„Țara moartă”, din 25 august în cinematografe

de Cinemagia în 17 Iul 2017
Filmul va fi lansat imediat după premiera internațională, în cadrul Festivalului Internațional de la Locarno

Producția „Țara moartă”, semnată de regizorul Radu Jude, va rula în cinematografele din România din 25 august 2017.

Filmul va fi lansat imediat după premiera internațională care va avea loc, luna viitoare, în cadrul celei de-a 70-a ediții a Festivalului Internațional de la Locarno (2-12 august).

„Țara moartă” a fost inclus în secțiunea „Signs of Life”, program dedicat cineaștilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic.

Filmul, prezentat luna trecută în premieră mondială la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii din cele peste 8500 ale colecției Costică Acsinte, texte de Emil Dorian și fragmente de pe coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii '30-'40.
Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuțiu, sound design - Dana Bunescu, iar consilierea tehnică este asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.

Filmul este construit din punerea în paralel a trei elemente: fotografiile lui Costică Acsinte, texte din jurnalul lui Emil Dorian și materialele sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană și comunistă, descoperite în Arhiva Națională de Filme”, declară Radu Jude.

„Țara moartă” este o producție Hi Film și Fast Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Orange România. Producător Ada Solomon.

Radu Jude a regizat o serie de scurtmetraje printre care “Lampa cu căciulă” (2006) (câștigător a peste 50 de premii la festivaluri internaționale printre care Sundance, San Francisco, Los Angeles, Uppsala) și “Alexandra” (2007) (selectat la Clemont-Ferrand, premiat la Oberhausen).

Lungmetrajul său de debut – “Cea mai fericită fată din lume” (2009), a primit premiul CICAE la Berlinale 2009. A fost selecționat în peste 50 de festivaluri printre care Toronto, New Directors/New Films - New York, Salonic, Sarajevo și Londra. În 2011, a regizat și produs mediumetrajul independent “Film pentru prieteni”.

Toată lumea din familia noastră” (2012), cel de-al doilea lungmetraj, a fost proiectat în premieră mondială în cadrul secțiunii Forum de la Berlinale. A obținut Marele Premiul al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or și Premiul pentru Cel Mai Bun Actor la Namur IFF, Marele Premiu CinEast IFF, a fost selectat în peste 30 de festivaluri și a fost lansat în Franța, Olanda și Ungaria.

Cele mai recente scurtmetraje “O umbră de nor” și “Trece și prin perete” au fost prezentate la Cannes în secțiunea Quinzaine des Realisateurs. Cel din urmă a fost recompensat cu Mențiunea Specială a juriului.

Aferim!” (2015) îi aduce Ursul de Argint pentru Cea mai bună regie la Berlinale
Radu Jude se află în producție cu cel de-al V-lea lungmetraj, “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.

„Țara moartă” va fi distribuit în România de microFILM.

Trailerul oficial: https://www.youtube.com/watch?v=dLTdgbLIyc4

Pagină oficială Facebook: https://www.facebook.com/taramoarta/

 

Exploreaza subiecte similare:

Țara moartă, Radu Jude, Lampa cu căciulă, Alexandra, Cea mai fericită fată din lume, Toată lumea din familia noastră, O umbră de nor, Trece şi prin perete, Aferim!

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells