Tot ce trebuie să ştiţi despre dragoni înainte de a vedea „Pete și dragonul”

de Cinemagia în 17 Aug 2016
„Pete și dragonul” se lansează în cinematografe pe 19 august

„Pete și dragonul”, cel mai recent film de la Disney, spune povestea prieteniei dintre un băiat orfan și un dragon, Elliot, un personaj fabulos care, însă, reuneşte câteva trăsături pe care le-aţi mai întâlnit la animale similare din basme sau legende.

Filmul „Pete și Dragonul” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 19 august 2016, fiind disponibil în format 3D, varianta dublată.

Ani de zile, Domnul Meacham (Robert Redford) i-a încântat pe copii cu poveşti despre dragonii periculoşi care trăiesc în adâncul pădurii Pacificului de Nord-Vest. Pentru fiica sa, Grace (Bryce Dallas Howard), aceste poveşti nu sunt decât fabulaţii. Dar când ea îl întâlneşte în mijlocul pădurii pe Pete (Oakes Fegley), un băiat de 10 de ani care susţine că locuieşte într-o casă din copac cu un uriaş dragon, totul se schimbă.

Din felul în care Pete îl descrie pe Elliot, dragonul, acesta din urmă seamănă cu multe dintre creaturile din poveştile şi basmele copilăriei.  Dar cât de mult ştiţi despre dragoni? Iată o listă cu câteva informaţii preţioase:

1)  Dragonii sunt cunoscuţi din mituri şi legende pe întreg globul, cele mai vechi datând chiar din secolul al patrulea înaintea erei noastre.

2)  Cel mai adesea, dragonii sunt descrişi ca fiind nişte şerpi mari sau creaturi asemănătoare şopârlelor, cu cozi lungi, gheare şi colţi ascuţiţi. Unii dragoni au aripi enorme, zboară şi scot flăcări pe nări.

3)  Mulţi oameni de ştiinţă cred că originea acestor fiinţe legendare e legată de fosilele preistorice. Când oamenii Antichităţii descopereau oase de dinozaur puteau cu uşurinţă să creadă că sunt rămăşiţe de dragoni. 

4)  În mitologia Orientului Mijlociu dragonii apar ca fiinţe ale răului. În folclorul iranian, de exemplu, există un dragon malefic numit Aži Dahāka, iar în legendele vechilor egipteni dragonul Apep era şarpele cel rău din lumea de dincolo.

5)  Potrivit grecilor vechi şi romanilor, dragonii inspiră atât protecţie, cât şi teamă. O astfel de bestie era Ladon, un dragon cu mai multe capete care proteja intrarea în grădinea Hesperidelor.

6)  În perioada medievală se credea că dragonii sunt nişte monştri înspăimântători care omorau eroi bravi. 

7)  Dragonii nu au avut mereu reputaţie de fiare. De exemplu, în cultura orientală erau portretizaţi ca fiind buni şi puternici. 

8)  În mitologia asiatică, dragonii erau protectorii aurului şi ai zeilor, dar şi simboluri ale norocului.

Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, Lionsgate, Weinstein, FilmNation şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

 

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Pete's Dragon

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells