Terminator 5 dă startul filmărilor la începutul lui 2014

de Cristina Grigore în 13 Iun 2013
Arnold Schwarzenegger a confirmat aducerea pe marele ecran a celebrei continuări, dar şi prezenţa sa în film

Aşa cum anunţau în decembrie anul trecut, producătorii Megan Ellison (True Grit, Zero Dark Thirty) şi David Ellison (World War Z, Star Trek Into Darkness), un nou film Terminator se află în drum spre marele ecran. Cum negocierile dintre aceştia şi studiourile Paramount Pictures au înaintat de atunci şi sunt gata de finalizare, potrivit celor de la The Wrap, am putea vedea un film Terminator 5 în vara lui 2015.

Arnold Schwarzenegger, care şi-a confirmat recent apariţia în sequel – menţionând că, pe lângă Triplets şi Conan, Terminator este unul din cele trei filme la care lucrează – a dezvăluit că „Terminator 5 va începe filmările la începutul lui 2015".  Declaraţia sa a fost făcută în cadrul unui eveniment educaţional ce a avut loc în Australia şi a fost preluată de TheArnoldFans.com. Se pare că proiectul este unul prioritar pentru cei de la Paramount, mai ales că drepturile asupra francizei se vor întoarce la James Cameron în 2019. Intenţia studiourilor este ca până atunci să aducă pe marele ecran cel puţin două continuări, iar dacă lucrurile merg suficient de bine la box-office, să poată eventual strecura şi o a treia parte.

Scenariul lui Terminator 5 este imaginat de autorii poveştilor din Shutter Island şi Drive AngryLaeta Kalogridis, respectiv Patrick Lussier.

Exploreaza subiecte similare:

Megan Ellison, David Ellison, True Grit, Zero Dark Thirty, World War Z, Star Trek Into Darkness, Arnold Schwarzenegger, James Cameron, Shutter Island, Drive Angry, Laeta Kalogridis, Patrick Lussier, Terminator 5

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
darayawaus pe 13 iunie 2013 09:44
Eu credeam ca Shutter Island e bazat pe o carte. Si mai curios e faptul ca am citit-o (:)). Probabil gagica aia doar a adaptat-o; nicidecum n-a fost autoare.
spartacus pe 13 iunie 2013 12:13
Titlul spune ca filmarile vor incepe in 2014, Arnold spune in articol ca acestea vor incepe in 2015. Ar fi bine sa va decideti...
Alex4Fun90 pe 13 iunie 2013 13:33
de Cristina Grigore în 13 Iun 2013
ddman pe 14 iunie 2013 13:30
Nu prea au inteles "englezo-germana" a lui Arni. Clar filmarile incep in 2014. daca e sa apara in vara anului 2015 cred ca e imposibil un film de asa anvergura sa-l finalizeze in 5-6 luni.
cristi23 pe 13 iunie 2013 17:22
un nou film terminator cu arnold nu e rau....insa conteaza mult scenariul........cred ca iesea mult mai bine daca era regizat de james cameron.......sigur facea un mega-film........

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells