The Island of Dr. Moreau a lui H.G. Wells, în dezvoltare ca serial TV

de Marina Florea în 14 Nov 2020
„Frankenstein și nici ingineria genetică nu se apropie de Jessica Moreau”, spun realizatorii

The Island of Dr. Moreau va deveni următoarea povestire marca H.G. Wells care ajunge pe micul ecran, după Războiul lumilor, scrie flickeringmyth.com.

Studioul independent Gunpowder & Sky a anunțat că Zack Stentz (X-Men:First Class) semnează scenariul lui Moreau, o serie TV SF care pune într-o perspectivă contemporană romanele lui Wells, transformând personajul într-unul feminin, Dr. Jessica Moreau, o femeie savant a cărei muncă de pionierat în domeniul ingineriei genetice atrage atenția unui miliardar care e gata de orice pentru a putea face următorul pas în domeniul evoluției genetice umane.

„Spirala dublă (a Adn-ului) nici măcar nu era cunoscută pe atunci când H.G. Wells scria pentru prima dată The Island of Dr. Moreau, însă romanul din 1896 anticipa surprinzător de corect cum descifrarea secretelor ADN-ului va permite omenirii să se joace cu ordinea divină în moduri stranii și înspăimântătoare”, relatează Stentz. „Și acum, în umbra revoluției ADN-ului, se pare că este momentul perfect de a ne întoarce la povestea cu Dr. Moreau și să o plasăm în secolul XXI, în lumea animalelor transgenice, a copiilor rezultat al ingineriei genetice și a altor descoperiri științifice despre care Wells nici nu visa. Sunt încântat să lucrez cu Eric, Geoff și cu echipa Gunpowder & Sky pentru a primi o întreagă nouă generație pe înspăimântătoarea insulă a doctorului...”

„Zack a preluat un clasic consacrat și l-a adus în secolul XXI”, adaugă Eric Bromberg, vicepreședinte la Gunpowder & Sky. „Împreună am creat o poveste care se potrivește în mod terifiant contextului actual, plin de descoperiri științifice aproape nelimitate, dar totuși alarmate. Frankenstein și nici ingineria genetică nu se apropie de Jessica Moreau”.

Exploreaza subiecte similare:

The Island of Dr. Moreau, Zack Stentz

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells