„Strigă-mă pe numele tău”, noul film al lui Luca Guadagnino, este povestea senzuală şi ezoterică a unei prime iubiri, inspirată după romanul de succes al lui André Aciman.
În vara lui 1983, în nordul Italiei, Elio Perlman (Timothée Chalamet), un tânăr americano-italian de 17 ani, locuieşte în vila familiei, care datează din secolul XVII, transcriind şi cântând muzică clasică, citind şi flirtând cu prietena sa, Marzia (Esther Garrel).
Elio se află într-o bună relaţie cu tatăl său (Michael Stuhlbarg), un profesor eminent, specializat în cultura greco-romană şi cu mama sa Annella (Amira Casar), de profesie translator, care-i dau acces fiului lor la creaţiile culturale cele mai rafinate, într-un mediu care abundă în frumuseţi ale naturii. Deşi calităţile intelectuale şi sofisticarea lui Elio ni-l prezintă ca pe un adult pe deplin format, el mai are şi trăsături care-l arată a fi inocent şi încă imatur, în special în probleme sentimentale.
Într-o bună zi, Oliver (Armie Hammer), un American şarmant, care lucrează ca stagiar pentru a-şi lua doctoratul, soseşte la vilă pentru a-l ajuta pe tatăl lui Elio pe perioada verii. În mijlocul unei splendori naturale scăldate de soarele meridional, Elio şi Oliver descoperă frumuseţea ameţitoare a primei iubiri, care va creşte de-a lungul acestei veri, schimbându-le viaţa pentru totdeauna.
Romancierul André Aciman notează în caietul de presă oferit jurnaliștilor de film de către distribuitorul InterCom: „Faptul că ştii că povestirea are loc în ‘83 dă filmului un aer de elegie. Factorul temporal este important pentru personaj, arătând că ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă poate nu se va mai repeta, dar va avea cu siguranţă consecinţe pentru toată viaţa personajului respectiv”.
O mare parte a poveştii este consacrată ezitărilor care au loc între Elio şi Oliver înainte ca relaţia lor să devină fizică. Accentul pus pe nerăbdare şi aşteptare se regăseşte în multe dintre filmele lui Guadagnino. „Îmi place ca totul să fiarbă la foc mic,” spune el. Chalamet adaugă: „Este ca un joc de-a şoarecele şi pisica, între doi oameni care se simt atraşi unul de altul, dar care sunt suspicioşi şi nesiguri în legătură cu sentimentele celuilalt. Ei mai au emoţii şi din cauza faptului că se află într-un mediu care nu acceptă sau un încurajează o astfel de relaţie intimă”. În opinia producătorului Spears, ritmul impus de Guadagnino este esenţial pentru modul în care filmul reuşeşte să stimuleze simţurile. „Tendinţa americanilor, atât în cinematografie cât şi în televiziune, este să se grăbească spre linia de finish. Dar Luca încetineşte intenţionat ritmul pentru a te lăsa să guşti experienţa—mirosurile, sunetele, pipăitul, gustul. Când reuşeşti să te conectezi la toate acestea, vei fi gata să simţi, iar ceea ce vei simţi nu vei mai uita.”
Un bun exemplu al tehnicii lui Guadagnino îl constituie secvenţa în care Elio şi Oliver se opresc să bea apă, în timpul unei plimbări cu bicicletele. Pentru că această secvenţă nu contribuie în niciun fel la povestire, ea ar fi în mod normal tăiată la montaj de către alţi cineaşti. „Aceasta a fost una dintre secvenţele noastre favorite”, susţine editorul şi vechiul colaborator al lui Guadagnino, Walter Fasano. „În primul rând pentru că ea evoca senzaţia de “dolce far niente” din verile anilor 1980. Şi în al doilea rând pentru că secvenţa asta ne amintea de filmul lui Bertolucci, „1900,” care a fost turnat în aceeaşi zonă geografică. Desigur, atunci când ai de a face cu astfel de lucruri, trebuie să fii foarte atent să nu te laşi pradă lentorii. În acelaşi timp, dacă te grăbeşti, sigur vei pierde ceva.”
Toţi actorii au locuit, pe timpul filmărilor, în Crema fiind capabili să absoarbă şarmul şi ritmurile unice ale micului orăşel din Lombardia. „Acolo ai parte de atâta linişte, cum nu vei întâlni niciodată într-o zonă metropolitană,” susţine Michael Stuhlbarg, care-l interpretează pe d-l Perlman. „Este mai mult o zonă de promenadă, pentru că în orăşel sunt foarte puţine maşini, iar asta dă un farmec aparte aşezării”. Guadagnino îi invita adesea la el acasă pe membrii echipei şi pe actori, cărora le gătea feluri elaborate de mâncare şi le proiecta filme.
„Luca ne-a făcut să ne simţim cu toţii mai apropiaţi. Actorii pot simţi senzaţia de teamă în timp ce încearcă să se identifice cu personajul pe care-l joacă, dar Luca a creat o atmosferă senzorială de încredere şi de bucurie între noi, încât am reuşit să simţim intimitatea şi bucuria de a fi împreună, fluxul senzorial al secvenţelor pe care le jucam”. Hammer susţine: „Luca a reuşit să reînvie acea dolce vita care nu mai există în Italia de azi. Faptul că am lucrat la acest film, că am fost împreună cu aceşti oameni, de care realmente m-am îndrăgostit, a fost pentru mine ceva identic cu povestirea care stă la baza filmului. Când mă uit înapoi, e ca şi când povestea ar vorbi despre dragostea mea pentru acest film”.
Regizorul Guadagnino şi directorul său de imagine, Sayombhu Mukdeeprom (Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives), a filmat „Strigă-mă pe numele tău cu o singură cameră de 35mm. „M-am limitat la o singur tip de cameră pentru că nu am vrut ca tehnologia să interfereze cu fluxul emoţional al filmului. Am vrut să ne menţinem concentrarea pe poveste, pe personaje şi pe cursul vieţii”. Guadagnino adaugă „Sayombhu are o sensibilitate specială pentru natură şi în acelaşi timp el sculptează lumina”.
Pe de altă parte, deşi compoziţia jocului actoricesc trebuia să fie simplă, ea era tot timpul gândită cu grijă. „Voiam să redăm frământările inimii nu numai prin schimbările înregistrate de feţele personajelor, ci şi prin felul cum se mişcau trupurile în spaţiu”, afirmă Guadagnino.
Cu toate că filmele sale sunt apreciate pentru modalitatea de redare a erotismului, Guadagnino nu redă sexualitatea de dragul sexului. „Sexul văzut pe ecran poate fi extrem de plictisitor,” spune el. „Dar dacă dragostea fizică este un prilej de a investiga comportamentul şi modul cum modelează el personajele, atunci mă interesează. Dar dacă e o simplă ilustrare a actului în sine, atunci nu mă interesează”. Chalamet afirmă: „Când îi vezi pe Elio şi Oliver sărutându-se sau făcând dragoste pentru prima dată, imaginile se prelungesc până la final. Se poate vedea stânjeneala şi tensiunea fizică într-un mod care s-ar pierde, dacă filmarea ar fi tăiată la montaj”. Hammer susţine: „Cred că majoritatea secvenţelor de sex din alte filme se referă la găsirea unghiurilor care sunt cele mai avantajoase. Dar în filmul nostru vezi doi oameni care explorează cu nesaţ corpul celuilalt. Cred cu toată tăria că astfel experienţă sexuală se simte mai bine, ca şi atunci când eşti prima dată cu o persoană nouă, când eşti stăpânit de incertitudini, de teama faţă de lucrurile necunoscute pe care le descoperi abia pe parcurs”.
Faimoasa secvenţă cu piersica din roman arată cum este utilizat erotismul în film pentru a ilumina vieţile interioare ale personajelor. „Ceea ce trăieşte Elio în secvenţa respectivă este o combinaţie între dorul pe care-l simţea pentru Oliver şi incapacitatea lui de a-şi stăpâni, la 17 ani,energia sexuală debordantă”, susţine Chalamet.
