Camera obscura, documentar de lungmetraj despre cinecluburile existente în România în anii comunismului, va avea două premiere naționale: pe 18 decembrie la Timișoara (Teatrul Național, sala 2, de la ora 19) și marți, pe 20 decembrie, la București (Sala Eforie a Cinematecii Române, ora 19). Intrarea la ambele proiecții este gratuită.
Filmul se va putea vedea la București și pe 21 și 22 decembrie, tot la Cinemateca Eforie, apoi este programat la Institutul Francez din București, pe 11 și 12 ianuarie.
Sub comunism, în România, cinecluburile erau foarte active. Găzduite de mari întreprinderi, universități sau așezăminte culturale, ele instruiau și finanțau neprofesioniști care voiau să se exprime prin film. În condiții tehnice precare, de neimaginat astăzi, ei au realizat filme în 8 sau 16 mm, unele adevărate capodopere de subversivitate în condițiile existenței unei cenzuri foarte dure.
„În documentarea noastră, sub tone de filme banale sau de propagandă am găsit mici bijuterii cinematografice, provocatoare și insolente la adresa bunul simț comun, creative în cel mai înalt grad, și cumva dătătoare de speranță. Că într-o zi libertatea, cuvânt atât de abstract în acele vremuri poate fi cândva posibilă”, spune regizorul și scenaristul documentarului, Gheorghe Preda.
Declarațiile regizorului
E poate greu de înțeles azi că în acea perioadă nu existau aparate de filmat în comerț, și era imposibil să poți procura echipamentele și substanțele necesare developării, montajului sau postprocesării de sunet. Dar dacă totuși aceasta pasiune a filmului te măcina până a-ți modifica inevitabil existența, te înscriai într-un cineclub. Ele erau asociații finanțate în general de sindicatele comuniste, care funcționau pe lîngă mari intreprinderi, universități și case de cultură.
A face film de amator în acei ani era o aventură. A încerca să oferi o alternativă culturii oficiale a filmului românesc din acei ani, osificat într-o ideologie primitivă, putea fi un demers periculos. Căci ochiul vigilent al Securității putea pulveriza cariere sau chiar distruge vieți.
E poate de neimaginat în epoca actuală, a omniprezenței imaginii animate și a conexiunii imediate pe internet, faptul că acum 30, 40 de ani pasionații de film alternativ filmau pe peliculă de 8 sau 16 milimetri, developau când aveau apă, în condiții total improprii și poate uscau pelicula pe fereastra trenurilor în drum spre festivalurile de profil. Filmele fiind montate apoi la hotel în nopți albe unde pasiunea se transforma într-un dulce delir cinefil.
La origine camera obscura era un dispozitiv dar și un principiu. O cutie neagră care avea pe un perete o lentilă. Prin intermediul ei se proiecta înăuntru pe peretele opus, o imagine micșorată și răsturnată a obiectului văzut sau fotografiat. Așa funcționează ochiul omenesc, așa funcționează orice aparat de captat imagini.
Asta era și un film adevărat de cineclub. Un film mic proiectat în întunericul unei societăți atomizate care făcea vizibilă o imagine răsturnată a acesteia. Și când vezi că regele e gol începi să dorești altceva. Poate o schimbare…
