Seriale noi: ce vedem din toamnă?

de Ştefan Dobroiu în 8 Mai 2013
Michael J. Fox şi Anna Faris, printre protagoniştii noului sezon de seriale

Bobocii nu se numără toamna, ci la sfârşitul primăverii. Cel puţin aşa cred marile posturi de televiziune din Statele Unite, care încep anul în febra episoadelor-pilot, iar la sfârşitul lui aprilie şi începutul lui mai fac teste cu publicul pentru a vedea ce proiecte sunt mai atractive pentru publicul larg. Doar campionii se vor transforma în seriale în toată puterea cuvântului, iar unele dintre acestea s-ar putea strecura şi în programul nostru de seară. Iată în materialul de mai jos ce titluri au şanse să ne atragă atenţia în următoarea perioadă.

ABC mizează pe S.H.I.E.L.D., serialul realizat de Marvel Television şi frate mai mic al lui The Avengers. Nu se bazează pe aventurile Răzbunătorilor, ci pe cele ale unor agenţi S.H.I.E.L.D. conduşi de Phil Coulson (agentul interpretat de Clark Gregg în filmele Iron Man şi Răzbunătorii). Aceştia nu au puteri supra-naturale, nu pot chema fulgere şi nici nu se transformă în giganţi verzi, dar sunt perfect antrenaţi în mai toate stilurile de luptă existente pe faţa Pământului şi au aptitudini foarte utile în lumea spionajului. În fiecare episod, vor avea parte de o nouă provocare, de la unele cât se poate de realiste (gen terorişti) la altele de-a dreptul SF (extratereştri) sau fantasy.

Tot la ABC se dezvoltă acum un spin off la serialul Once Upon a Time, care s-a bucurat de mare succes în ultimii doi ani, având audienţe între 7 şi 13 milioane de spectatori per episod. Dacă povestea din Once Upon a Time se concentrează pe o serie de personaje de poveste care trăiesc în oraşul Storybrooke după ce Regina cea Rea (Lana Parrilla) a folosit un blestem extrem de puternic pentru a le şterge amintirile, spin-off-ul e inspirat de Ţara Minunilor a lui Lewis Caroll şi are acţiunea plasată, din punct de vedere cronologic, înainte de blestemul din Once Upon a Time. Actriţa Sophie Lowe a fost aleasă pentru rolul lui Alice, care se va trezi într-un triunghi amoros. Paul Reubens va fi vocea Iepurelui Alb.

Dintre drame, şanse de "serializare" are Lucky 7, despre şapte angajaţi ai unei benzinării din Queens ale căror vieţi sunt cu totul date peste cap după ce câştigă o mare sumă de bani la loto. Serialul se bazează pe The Syndicate, proiect BBC One ajuns acum la al doilea sezon.

La capitolul comedie noi aşteptăm Trophy Wife, cu Malin Akerman în rolul unei tinere soţii care se chinuie să facă faţă celor trei copii manipulatori ai noului ei soţ, dar şi celor două severe foste consoarte ale sale. Chimia personajelor promite o mulţime de situaţii incomode, iar Akerman a dovedit de câteva ori până acum că are aplombul necesar unui sitcom.

Michael J. Fox va fi starul unui nou serial de comedie, deocamdat fără titlu, difuzat de NBC. Proiectul a primit deja undă verde pentru un sezon de 22 episoade, iar în centrul atenţiei este Fox, în rolul unui bărbat care trebuie să facă faţă unei tumultuoase vieţi de familie, asta în condiţiile în care suferă şi de maladia Parkinson (cazul real al actorului). La NBC ar putea provoca senzaţie şi Believe, noul proiect al lui J.J. Abrams, despre o tânără cu puteri misterioase care se va trezi implicată în planurile şi mai misterioase ale unui miliardar. În rolul acestuia a fost deja distribuit Kyle MacLachlan, veche cunoştinţă a noastră din Twin Peaks.

CBS ar putea avea succes cu sitcomul Mom, un nou proiect al lui Chuck Lorre (Two and a Half Men, The Big Bang Theory). În vizor este Anna Faris în rolul lui Christy, o mamă singură care decide să lase băutura şi petrecerile pentru a se ocupa mai bine de fiul ei de opt ani. În rolul mamei lui Christy, simpatica Allison Janney.

Canalul CW mizează pe succesul lui The Vampire Diaries şi lansează The Originals, un spin-off ce prezintă aventurile familiei de vampiri "originari" conduse de Klaus (Joseph Morgan). Acţiunea are loc în New Orleans.

Gillian Anderson ar putea reveni pe micul ecran într-o dramă despre directoarea unei mari companii atrase într-o conspiraţie după ce fiica sa este răpită. Sarah Michelle Gellar face echipă cu Robin Williams în roluri de tată şi fiică în The Crazy Ones, un sitcom despre problemele unei mici companii de advertising, administrate de cei doi protagonişti.

Exploreaza subiecte similare:

Michael J. Fox, Anna Faris, Allison Janney, Malin Akerman, Kyle MacLachlan, Chuck Lorre, The Big Bang Theory, Two and a Half Men, Clark Gregg, The Avengers, J.J. Abrams, The Vampire Diaries, Joseph Morgan, Gillian Anderson, Sarah Michelle Gellar, Robin Williams

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
catajedi pe 8 mai 2013 13:43
cam impropriu spus ce vedem, nu traim in SUA si serialele de acolo se difuzeaza tarziu la noi. Poate vedem daca le luam de pe net si acele seriale si serii noi pe care le va difuza AXN la cateva episoade distanta fata de cele difuzate in SUA si desigur pe HBO, productiile proprii si ale Showtime. Pe PRO TV se mai difuzeaza serii noi dar si acolo cu o intarziere cam in jur de 1 an sau mai mult, exceptie Dexter a carui a 7-a serie a ajuns la ultimul episod astazi pe PRO TV si in SUA ultimul episod al acestei serii s-a difuzat pe 16 decembrie si seria a inceput sa fie difuzata pe 30 septembrie in State. Daca ar face macar asa PRO TV-ul si la celelalte seriale pe care le difuzeaza ar fi extrem de bine. Ar fi mai putin de 7 luni de la difuzarea in State a primului episod din cea mai recenta serie. Ultima incepe pe 30 iunie. Deci destul de bine dat fiind ca alte serii se difuzeaza cam la 1-2 ani de la difuzarea in SUA.
mariusdbrsc pe 8 mai 2013 14:22
Din pacate AI MARE DREPTATE!!
Bayard pe 8 mai 2013 18:35
E prea tarziu, deja toata lumea le ia de pe internet.... chiar si un canal puternic ca PRO TV-ul nu ar face profit daca ar lua un serial si l-ar da dupa cateva zile, o saptamana.
Han_Solo pe 8 mai 2013 15:23
Mai urmareste cineva in ziua de azi un serial la TV?
Skynet.Zbenga pe 8 mai 2013 21:42
mai e lume
MikkaelWolfganger pe 10 mai 2013 00:37
Da, la serialele de desene animate :))
Bayard pe 8 mai 2013 18:35
Nu ma tenteaza niciunul.
rizea.alex70 pe 9 mai 2013 13:39
Spin off-ul lui Once upon a time si The original...
alex_il_fenomeno pe 11 iunie 2013 17:19
Nu ma bucur de toate cat de revenirea simpaticului Michael J. Fox :)
marian100 pe 7 iulie 2013 17:37
Alo
Nisa pentru a vedea profilul dvs. și am interesant să știi mai multe, e-mail meu este (maboumarian80@yahoo.com)
Dumnezeu să vă binecuvânteze
mulțumiri
MARIAN
....................................................................................................................................

hello
Nice to view your profile and am interesting to know you more,my email is(maboumarian80@yahoo.com)
may god bless you
Thanks
MARIAN

demi4you pe 24 octombrie 2013 22:03
The Originals

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells