Recomandări TV. Unul dintre cele mai bune seriale despre Mafie, inegalabilul Apocalypse Now, plus filme noi

de Gloria Sauciuc în 17 Sep 2018
Cele mai interesante filme și seriale din săptămâna 17-23 septembrie

Un serial urmărit cu sfințenie de români în anii 1990 revine săptămâna aceasta pe micul ecran, dar și clasicul Apocalypse Now, alături de comedii, drame și film mistery. Iată cele mai interesante titluri ce rulează săptămâna aceasta pe micul ecran. Rubricile „Filme TV” și „Seriale TV” vă stau la dispoziție pentru oferta completă. 

Serial. Caracatița/La piovra (1984)
Luni, 17 septembrie, ora 23:10, TVR 2
Din 17 septembrie, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi la un serial al anilor ‘90, mai actual ca niciodată: „Caracatiţa”. De luni până joi, de la ora 23.10, la TVR 2 se scrie epopeea comisarului Cattani în lupta sa cu mafia siciliană. La trei ani de la Revolutia din 1989, TVR punea stăpânire pe sâmbetele telespectatorilor cu un serial italian care avea să devină celebru în întreaga lume: „Caracatiţa” (La piovra - Italia, 1984-2001). Considerat de către telespectatorii din întreaga lume ca fiind unul dintre cele mai bune filme despre Mafie, serialul s-a bucurat de un imens succes şi în România. Serialul urmăreşte, timp de peste 10 ani, lupta inspectorului de poliţie Corrado Cattani cu mafia siciliană, cunoscută sub numele de „La Piovra”.

Totul începe când un oraș sicilian e zguduit, în aceeași noapte, de două morți violente. Victimele sunt șeful poliției locale, asasinat în propria-i mașină, și o marchiză bogată, una dintre personalitățile de vază ale orașului, a cărei aparentă sinucidere ridică întrebări. Trimis de la Milano să conducă ancheta, comisarul Corrado Cattani – însoțit de soția și fetița sa – se mută temporar în Sicilia și începe, cu inteligență și tenacitate, să adune una câte una piesele dintr-un puzzle ce se va dovedi infernal.

Clasic. Apocalypse Now (1979)
Joi, 20 septembrie, ora 01:15, Film Now
„Dacă nu l-ați mai văzut, pregătiți-vă să-i descoperiți comorile, dar pregătiți-va bine: aveți nevoie de mai mult curaj decât îi trebuie lui Indiana Jones ca să facă față unei zile normale de lucru, pentru că filmul e un templu blestemat – plin de spirite rele și de sipete care ascund gânduri negre, atât de ambițios încât nu putea să iasă decât șui, atât de spectaculos încât o generație întreagă de regizori specializați în filme de acțiune tot visează să se ridice la înălțimea numărului de dresură cu elicoptere și napalm realizat de Coppola. Visează degeaba; pentru combinația aceea de oroare și exaltare, Coppola trebuie să-și fi vândut sufletul”, a scris Andrei Gorzo despre film.

În timpul Războiului din Vietnam, căpitanul Willard (Martin Sheen) primește ordinul de a găsi și „lichida fără niciun fel de scrupule” pe un comandant al Forțelor Speciale, colonelul Kurtz (Marlon Brando), care a trecut de partea dușmanului. Călătoria lui Willard este, în aparență, o poveste plină de aventuri, dar, la fel de evident, este o alegorie a demenței războiului și a descoperirii de sine

Comedie. Confessions of a Shopaholic (2009)
Vineri, 21 septembrie, ora 20:00, Film Now
Comedia Mă dau în vânt după cumpărături/Confessions of a Shopaholic beneficiază de farmecele Isley Fisher, pe care aţi mai văzut-o şi în Definitely, Maybe. În film Fisher este Rebecca Bloomwood, o jurnalistă în stare să-şi cumpere în aceeaşi zi, deşi e falită, pantofi de la Prada, poşetă de la Versace, eşarfă de la Chanel şi aşa mai departe. Ironia vine din faptul că Rebecca îşi risipeşte toate economiile achiziţionând fel de fel de lucruşoare de firmă în timp ce dă sfaturi despre economisire într-o importantă revistă financiară! Redactorul-şef al acesteia, frumosul Luke (Hugh Dancy) va furniza şi scânteile acestui film regizat de P.J. Hogan (My Best Friend's Wedding), scria Cinemagia la data lansării filmului în cinematografe.

Mistery. Before I Go to Sleep (2014)
Vineri, 21 septembrie, ora 21:45, Film Now
Ecranizare a unui mega-hit literar britanic, thrillerul ne-o arată pe Nicole Kidman în rolul lui Christine, o femeie care suferă de o formă rară de amnezie, care face ca în timpul somnului să uite toate informaţiile de peste zi. În acest context, Christine foloseşte un jurnal video pentru a desluşi un mister al existenţei sale, dar şi motivul afecţiunii sale. Deşi familiar, Before I Go to Sleep este ajutat de o Nicole Kidman care ar putea să interpreteze şi în somn un astfel de rol. Din distribuţie mai fac parte Colin Firth şi Mark Strong.

Crimă. Live by Night (2016)
Duminică, 23 septembrie, ora 22:45, CineMAX
Fostul Batman Ben Affleck are rolul principal în drama poliţistă Live by Night, plasată în lumea crimei organizate a Americii anilor 1920. Actriţa Sienna Miller o joacă pe Emma Gould, amanta de origine irlandeză a personajului lui Affleck, un infam gangster al epocii. Personajul lui Affleck este fiul unui ofiţer de poliţie din Boston, unul care şi-a renegat „educaţia severă şi corectă”. Actorul este şi regizor al filmului.

Exploreaza subiecte similare:

La Piovra, Before I Go to Sleep, The Brave, Apocalypse Now, Confessions of a Shopaholic, Zoolander, Live by Night

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 17 septembrie 2018 20:02
Foarte multe filme bune si variate ne ofera, vad, canalele de televiziune dedicate exclusiv cinematografiei, dar sa nu uitam si de celelalte programe, care nu sunt mai prejos...!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells