Victor Frankenstein, cu James McAvoy și Daniel Radcliffe: un film de acțiune spumos

de Gloria Sauciuc în 3 Dec 2015
Mai puțin filozofic decât materialul original, filmul din 2015 este unul de acțiune, plasat în epoca victoriană, în stilul lui Sherlock Holmes și al filmelor polițiste despre crimele lui Jack Spintecătorul

Pe 28 noiembrie publicam cronica filmului Victor Frankenstein, imediat după vizionarea de presă. Astăzi o republicăm, pentru că filmul poate fi deja văzut în cinematografe.

 Victor Frankenstein, cu James McAvoy și Daniel Radcliffe, se lansează pe 4 decembrie în cinematografele noastre. Filmul mi s-a părut o readucere binevenită în atenție a operei lui Mary Shelley, însă ceea ce iese la final este, de fapt, altceva decât romanul. Dacă în centrul poveștii originale, care promovează prima mare idee SF din istoria genului și care a consacrat numele Frankenstein, se află o dezbatere morală, vedem prea puțin asta în noul film. După cum nu există nicio filiație din „Frankenstein-urile” de pe marele ecran ale începutului de secol, dintre care clasicul cu Boris Karloff, ce pun accentul pe horror și care înțeleg cu succes stilul „gotic” al cărții.

Din 4 decembrie în cinematografe, cu  avanpremieră pe 2 decembrie...

În schimb, filmul din 2015 este unul de acțiune al epocii victoriene, mai degrabă în trama lui Sherlock Holmes și al filmelor polițiste despre crimele lui Jack Spintecătorul, cu destule imagini scabroase, plus ceva inspirație din benzile desenate în care eroii sunt cercetători, dar și oameni de acțiune. Dacă imaginea consacrată a lui Frankenstein era de savant nebun, geniu scelerat și în orice caz antierou, de data acesta vedem un chipeș britanic (James McAvoy) al epocii victoriene, prezentat într-o lumină atât de bună încât publicul să piardă orice șansă de a nu se identifica în persoana lui.

Coregrafie de lupte corp la corp, baluri, costumație de epocă, scenografie foarte reușită (mașinile cu aburi sunt prezente, pentru a ne scufunda în lumea sec XIX, cu bărbați cu jobene și rochii somptuoase) fac din Victor Frankenstein un film de epocă și o incursiune minunată în Londra victoriană, aceeași Londra care i-a dat pe Dr. Jekyll și Mr. Hyde.

Cu doi eroi atrăgători, iar unul dintre ei cu siguranță foarte carismatic, la fel de bun luptători pe cât sunt de buni cercetători, Victor Frankenstein lovește tangențial dilemele morale. Singurul personaj stăpânit de așa ceva este fanaticul inspector Turpin (memorabil jucat de Andrew Scott), adevăratul antierou al filmului, prezentat ca fiind drept odios cu toate că este singurul care apără cu adevărat binele public. În realitate e singura voce a rațiunii, într-o lume guvernată de ambiții.

Monstrul, chiar dacă apare la final, nu pretinde să devină el însuși un personaj, precum o făcea de obicei în filmele Frankenstein: nu este acel monstru inteligent și damnat, este cel marginalizat, nu este o „voce” în film, este cel mai nedreptățit personaj dintre toate. Pare doar un pretext. Are o prestație mai subțire decât aceea a majorității roboților din filmele SF, și pare că drama lui nu interesează pe nimeni. Nu se încearcă descoperirea laturii lui umane...

În schimb, apare un alt erou negativ veritabil, Finnegan, maleficul finanțator al experimentelor lui Frankenstein, care visează să conducă lumea prin orice mijloace, un personaj nelipsit din filmele Batman sau din SF-urile plasate în actualitate, transpus de data aceasta într-un bogătaș britanic cinic și lipsit de scrupule (jucat fără cusur de Freddie Fox).

În concluzie, filmul reușește să se strecoare pe lângă un subiect sensibil (omului îi este permis să creeze viață din nimic?), care - deși plasat cu secole în urmă - e prezent și în actualitate (ingineria genetică) și preferă să fie un film de acțiune spumos plasat într-o epocă intrigantă.

Exploreaza subiecte similare:

Daniel Radcliffe, James McAvoy, Victor Frankenstein, Boris Karloff, Freddie Fox, Andrew Scott

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
The_Lawyer pe 3 decembrie 2015 19:57
Un film de duzină. Nu mă aștept la ceva calitate. În general filmele ce dezbat acest subiect sunt destul de proaste.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells