Steven Spielberg ar putea să intre în istoria Oscarurilor drept singurul regizor nominalizat de-a lungul a șase decenii

de Marina Florea în 19 Ian 2022
Cu West Side Story/Poveste din cartierul de vest (2021), Spielberg ar putea face istorie la Oscar

La doi ani după ce, surprinzător, nu intra în cursa Oscar pentru cel mai bun regizor cu Jaws, Steven Spielberg avea prima șansă la Oscar pentru regia dramei Close Encounters of the Third Kind/Întâlnire de gradul trei. Deși pierdea în fața unui alt regizor, pe atunci de asemenea nou venit, anume Woody Allen (cu Annie Hall) recunoașterea îi făcea cariera să demareze și astfel începea o relație de 44 de ani cu Academia de Film, una care a dat naștere la trei Oscaruri după șaptesprezece nominalizări.

Acum, regizorul Steven Spielberg se pregătește de cea de-a opta nominalizare pentru regia musicalului West Side Story, scrie goldderby.com. Ar putea să se apropie de recordul lui William Wyler, care a avut 12 nominalizări la categoria regizorală și care a devenit astfel primul regizor nominalizat în șase decenii diferite.

Singura nominalizare pentru regie a lui Spielberg din anii 1970 a fost urmată de alte două în anii 1980 pentru Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark (1982) și E.T. the Extra-Terrestrial (1983). A fost depășit atunci de Warren Beatty (Reds) și de Richard Attenborough (Gandhi). Spielberg era premiat cu Oscarul apoi, de două ori, în anii 1990, mai întâi pentru Lista lui Schindler (1994) și apoi pentru Saving Private Ryan (1999). Din 2000 încoace, a concurat în 2006 și 2013 cu filmele Munich și Lincoln, dar a pierdut cu ambele în fața lui Ang Lee (Brokeback Mountain și Life of Pi).

La ora actuală, Steven Spielberg este unul dintre cei doi regizori care a câștigat cel puțin o nominalizare la Oscar în cinci decenii diferite, scrie goldderby.com. Celălalt este Martin Scorsese, care a fost nominalizat prima oară pentru Raging Bull la trei ani după primul film al lui Spielberg.

Scorsese urma să mai primească încă o nominalizare în anii 1980 (The Last Temptation of Christ în 1989) apoi încă una în anii 1990 (Goodfellas în 1991), apoi trei în anii 2000 (Gangs of New York în 2003, The Aviator în 2005, The Departed în 2007), două în anii 2010 (Hugo în 2012, The Wolf of Wall Street în 2014) și una în anii 2020 (The Irishman în 2020). Nominalizarea pentru The Departed este singura care a dus la câștigarea premiului Oscar.

Exploreaza subiecte similare:

Steven Spielberg, West Side Story, Close Encounters of the Third Kind, Woody Allen, Annie Hall, Warren Beatty, E.T. The Extra-Terrestrial, Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark, Reds, Richard Attenborough, Gandhi, Schindler's List, Saving Private Ryan, Munich, Lincoln, ang lee, Brokeback Mountain, Life of Pi, Martin Scorsese, Raging Bull, The Last Temptation of Christ, Goodfellas, Gangs of New York, The Aviator, The Departed, Hugo, The Wolf of Wall Street, The Irishman

Alte știri din cinema

Interviu exclusiv cu creatorii La Casa de Papel despre Berlin S2

Esther Martínez Lobato și Álex Pina, creatorii spanioli din spatele serialului hit La Casa de Papel, au oferit un interviu exclusiv despre Berlin și Dama cu hermină

David Tennant, interviu de pe platoul Rivals S2, acum pe Disney+

Actorul David Tennant din serialul de succes Rivals oferă un interviu exclusiv de pe platoul de filmare

Orwell, contemporanul nostru

Documentarul Orwell: 2+2=5 arată cât de relevant este autorul britanic în climatul geopolitic de azi, dar sacrifică nuanțele în favoarea unui rechizitoriu al brutalității totalitare

Fourth Wing, cel mai aşteptat fantasy al următorilor ani?

Amazon pregăteşte o ecranizare cu unii dintre cei mai apreciaţi producători din lumea televiziunii americane

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 22 ianuarie 2022 03:10
Si nu o merita din plin? La ce cariera longeviva are, si cate filme de neuitat ne-a oferit?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells