„Procesul”, de vineri în cinematografe

de Cinemagia în 12 Iul 2018
Filmul urmărește cazul lui Mihai Moldoveanu, fost ofițer al armatei române, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o

Procesul”, documentarul semnat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan, va rula de vineri în cinematografele din România.

Nominalizat la Gala Premiilor Gopo din acest an, la categoria „Cel mai bun documentar”, filmul urmărește cazul lui Mihai Moldoveanu, fost ofițer al armatei române, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. După un lung șir de încercări de a-și demonstra nevinovăția, în iunie 2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât că – în cauza Moldoveanu împotriva României – a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil.  Acuzatul nu a avut avocat, nu a fost audiat și nu s-au administrat în mod direct probe.

Documentarul îl urmărește pe Mihai Moldoveanu după eliberarea provizorie și se concentrează pe rejudecarea dosarului și consecințele noii sentințe, oferindu-i spectatorului rolul de jurat într-un caz complicat și controversat.

Cu un scenariu scris de Ileana Bîrsan și Claudiu Mitcu, „Procesul” a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania și a fost inclus în competiția națională de documentare la Astra Film Festival Sibiu.

Distribuit de Wearebasca, filmul va putea fi văzut în București, Baia, Botoșani, Craiova, Gura Humorului, Iași, Pitești, Slobozia, Târgu Mureș. Proiecții speciale sunt programate la Iași și Botoșani. Vineri, 13 iulie, de la ora 18:00, la Cinema Ateneu, Ileana Bîrsan, Mihai Moldoveanu și avocata Alina Cojocaru vor răspunde întrebărilor publicului. Co-scenarista Ileana Bîrsan participă sâmbătă, 14 iulie, ora 20:00 la premiera de la Cinema Unirea din Botoșani.

„Procesul” va rula în premieră la Timișoara în cadrul „Ceau, Cinema!” – vineri, 20 iulie, de la ora 22:00, la Grădina de Vară „Capitol”, în prezența echipei (Ileana Bîrsan, Mihai Moldoveanu și avocata Alina Cojocaru).Din 20 iulie, documentarul va putea fi urmărit și la Bârlad, Constanța, iar pe 27 iulie la Brașov. Luni, 23 iulie, Ileana Bîrsan va fi prezentă la Cinema Arta din Arad pentru o discuție cu publicul.

Imaginea poartă semnătura lui Andrei Butică, montajul Cătălin Cristuțiu, sound-designer Ioan Filip, mixajul a fost realizat de Dan-Ștefan Rucăreanu, iar muzica a fost compusă de Camil Dumitrescu. Producătorii sunt Claudiu Mitcu, Robert Fița și Ioachim Stroe.

„Procesul” este o producție Wearebasca realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Parteneri Media: Tananana, Music Channel, Ziarul Metropolis, Scena 9, Sub 25, Cinemagia.ro, Cinefan.ro, MovieNews.ro, AARC.ro, Capital Cultural. Promovat de Rollercoaster PR. Pagina oficială de facebook: https://www.facebook.com/procesulfilm/

 

Exploreaza subiecte similare:

Claudiu Mitcu, Ileana Birsan, Procesul

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 27 iulie 2018 11:24
Este foarte interesant cazul ofiterului roman Mihai Moldoveanu, asa incat sper ca documentarul "Procesul" sa-l evidentieze cu realism si profesionalism.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells