Uppsala, şi va fi difuzat în premieră în România.
Tot în acest an, BIEFF inaugurează parteneriatul cu celebrul Studio de Artă Contemporană Le Fresnoy din Franţa, unul dintre cele mai interesante laboratoare internaţionale de film experimental şi artă vizuală, loc de întâlnire şi formare a unor artişti celebri precum Chantal Akerman, Bruno Dumont, Tsai Ming Liang, Jean Luc Godard, Jean-Marie Straub, Danielle Huillet, Raoul Ruiz sau Eugene Green, dar şi a unor foarte tineri artisti vizuali extrem de talentaţi, printre care Neil Beloufa sau românul Mihai Grecu ale căror inedite lucrări au fost selectate în competiţia BIEFF 2010. Dintre filmele recent realizate la Le Fresnoy, BIEFF aduce la Bucureşti două premiere internaţionale, French Version şi The Second Office şi o premieră românească, Red Road. Autoarea filmului French Version, artista vizuala Maya Da-Rin, spune despre filmul său că „are ca punct de pornire replici din cateva filme-cult ale cinematografiei franceze, care stabilesc o relaţie specială între cuvânt şi imagine (Hiroshima, dragostea mea, Anul trecut la Marienbad). Situaţia e banală, întâlnită adesea în cinema: un bărbat şi o femeie, de naţionalităţi diferite, petrec împreună o seară într-o cameră de hotel. Cele două personaje, cărora le vedem doar imaginea reflectată în fereastră, se rătăcesc în codurile unei limbi pe care nu o stăpânesc.
French Version e un scurtmetraj de ficţiune bazat pe experienţa mea personala de a sosi într-o ţară străină si a intra in contact cu o noua limba. Filmul explorează limitele comunicării, atunci când suntem nevoiţi să ne traducem emoţiile şi percepţiile într-o limbă străină.” În fine, RED ROAD, prezentat la festivaluri precum Interfilm Berlin, FIDEC International Film Schools Festival Belgium, Amiens, Split, Temps d’Images, Lille, Molodist, etc., amintind de estetica lui David Lynch, este un film care, cum spune insusi regizorul Jero Yun, “vorbeste despre teamă şi moarte, prin intermediul unui vis personal. Mai presus de toate, am dorit să vorbesc despre senzaţia trecerii către o lume necunoscută, care ne aşteaptă, probabil, pe toţi...”
Out, al artistului vizual israelian Roee Rosen este câştigătorul premiului pentru cel mai bun mediumetraj la Festivalul de la Veneţia 2010, unde a fost prezentat în inovativa secţiune Orizzonti, şi al Premiului ARTE, obţinut la ediţia din 2011 a Festivalului de la Oberhausen. Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film din partea Festivalului de la Sarajevo, Out e un film hibrid, o combinaţie de documentar, horror, spectacol erotic şi reflecţie politică. Partea centrală a filmului e o secvenţă sado-masochistă, care se desfăşoară într-o sufragerie obişnuită. Scena nu e jucată, ci „prestată” de două femei ale căror preferinţe se îndreaptă, şi în viaţa reală, către sado-masochism. De data aceasta, însă, loviturile primite de la „Stăpână” o fac pe „Sclavă” să scuipe citate din discursurile unuia dintre cei mai radicali politicieni israelieni de extremă dreaptă. Vorbind despre filmul său, Roee Rosen mărturiseşte: „Ideologia rasistă şi naţionalistă este demonizată în film, dar, în acelaşi timp, ea nu apare ca un rău de provenienţă externă, ci ca un element înrădăcinat în trupurile erotizate ale tinerilor israeliţi. Privind lucrurile din acest punct de vedere, Out problematizează renegarea moralizatoare şi comfortabilă a acestei ideologii şi lansează ipoteza că actorii şi spectatorii s-ar putea să fie partasii acestei viziune despre lume.”
Alături de Out, BIEFF 2011 aduce, tot in premiera romanească, o selecţie de filme lansate internaţional în secţiunea Orizzonti din cadrul Festivalului de la Veneţia 2010: How to Pick Berries, al finlandezei Elina Talvensaari, premiat în festivaluri prestigioase (San Sebastian, Tampere, Premiers Plans Angers, Lisabona sau Bilbao) şi proiectat in muzee renumite precum Centrul Pompidou sau MOMA New York, analizează mentalitatea finlandeză şi absurdităţile economiei globale. Adoptând stilistica filmului SF, reflectă asupra modului în care inegalităţile economice îi duc pe unii oameni parcă pe o planetă străină, iar pe alţii îi fac să se comporte ca şi cum ar avea de-a face cu nişte extratereştri.
Casus belli. Regizat de grecul Giorgos Zois, este laureatul Premiului pentru cel mai bun scurtmetraj la Gala Premiilor Academiei Elene de Film în 2011 şi a fost prezentat în festivaluri de prestigiu, precum Rotterdam, Los Angeles, Palm Springs, Melbourne sau Clermont Ferrand. Potrivit lui Yorgos Zois, “Casus belli înseamnă <motiv de război>. Nu mă refer aici la războaiele dintre ţări, ci la un război interior, al cărui motiv e sărăcia. Până acum câţiva ani, clasa mijlocie era predominantă. Astăzi, diferenţa dintre bogaţi şi săraci a crescut enorm. Din punctul meu de vedere, noul casus belli e sărăcia. Foamea este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui cetăţean civilizat al Europei. Coada la supravieţuire e coada finală la care trebuie să stăm.(...) Camera se mişcă într-un lung traveling lateral (...), iar cadrele au fost editate în aşa fel încât dau impresia unei mişcări de camera continue, fără tăieturi, creând legături între personaje, la fel ca în viaţa reală. De fapt, atunci când un om cade, cădem cu toţii. Suntem legaţi unul de altul, si daca apare o situatie de urgenta, ne afectează pe toţi. Iar situaţia de urgenţă a apărut deja.”
Il capo. Al artistului vizual italian Yuri Ancarani, prezentat în premieră în România după un impresionant periplu festivalier (Cinema du Reel, Sidney, Sarajevo, etc.), reprezintă “un impresionant limbaj al semnelor ce ia naştere între om şi maşină, în carierele de marmură din oraşul italian Carrara. Într-un peisaj ireal, un om dirijează braţul unei maşinării către blocul de marmură care stă să se spargă în bucăţi. E aceeaşi marmură pe care a folosit-o Michelangelo când l-a creat pe David. Omul, marmura şi utilajul sunt cu toţii antrenaţi într-un joc al puterii.”
Pe lângă filmele de la Veneţia, competiţia BIEFF reuneşte şi cele mai premiate titluri de la legendarul festival Oberhausen.
I'm Not the Enemy, regizat de artistul vizual german Bjørn Melhus a primit Menţiunea specială a Juriului de la Oberhausen 2011, care a declarat: “Dorim să atragem atenţia asupra lucrărilor cinematografice semnate de artişti vizuali. Bjørn Melhus îşi însuşeşte o listă de filme americane despre veteranii războiului din Vietnam şi transferă totul într-un spaţiu german. Extrăgând replicile din contextul lor original, efectului de alienare al lui I’m Not the Enemy ne face conştienţi de fisurile din suprafaţa societăţii.” Lucrarile lui Melhus fragmenteaza, deconstruiesc şi apoi reconstituiesc personaje, teme şi strategii mass media bine-cunoscute, deschizand calea către noi interpretări critice ale cinema-ului şi televiziunii.
How to Raise the Moon. E o combinaţie de animaţie experimentală şi filmare realistă, inspirată de mai multe şcoli din istoria artei şi culturii. Regizoarea Anja Struck crează o atmosferă tulburătoare într-un colaj condensat de imagini neobişnuite, un univers oniric amintind de filmul mut suprarealist, unde şi cele mai familiare lucruri devin fascinant de stranii. Anja mărturiseşte: „Când lucrezi intuitiv, lucrurile au libertatea de a-şi dezvălui frumuseţea şi logica proprie. Muzica vorbeşte direct emoţiilor şi amintirilor noastre şi declanşează un noian de asociaţii de idei. Aş dori ca oamenii să vadă filme în acelaşi mod în care ascultă muzică: în loc să încerce să descifreze mesaje, să se lase cuprinşi de fluxul asociaţiilor şi sentimentelor personale (dacă acestea există) declanşate de vizionare. Asta sper să realizez şi eu cu cinema-ul meu intuitiv: să deschid acea cutie secretă din subconştient, unde spectatorul îşi poate regăsi amintiri demult uitate şi vise despre care nu ştie nimeni altcineva. Pentru mine, filmul înseamnă codificarea secretelor, nu decodificarea lor.” A câştigat First Prize NRW Competition la Oberhausen 2011 şi a participat la festivaluri precum Annecy, Curtas Vila do Conde sau Lille.
You and Me. De-a lungul a patru decenii, o femeie se îndreaptă către obiectivul camerei soţului ei. Câştigător al Premiului Juriului la Oberhausen 2010 şi al Premiului pentru Cel mai bun film experimental la Curtas Vila do Conde, prezentat la Hamburg, Sao Paulo, Varşovia, Oslo, Cork şi în multe alte festivaluri, You and Me, al regizorului german Karsten Krause e un emoţionant documentar experimental, care, pornind de la o arhivă personală, prin montaj, sunet şi muzică, dezvăluie poezia vieţii de fiecare zi, privite prin filtrul emoţional al amintirii.
Pagina
Părerea ta
Spune-ţi părerea