Recomandări TV. Război, jafuri, dar și spectaculoase lumi fictive

de Gloria Sauciuc în 11 Dec 2017
Iată o selecție de filme din oferta posturilor TV de la noi pentru săptămâna 11-17 decembrie

Ziua de luni o începem cu consultarea programului TV, pentru a vedea ce filme au potențialul de a ne atrage în fața micului ecran până duminică. Nu ezitați să „răsfoiți” rubricile „Filme la TV” și „Seriale TV” pentru a vedea oferta completă a canalelor de la noi.

Biografic de război. Salvador (1986)
Luni, 11 decembrie, ora 00:30, AMC
O dramă captivantă bazată pe experiențele reale ale jurnalistului Richard Boyle în învrăjbitul El Salvador al anilor 1980-1981, în regia lui Oliver Stone. Un jurnalist american pleacă în El Salvador pentru a realiza un reportaj despre dictatura militară a anului 1980, și asasinarea arhiepiscopului Oscar Romero. El trebuie să faca față atât lipsei de credibilitate a presei, cât și să-și protejeze iubita salvadoriană, înainte de a o scoate din țară. James Howard Woods a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal, ca și scenariul original.

Film cu jafuri. Focus (2015)
Marţi, 12 decembrie, ora 22:05, Digi Film
Un melanj de romantism, acţiune şi întorsături de situaţie specifice filmelor cu jafuri sau escrocherii, Focus ar putea fi modul perfect de petrecere a serii în fața micului ecran. Will Smith joacă rolul lui Nicky, un maestru al înșelăciunilor, care se îndrăgostește de o novice, Jess (Margot Robbie). În timp ce o învață trucurile meseriei, ea se apropie un pic prea mult, iar el se rupe de ea. Trei ani mai târziu, fosta flamă, acum o adevărată femeie fatală, apare la Buenos Aires, în mijlocul unei curse cu miză mare.

SF. Star Wars: Trezirea Forței (2015)
Miercuri, 13 decembrie, ora 21:15, Antena 1
„Este fără îndoială filmul anului 2015”, scria Cinemagia la data lansării filmului. „Anvergura producţiei este impresionantă, de la navele gigantice uitate în deşerturile nesfârşite de pe Jakku, până la bătăliile între navele Rezistenţei şi cele ale Primului Ordin. Planete uitate, peisaje superbe, creste înzăpezite, periculoase creaturi din colţuri întunecate ale galaxiei, totul este creat în cel mai mic detaliu pentru a uimi”. Acțiunea din sequel are loc la 35 de ani de la evenimentele din episodul VI al francizei. O nouă aventură intergalactică și o nouă răfuială între Imperiu și forțele Rezistenței, conduse de Poe Dameron (Oscar Isaac), va avea loc. Kylo Ren, personajul negativ interpretat de Adam Driver, face promisiunea de a termina ce a început Darth Vader.

Istoric. Discursul regelui (2010)
Joi, 14 decembrie, ora 22:45, PRO TV
Trebuie să ştiţi de la început că eroul în acest film este un personaj care se bâlbâie timp de aproape două ore şi că un capitol la care filmul excelează este, paradoxal sau nu în aceste condiţii, tocmai dialogul. Contrar acestor premise, filmul te ţine conectat. Nu există foarte mult comic de situaţie, deşi protagonistul e bâlbâit, ci abundă replicile cu un umor inteligent, care va bucura spectatorul titrat. Ce veţi mai simţi pe parcursul filmului: că vi se transmit emoţiile şi stările personajului construit de Colin Firth - Prinţul Albert, viitorul Rege George al VI-lea. Personajul ne acaparează. Descoperim treptat omul, dincolo de blazoane şi titluri nobiliare.

Film de familie. Alice în Țara Minunilor
Vineri, 15 decembrie, ora 21:00, Diva
Inspirat de cartea lui Lewis Caroll, filmul este regizat de Tim Burton, sub egida studiourile Walt Disney Pictures. Abordarea este, cum ne-am aşteptat, inedită. Faptul că Tim Burton, împreună cu scenarista Linda Woolverton fac din ţara Minunilor o lume creată de imaginaţia unui tânăr se apropie mai mult de spiritul poveştii lui Lewis Carroll. Lumea uşor sadică a Wonderland-ului, cu regine care comandă tăierea capetelor supuşilor şi personaje care terorizează eroina, e mai credibil plăsmuită de imaginaţia unui tânăr, şi nu de cea a unui copil. Tim Burton ne prezintă nişte revoluţionari. Într-o lume pe dos, personajele vor să o dea jos pe Regina de Inimă-roşie şi chiar supuşii au curajul să se întoarcă împotriva ei la primul impuls venit din partea lui Alice sau a Pălărierului (Johnny Depp).

Serial fantasy. The Shannara Chronicles
Vineri, 15 decembrie, ora 22.55, AXN
Vineri, 1 decembrie, a început la AXN cel de-al doilea sezon al serialului fantasy„Cronicile Shannara” iar pe 16 decembrie rulează ce de-al treilea episod. Suntem fanii cărților „Cronicile Shannara”. Am citit cu sufletul la gură „Primul rege Shannara” și „Sabia lui Shannara” (apărute la Editura Minerva) așa că m-a bucurat să aud că se face și a doilea sezon iar că AXN îl va difuza și pe acesta. Acţiunea este amplasată în lumea noastră, mulți ani după distrugerea civilizației. Pământul, acum cunoscut sub numele de „Cele patru ţinuturi”, este locuit de supraviețuitorii omenirii, precum și de creaturi magice, majoritatea din civilizația elfilor. Aceste creaturi magice au fost aici de la începutul timpului.

Comedie. Cum a furat Grinch Crăciunul (2000)
Duminică, 17 decembrie, ora 13:05, TV1000
În magicul ţinut Whoville, trăieşte Grinch, un spiriduș cu o inimă cu două mărimi mai mică, care urăşte Crăciunul din tot sufletul. Enervat de festivitățile de Crăciun scapate de sub control din Whoville, spiridușul conspiră să strice sărbătoarea, dar până la urmă află că spiritul Crăciunului înseamnă mult mai mult decât niște jucării. Cu: Jim Carey, Taylor Momsen, Jeffrey Tambor, Christine Boronski.

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells