Trei lungmetraje româneşti, în competiţia Festivalului de Film de la Karlovy Vary

de Cinemagia în 31 Mai 2017
Filmul Mariţa, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, Breaking News, în regia Iuliei Rugină şi Ouăle lui Tarzan, un documentar regizat de Alexandru Solomon

Trei lungmetraje romaneşti sunt în competiţia Festivalului de Film de la Karlovy Vary. Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary este cel mai important eveniment cinematografic din Cehia dar și din Europa Centrală și de Est. Este considerat un festival de categoria A, alături de evenimente precum Cannes, Berlin, Veneția, San Sebastian, Moscova, Montreal, Shanghai sau Tokyo. În fiecare an, în cadrul Festivalului de la Karlovy Vary, sunt prezentate peste 200 de filme din toată lumea.

De-a lungul timpului, nume celebre ale cinematografiei mondiale au fost prezente pe covorul roșu din orașul din nord-vestul Cehiei, printre care amintim: Roberd De Niro, Milos Forman, Jude Law, Leonardo DiCaprio, Helen Mirren. Anul acesta invitatul de onoare va fi Cassey Affleck.

„Breaking News”, selecționat în competiția Festivalului de la Karlovy Vary

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, intră în competiția principală a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (30 iunie – 8 iulie). Ajuns la a 52-a ediție, Karlovy Vary este unul dintre cele mai vechi și mai importante festivaluri de film europene. Breaking News este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după Love Building (2013) și Alt Love Building (2014).

În drama despre un jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său, Andi Vasluianu interpretează rolul principal, alături de o adolescentă în vârstă de 16 ani, Voica Oltean. În distribuție mai apar Dorin Andone, Ioana Flora și David Mihai Blaj.

Scenariul este semnat de Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, monteur – Cătălin Cristuțiu, iar scenograf – Andreea Popa. Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.

Iulia Rugină a absolvit secția de regie de film și televiziune din cadrul UNATC și a finalizat un masterat în regie de film în cadrul aceleiași facultăți. Scurtmetrajele regizate în anii studenției (Bună Cristina! Pa Cristina!, Vineri în jur de 11, Captivi de Crăciun) au fost prezentate la festivaluri de film din Oberhausen, Ludwigsburg, Munchen, Trieste, Bruxelles, Poitiers, Sofia, Valencia, Cracovia, Bristol și altele. În colaborare cu Actoriedefilm.ro, a realizat trei scurtmetraje și a debutat în lungmetraj cu Love Building (2013), recompensat cu Mențiunea specială a juriului FIPRESCI la Festivalul de la Varșovia. Ulterior, a regizat și continuarea filmului, Alt Love Building (2014). Iulia s-a implicat și organizarea unor evenimente cinematografice, iar între 2009 și 2011 a fost preparator universitar la catedra de scenaristică din cadrul UNATC.

Ouăle lui Tarzan”, în competiție la Karlovy Vary

„Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon, va avea premiera internațională în cadrul celei de-a 52-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (30 iunie-8 iulie 2017).

Pelicula a fost inclusă în competiția oficială dedicată documentarelor, din cadrul celui mai important eveniment cinematografic din Cehia.

„Ouăle lui Tarzan” va avea două proiecții la Cluj-Napoca, săptămâna viitoare, pe 9 iunie, ora 16.00 la Casa de Cultură a Studenților și pe 10 iunie, ora 14:45, la Universitatea Sapienția. Documentarul va fi proiectat în afara competiției, în cadrul programului „Zilele filmului românesc” la TIFF.

Acțiunea din producția „Ouăle lui Tarzan” are loc în Suhum, capitala Abhaziei, o mică republică nerecunoscută oficial, aflată pe malul oriental al Mării Negre. Pe o colină deasupra orașului se întinde parcul unui institut medical de cercetare pe maimuțe, înființat de sovietici în anii ‘20. Legenda spune că a fost înființat pentru crearea unui hibrid între om și maimuță. Creatura nu a fost zămislită niciodată, la fel cum nici Omul Nou al comunismului nu s-a născut. Astăzi, oamenii și maimuțele sunt captivi într-un teritoriu răvășit de război și decenii de cruzime, fiind și unii și alții victimele unor serii de experimente nereușite.

„Ouăle lui Tarzan” este un film despre utopii, o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuțelor și oamenilor”, declară regizorul Alexandru Solomon.

Imaginea poartă semnătura lui Radu Gorgos, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar sunetul de către Marin Cazacu, Franck Rivolet, Cristinel Șirli. Producători : Ada Solomon, Cedric Bonin, Pascaline Geoffroy.

„Ouăle lui Tarzan” este o producție Hi Film Productions (România), în coproducție cu Seppia (Franța) cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (România), Aide au Cinémas du Monde – CNC (Franța), Eurométropole de Strasbourg, Eurimages, Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, Procirep-Angoa și cu participarea HBO Europe.

Cu sprijinul financiar al HappyCinema®, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești și Polisano Pharmaceuticals.

Filmul va avea premiera oficială în cinematografe în această toamnă, pe 6 octombrie. „Ouăle lui Tarzan” va fi distribuit în România de microFILM.

Alexandru Solomon a lucrat mai întâi ca operator, apoi ca director de imagine, iar din 1993 semnează regia de documentare. S-a impus în cinematografia românească prin trei documentare de referință: „Marele jaf comunist” (2004) despre reconstituirea celebrei tentative de jaf a Băncii Naționale a României din 1959, „Cold Waves – Război pe calea undelor” (2007) – povestea postului de radio Europa Liberă și „Kapitalism – rețeta noastră secretă” (2010) care descrie drumul de la un comunism cu fața urâtă la o democrație originală de piață.

Din 2010, Alexandru Solomon este directorul Festivalului de Documentar și Drepturile Omului One World România.

Lungmetrajul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary

Cel mai important eveniment cinematografic din Cehia, ajuns la cea de-a 52-a ediție, se va desfășura în perioada 30 iunie – 8 iulie 2017.

Lungmetrajul „Marița” a fost inclus în competiția „East of the West”, secțiune dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea film. În cadrul programului competițional sunt incluse producții din Europa Centrală și de Est, Balcani, Grecia, Turcia, dar și din țări ale fostului bloc sovietic.

Debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime îl are în centrul poveștii pe Costi, căruia, sătul fiind de propriile probleme de cuplu, i se face brusc dor de poveștile tatălui său. Astfel se hotărăște să treacă pe la el și să-l facă cadou mamei și fraților lui, cu toate că niciunul dintre ei nu-și dorise asta.

„Provocarea acestui road-movie a fost să reușesc să surprind un moment de trecere din existența fiului, momentul desprinderii de tată, un individ tragicomic care s-a lăsat tot timpul purtat de viață. Miza a fost ca spectatorii să petreacă suficient timp cu tatăl, să se familiarizeze atât de mult cu prezența și cu poveștile lui, încât să li se pară lor înșile greu să se despartă de el”, declară regizorul Cristi Iftime.

Cu o imagine semnată de Luchian Ciobanu, filmul îi are în distribuție pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaș, Andrei Huțuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea.

Scenariul a fost scris de Anca Buja și Cristi Iftime, montajul a fost realizat de Dragoș Apetri, designer de costume Alexandra Alma Ungureanu, machiajul Maria Andreescu, scenografia Mălina Ionescu iar sunetul a fost semnat de Dan-Ștefan Rucăreanu, Alexandru Dumitru și Florin Tăbăcaru. Producători Ada Solomon și Radu Stancu.

„Marița” - https://www.facebook.com/maritafilm/ - este o producție Hi Film Productions, în coproducție cu deFILM, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA – EUROPA CREATIVĂ al Uniunii Europene, Băneasa Developments SRL, Zenith Romania, BCR, Bilka Steel, savana, Henkel Romania, Dr. Oetker, Alexandrion Grup România, UNIQA Asigurări, Fashion Days.

Filmul a fost dezvoltat în cadrul Transilvania Pitch Stop, Match Me! Locarno International Film Festival, ScriptTeast (Varșovia).

 

 


 

 

Exploreaza subiecte similare:

Iulia Rugină, Ana Agopian, Oana Răsuceanu, Vivi Dragan Vasile, Cătălin Cristuţiu, Andreea Popa, Dorin Andone, Ioana Flora, Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu, Bogdan Craciun, Love Building, Alt Love Building, Ouăle lui Tarzan, Radu Gorgos, Ada Solomon, Cédric Bonin, Pascaline Geoffroy, Alexandru Solomon

Alte știri din cinema

Primele reacții la filmul Shazam!

Cel mai captivant film DCEU de până acum, conform părerii criticilor de film, are suflet, magie, provoacă râsete şi senzaţii tari

Record. Captain Marvel trece de bariera de 900 milioane dolari

A depăşit încasările unor filme cu supereroi precum: Thor:Ragnarok (854 milioane dolari), Venom (855 milioane dolari) şi Spider-Man: Homecoming (880 milioane dolari)

În timpul filmărilor la Game of Thrones, Emilia Clarke a supraviețuit unui atac cerebral

„Dacă e să fiu sinceră, în fiecare clipă din zi credeam că o să mor”, a declarat actrița

După Captain Marvel, Brie Larson e alături de Samuel L. Jackson în Unicorn Store

Este filmul în care actrița de 29 de ani debutează ca regizoare

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells