Peliculele 12 Years a Slave si Dallas Buyers Club au triumfat la cea de-a 29-a gală de premiere a Independent Spirit Awards, desfășurată ieri seară în California și prezentată de comicul Patton Oswald, anunță HitFix.com.
Steve McQueen a fost recompensat cu premiul pentru Cel mai bun regizor, iar filmul său, axat pe tema sclaviei, a fost numit Cel mai bun film. Pelicula a mai câștigat un premiu prin intermediul Lupitei Nyong’o, considerată Cea mai bună actriță în rol secundar. Scenariul lui 12 Years a Slave, imaginat de John Ridley și având drept sursă volumul de memorii ce a dat titlul filmului, scris de Solomon Northup, a luat premiul pentru Cel mai bun scenariu.
Premiile pentru Cel mai bun actor principal și Cel mai bun actor secundar au mers către Matthew McConaughey, respectiv Jared Leto, pentru interpretările lor din Dallas Buyers Club.
Cate Blanchett a fost numită Cea mai bună actriță în rol principal pentru interpretarea sa din Bluse Jasmine. Lista câștigătorilor include și Fruitvale Station, un film apreciat la unison de către critici, al regizorului Ryan Coogler, considerat Cel mai bun debut în lungmetraj.
Iată lista completă a câștigătorilor:
Cel mai bun film:
12 Years a Slave
Cel mai bun regizor:
Steve McQueen (12 Years a Slave)
Cel mai bun scenariu:
12 Years a Slave
Cel mai bun debut în lungmetraj:
Fruitvale Station
Cel mai bun scenariu de debut:
Premiul John Cassavetes (acordat peliculei realizate cu mai puțin de 500.000 de dolari)
Cea mai bună actriță în rol principal:
Cate Blanchett (Blue Jasmine)
Cel mai bun actor în rol principal:
Matthew McConaughey (Dallas Buyers Club)
Cea mai bună actriță în rol secundar:
Lupita Nyong'o (12 Years A Slave)
Cel mai bun actor în rol secundar:
Jared Leto (Dallas Buyers Club)
Cel mai bun documentar:
Cel mai bun film internațional:
Blue Is the Warmest Colour (Franța)
Premiul Robert Altman pentru întreaga distribuție:
Părerea ta
Spune-ţi părerea