Ridley Scott nu a fost surprins de anunţul NASA despre existenţa apei pe Marte

de Cristina Grigore în 30 Sep 2015
Regizorul a colaborat cu agenţia la producţia lui The Martian şi a discutat anterior acest subiect cu cercetătorii

Descoperirea anunţată luni de NASA, în care au fost prezentate semne ale existenţei apei pe Marte, nu l-a luat prin surprindere pe Ridley Scott. Regizorul lui The Martian, adaptarea romanului scris de Andy Weir, era deja în temă cu descoperirea specialiştilor, după lunga perioadă în care au colaborat cu cei de la NASA pentru a aduce pe marele ecran o versiune cât mai realistă a Planetei Roşii.

„Ştiam de asta de mai multe luni”, a declarat cineastul, când i s-au prezentat imagini ce semnalau prezenţa fâşiilor de săruri hidratate descoperite pe versanţii craterelor de pe Marte, despre care se crede că au fost "create de fluxuri de apă în stare lichidă".

Potrivit siteului Yahoo Movies, Scott a început odată cu lucrul la proiect şi o cercetare amănunţită a planetei Marte, moment în care a început şi colaborarea cu NASA.

„Când am vorbit pentru prima dată cu cei de la NASA, am intrat în tot felul de discuţii, iar eu am zis ‘Ştiu că există acolo acei gheţari imenşi’, la care ei au răspuns ‘Da, acele masive chestii albe de pe suprafaţa planetei ce sunt acoperite cu praf, noi credem că sunt gheţari…'. Iar eu am zis ‘Wow, asta înseamnă că acolo a fost un ocean? Şi putem şti acum ce era pe Marte în urmă cu 750 de milioane de ani?’. Ei au replicat "‘Da, bună întrebare’. Aşa că au mers acolo şi au aflat”, a explicat Scott.

Anunţată ceva mai devreme, descoperirea cercetătorilor ar fi însemnat şi modificarea unei scene cheie din The Martian, în care personajul interpretat de Matt Damon se vede nevoit să-şi completeze cumva provizia de apă. „Ar fi dat în cele din urmă de marginea unui gheţar [dacă am fi adoptat noua versiune, oferită de NASA]. Şi ar fi fost fascinant… Însă am fi rămas fără o secvenţă grozavă”, a arătat cineastul.

Exploreaza subiecte similare:

ridley scott, The Martian, Matt Damon

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 30 septembrie 2015 11:45
daca avea vreo farama de suflet Ridley Scott trebuia sa il anunte pe Basau ca au gasit apa pe Marte.El ( basaul) spera la whiskey . Ce naiba sa faca el cu apa ? :)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells