Ce știm despre The Green Inferno

de Cinemagia în 29 Oct 2015
Filmat în întregime pe teren, în Chile, pădurea amazoniană din Peru şi New York, The Green Inferno este mult aşteptata parte a treia a „trilogiei călătoriilor", a creatorului horror Eli Roth

Eli Roth, maestrul genului horror, creatorul unor producţii revoluţionare precum Coşmarul de la Cabană şi seria de mare succes Hostel: Căminul ororilor, revine cu un nou film înspăimântător despre un grup de studenţi care organizează un protest umanitar în jungla amazoniană, ca apoi să fie luaţi prizonieri de tribul indigen pe care au venit să-l salveze.

The Green Inferno, din 30 octombrie în cinematografe, spune povestea perversă şi sângeroasă a ceea ce se întâmplă când aşa-numitul "slacktivism", reacţia bine intenţionată a reţelelor de socializare la catastrofele globale, are consecinţe mortale în adâncul unei jungle din America de Sud. Prinşi într-un sat tribal izolat, aceşti studenţi naivi, dependenţi de tehnologie, sunt supuşi la acte inimaginabile, în cadrul unor ritualuri înfiorătoare, menite să distrugă psihicul victimelor şi rezervate doar celor mai ameninţători intruşi.

Filmat în întregime pe teren, în Chile, pădurea amazoniană din Peru şi New York, The Green Inferno este mult aşteptata parte a treia a „trilogiei călătoriilor", a creatorului horror Eli Roth.

Protagoniştii descoperă îngroziţi că tribul pe care au venit să-l salveze încă practică străvechiul ritual al canibalismului

După cum spune Roth, în genul horror, „groaza este vedeta”. Un film horror nu necesită actori celebri, ci „actori buni, un scenariu bun şi un regizor care înţelege cum să-l filmeze şi să-l monteze”.

În The Green Inferno, un activist tânăr şi charismatic, pe nume Alejandro, îşi inspiră colegii de facultate cu o poveste entuziasmantă despre o junglă peruviană neatinsă care este în pericol de a fi distrusă de o companie energetică lacomă, în vederea exploatării resurselor naturale din zonă. În scurt timp, opt tineri protestatari, inclusiv Justine, fiica unui diplomat ONU, şi colega ei de cameră, Kaycee, se îndreaptă spre satul amazonian izolat, pentru a încerca să oprească buldozerele. Dar, când micul avion cu care au sosit se prăbuşeşte în junglă, protagoniştii descoperă îngroziţi că tribul pe care au venit să-l salveze încă practică străvechiul ritual al canibalismului.

În rolul principal, al lui Justine, Roth a distribuit-o pe Lorenza Izzo, model şi actriţă de origine chiliană, care a mai jucat în Aftershock, film la care Roth a participat în calitate de co-scenarist, producător şi actor principal, şi în serialul Netflix "Hemlock Grove", în care Roth s-a implicat ca producător executiv. Izzo joacă un rol principal şi în antologia de comedie horror Holidays, care va fi lansată în curând şi care cuprinde segmente regizate de Kevin Smith, Scott Stewart şi alţii.

„Lorenza are o combinaţie uimitoare de prezenţă captivantă pe ecran, frumuseţe naturală incredibilă şi o gingăşie care o face simpatică publicului", afirmă regizorul. „Are expresia de inocenţă de care aveam nevoie pentru personajul lui Justine, iar după ce am pus-o serios la încercare în Aftershock şi i-am ucis cu brutalitate personajul din 'Hemlock Grove', majoreta Brooke Bluebell, ştiam că va face faţă. Dar mi-a depăşit toate aşteptările. Interpretarea ei e superbă din toate punctele de vedere”.

Rolul lui Kaycee, colega de cameră a lui Justine, este jucat de Sky Ferreira, cântăreaţă şi compozitoare. „Sky şi Lorenza sunt bune prietene, astfel încât relaţia dintre personajele lor a fost convingătoare”, observă Roth. „Sunt foarte diferite - Lorenza e mai rezervată, în vreme ce Sky e o vedetă înnăscută. E capabilă de trăirile intense ale personajelor din filmele lui Larry Clark sau Harmony Korine şi a fost distractiv să-i ofer un rol care contrazice imaginea ei de până acum.  Este şi o actriţă excelentă”.

Distribuţia este completată de Ariel Levy, Nicolás Martínez şi Ignacia Allamand. Pentru Levy, un actor chilian care este vedetă de televiziune şi film în ţara sa natală, The Green Inferno marchează debutul său în cinematograful de limbă engleză. „Cred că acesta ar putea fi filmul care să-l facă o mare vedetă în SUA”, spune Roth.

 Filmări în inima junglei

Roth a scris scenariul pentru The Green Inferno în Chile, în timpul producţiei filmului Aftershock, împreună cu co-scenaristul filmului respectiv, Guillermo Amoedo, şi şi-a dorit de la bun început să revină pentru a turna o parte din film acolo.

„Îmi place să filmez în Chile”, spune Roth. „Se simte că acolo are loc o renaştere artistică. Găseşti viaţă, energie, artă, o piaţă muzicală incredibilă, iar toate acestea nu par diluate sau globalizate, ca în atâtea alte locuri. În Chile găseşti şi numeroşi oameni talentaţi, atât în faţa camerei de luat vederi, cât şi în spatele ei."

Printre aceşti oameni talentaţi se numără şi câţiva actori şi membri ai echipei de filmare care a realizat Aftershock. Pe lângă actorii Izzo, Levy şi Martínez au revenit directorul de imagine Antonio Quercia, scenograful Marichi Palacios şi compozitorul Manuel Riveiro.

Filmările au început la New York, în locuri precum Universitatea Columbia, legendarul magazin alimentar pentru gurmanzi Zabar's şi celebrul local fast-food Koronet Pizza. De acolo, echipa s-a deplasat într-un sat peruvian izolat, unde au loc cele mai înspăimântătoare scene de acţiune ale filmului.

Callanayacu, o localitate agricolă izolată şi autarhică, fără electricitate sau apă curentă, are puţine contacte cu restul lumii în afară de sosirea ocazională a câte unei bărci de aprovizionare. Cu toate acestea, Roth şi producătorii au fost întâmpinaţi cu căldură şi rapid înconjuraţi de copiii satului. Roth a făcut poze cu aparatul foto, le-a demonstrat funcţionarea iPhone-ului său şi le-a arătat filmuleţe.

Producătorii ştiau că va fi o mare provocare organizatorică să filmeze The Green Inferno la Callanayacu. De asemenea, erau conştienţi că vor schimba pentru totdeauna vieţile sătenilor transformând universul acestora într-un platou de filmare, fie şi temporar, aşa că şi-au făcut timp să le explice ce avea să implice acest proiect.

Localnicii au votat să permită realizarea filmului în satul lor. Drept recompensă, echipa de producţie a conlucrat cu sătenii la o serie de proiecte de infrastructură, precum confecţionarea de acoperişuri din tablă pentru cele peste o sută de colibe din sat, construcţia unei bucătării pentru şcoală şi îmbunătăţirea altor clădiri.

După începerea filmărilor, sătenii s-au adaptat repede la procesul de producţie; unii au lucrat în departamentul de scenografie, contribuind la confecţionarea obiectelor de recuzită şi la construcţia decorurilor, în vreme ce alţii au servit drept figuranţi. „Au fost cei mai buni figuraţi cu care am lucrat vreodată”, spune Roth. „Nu s-au plâns niciodată. Doar participau la filmări, iar după aceea zâmbeau şi râdeau”.

Pentru a ajunge în zona de filmare, actorii şi echipa tehnică au trebuit să călătorească în fiecare zi câte cinci ore. „La ora 05:00 plecam cu microbuzul, la 06:00 ne urcam în bărcile cu motor, iar pe la 07:30 ajungeam în sat şi începeam să descărcăm echipamentul”, îşi aminteşte Roth.

Având în vedere pericolele călătoriei cu barca pe fluviu noaptea, trebuiau să se întoarcă înainte de apus, ceea de a limitat programul de filmare.

Cineaştii s-au străduit să se adapteze cât mai bine la condiţiile meteo imprevizibile din junglă, unde se poate ajunge de la cer albastru la ploi torenţiale în câteva minute. Într-o zi extrem de furtunoasă, Roth şi directorul de imagine Quercia au hotărât să profite de ocazie şi să includă ploaia în scenele filmate. În urma acestei decizii au obţinut imagini impresionate, dar, când s-au întors în sat în ziua următoare, au descoperit că întreaga plajă pe care filmaseră fusese măturată de o inundaţie. Apoi au aflat că o altă inundaţie declanşată în Anzi, la două zile distanţă, avea să mărească nivelul apelor fluviului. Pentru Roth şi pentru echipa sa a fost o zi neliniştitoare, urmată de o călătorie înfiorătoare cu barca până în tabără, la finalul zilei.

„Eram paralizat de groază, mai ales pentru restul echipei", spune Roth. „Ştiam că va fi periculos şi că vor exista riscuri, dar acum eram cu toţii într-o barcă, pe un fluviu dezlănţuit, plin de trunchiuri de copaci, ramuri şi resturi. Bărcile cu motor nu puteau merge prea mult contra curentului. A trebuit să ne strecurăm printre copaci smulşi din rădăcini şi case luate de ape. Stăteam cu toţii în barcă, ţinându-ne în tăcere de băncile metalice, şi ne rugam în sinea noastră să ajungem înapoi. Drumul până în tabără, care de obicei era o ocazie de a ne relaxa admirând peisajul nesfârşit al junglei, a devenit ca o înfiorătoare transpunere în realitate a unui joc video”.

În ciuda dificultăţilor, Roth spune că decizia de a filma în jungla peruviană a dat roade. „Imaginile arată spectaculos. Nu am fi putut obţine aşa ceva în niciun alt loc din lume. Am mers mai departe decât mersese vreodată o echipă de filmare. Defileul fluviului este cunoscut drept 'Pongo de Aguirre', fiindcă ultimul film turnat acolo a fost Aguirre: Mânia lui Dumnezeu, al lui Werner Herzog. Dar noi am mers şi mai departe, până într-un punct în care nu mai erau decât fluviul şi jungla. A fost o experienţă incredibilă”.

„Nimeni nu a scăpat nevătămat”

Pericolele de pe râu, ca să nu mai pomenim căldura, înţepăturile de insecte şi numeroasele vieţuitoare nemaiîntâlnite, au făcut din turnarea filmului The Green Inferno un fel de rit de trecere pentru mulţi dintre membrii mai tineri ai distribuţiei şi ai echipei de filmare. „Nu ştiam la ce să mă aştept”, spune Izzo. „A fost o altă lume, serios”.

„Nimeni nu a scăpat nevătămat”, adaugă Roth. „Toţi actorii s-au ales cu tăieturi, vânătăi şi muşcături. Toţi ştiau că vor avea o aventură, dar au fost încântaţi când ne-am întors în oraş. Ţin minte că, atunci când am ajuns pe aeroportul din Lima, toată lumea a dat fuga la Starbucks şi la localurile fast-food”.

Ultima zi de filmare a fost emoţionantă. Membrii distribuţiei şi ai echipei de filmare se îmbrăţişau, beau bere şi plângeau. Chiar când Roth a încheiat turnarea ultimei duble, a izbucnit o mare furtună cu tunete şi trăsnete, iar toată lumea a rămas în ploaie, râzând. „Pe măsură ce cădea ploaia, machiajul actorilor li se scurgea pe faţă, de parcă Dumnezeu ne-ar fi spus în mod simbolic: 'S-au încheiat filmările!'”, spune Roth. „Nu am mai avut parte de un sfârşit al filmărilor ca acesta”.

De la Blumhouse, producătorii filmelor Insidious, The Purge: Noaptea judecăţii şi Activitate paranormală, Hightop Releasing şi BH Tilt prezintă The Green Inferno, în asociere cu Worldview Entertainment/Open Road Films, o producţie Dragonfly Entertainment/Sobras International. Filmul este regizat de Eli Roth, după un scenariu de Roth şi Guillermo Amoedo, iar din distribuţie fac parte Lorenza Izzo, Ariel Levy, Daryl Sabara, Kirby Bliss Blanton, Sky Ferreira, Magda Apanowicz, Nicolás Martínez, Aaron Burns, Ignacia Allamand, Ramón Llao şi Richard Burgi. Producătorii sunt Christopher Woodrow, Molly Conners, Miguel Asensio Llamas şi Nicolás López. Producătorii executivi sunt Maria Cestone, Sarah Johnson Redlich, Hoyt David Morgan, Jason Blum şi Michael Joe.

Exploreaza subiecte similare:

The Green Inferno, Eli Roth

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Pantaleon pe 29 octombrie 2015 17:38
Dacă va fi cel puțin la fel de interesant ca Hostel, merită să pierzi o oră și ceva cu el. Sper să nu fie o gogomănie puturoasă de genul Knock Knock (ambele creații ale aceluiași regizor, pentru profani).
costidavinci pe 29 octombrie 2015 20:09
Filmul in esenta ar fii bun, nu inteleg de ce trebuie sa si arate macelul ala.
leu_robert pe 30 octombrie 2015 10:34
Filmul mi s-a parut extrem de dur si scarbos! Seamana destul de mult cu Cannibal Holocaust! Jocul actorilor destul de slab, expresia lor faciala extrem de falsa in majoritatea momentelor! II recomand doar amatorilor de sange, tipete si oameni spintecati!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells