Originea Minionilor și legătura lor cu cele două filme Despicable Me

de Cinemagia în 10 Iul 2015
Kevin e fratele cel mare și, dacă el nu ar fi existat, ceilalți doi ar fi dispărut și ei demult. Stuart este adolescentul rebel; nu-i pasă de misiunea lor cât îi pasă să se distreze, să cânte și să vorbească cu fete. Iar Bob este inocentul cu ochi mari care e extrem de entuziasmat că cineva are nevoie de ajutorul lui, dar imediat își pierde atenția dacă vede o luminiță intensă, sau ceva la televizor, sau un ursuleț căzut pe jos.

După succesul blockbusterului Despicable Me și al la fel de îndrăgitei sale continuări, Despicable Me 2, realizatorii și-au dat seama că au de a face cu un apetit global pentru și mai multe povești din universul creat de seria care a inaugurat producțiile companiei Illumination Entertainment. Publicul din toată lumea a devenit fascinat de Minioni, și era mai mult decât curios de unde își trăgeau obârșia, cum erau înainte de a-și întâlni stăpânul suprem, și ce alte aventuri mai avuseseră de când au apărut pe planeta noastră.

Fondatorul Illumination Chris Meledandri explică: „Nu noi am vrut să le facem Minionilor propriul lor film, ei au cerut-o. La finalul lui Despicable Me 2, ne-am trezit că toată echipa noastră, formată din sute de cei mai talentați oameni cu care am avut privilegiul să lucrez, nu se putea opri din a anima aceste personaje”.

Meledandri și colegii săi și-au dat seama că publicul era înnebunit după tribul mititelelor creaturi mai ales din cauza spiritului lor, care a luat naștere dintr-o combinație de desen, animație și vocalize, totul sub conducerea lui Pierre Coffin și Kyle Balda, iar anterior, a lui Pierre Coffin și Chris Meledandri.
Meledandri spune: „Nu sunt doar adorabili, ci incită interesul tocmai datorită naturii lor duale – pe de o parte, aspiră să fie răi, pe de altă parte, firea lor este esențial blândă”.

Pentru că de la bun început, de când a creat Illumination, Meledandri s-a concentrat în filmele sale mai ales pe personaje: „Fără îndoială că sunt multe domenii în care echipele noastre au excelat, căci toate sunt importante, dar avem nevoie să avem un punct central pe care să ne concentrăm. Eu consider că cel mai important e ca personajele să fie unele de care să te poți atașa, și, mai ales în cazul Minionilor, aceștia se exprimă prin comedie și în termeni universali, la care se poate raporta oricine. Sunt personaje care se bazează în primul rând pe aspectul vizual, și apoi pe expresia verbală.”

Pe măsură ce familia creativă a companiei  a crescut odată cu anii, una din cele mai importante „achiziții” a devenit scenaristul Brian Lynch, care a lucrat cu Meledandri la studiourile Blue Sky, aparținând de 20th Century Fox, înainte ca acesta din urmă să-și deschidă propria companie de producție de filme distribuite de Universal Pictures. Lynch a fost cooptat odată cu cel de-al doilea film produs de Illumination, Hop, după care a fost rugat să scrie Despicable Me: Minion Mayhem, care a devenit una din cele căutate tururi turistice atât la studiourile Universal din Orlando, cât și la cele de la Hollywood, în care oaspeții puteau interacționa de aproape cu Minionii, și se pare că nu se mai puteau sătura de ei. După acest imens succes, echipa creativă de la Illumination l-a întrebat pe Lynch dacă ar fi interesat să scrie scenariul unui film în care Minionii să fie protagoniștii.

Lynch ne spune de ce a acceptat această provocare și de ce voia ca povestea lor să fie un prequel din 1969 la evenimentele care au început în 2010: „Cu toții avem în noi un mic Minion, unii mai mult ca alții. Oamenii aveau atât de multe întrebări despre originea lor, încât ne-am dat seama că ar fi extrem de amuzant să începem să le răspundem”.

Pentru a crea un univers extrem de detaliat, Lynch, care are experiență și ca scriitor de cărți de benzi desenate, a plonjat complet în mintea și în lumea unui Minion. Știa deja pe de rost fiecare detaliu din Despicable Me și Despicable Me 2, dar și toate scurt metrajele cu Minioni care au însoțit lansările de DVD și Blu Ray: „Să ai tot timpul în cap voci de Minioni poate fi înfricoșător, dar, de fapt, mi-a fost de mare ajutor. Din fericie, Pierre e cel cel care le dă vocile, așa că, de câte ori aveam vreo înrebare legată de cum s-ar putea comporta într-o situație anume, el știa să mă ajute.” Mai dificil decât să conceapă o poveste pentru ei a fost să scrie dialogul dintre ei: „Cea mai grea parte a fost aceea că aveam trei personaje principale care nu vorbeau engleză. Dar Pierre se pricepe de minune să comunice ce încearcă Minionii să spună.”

Lynch ne poartă prin procesul care a dus la crearea personalităților celor trei Minioni protagoniști: „Oricât s-ar tachina unul pe celălalt, cei trei sunt extrem de uniți. Kevin e fratele cel mare și, dacă el nu ar fi existat, ceilalți doi ar fi dispărut și ei demult. Stuart este adolescentul rebel; nu-i pasă de misiunea lor cât îi pasă să se distreze, să cânte și să vorbească cu fete. Iar Bob este inocentul cu ochi mari care e extrem de entuziasmat că cineva are nevoie de ajutorul lui, dar imediat își pierde atenția dacă vede o luminiță intensă, sau ceva la televizor, sau un ursuleț căzut pe jos. Dar nu e totul lapte și miere între ei, căci ne place să-i vedem cum se ciondănesc tot timpul”.

Lynch cunoaște prea bine minioneză, dar, pentru că Minionii fac multe gaguri fizice ca se facă înțeleși, scenaristul a trebuit să se bazeze pe experiența și talentul lui Coffin și Balda, precum și pe oamenii talentați care formează echipa lor de animatori, pentru ca și publicul să îi poată înțelege pe Kevin, Stuart și Bob: “Mare parte din film se bazează pe gagurile fizice și pe abilitatea lor de a exprima emoțiile prin ochii lor imenși, dar mi-a fost de mare ajutor să-l sun pe Pierre și să-l întreb cum ar reacționa în anumite situații, ce cuvinte ar folosi, de exemplu, dacă ar fi speriați. Au fost multe încercări până am ajuns la variantele ideale. Au fost momente în care scriam o scenă în scenariu, și la explicații scriam: dacă i-am putea înțelege, asta ar fi fi spus aici, iar Pierre mergea și înregistra la microfon versiunea în minioneză.”

Pierre Coffin spune: „Acest film se adresează publicului foarte larg, dar am încercat să facem poante istețe, pe mai multe niveluri. Aceasta e magia animației, că poți exprima orice fie și numai prin mișcări fizice”.

Pentru Coffin, Minionii sunt omagiul suprem adus eroilor cinematografului mut: „Totul a început cu actori precum Charlie Chaplin și Buster Keaton. Ei au fost cei mai buni povestitori din toate timpurile. Le-am arătat copiilor mei The Gold Rush și l-au adorat. Nu are niciun cuvânt rostit, dar au fost captivați de imagini. Totul era perfect ritmat și perfect executat, fără ajutorul limbajului vorbit. Așa sunt și Minionii, sunt moștenitorii filmelor mute, cu diferența că le-am pus în gură cuvinte caraghioase și care nu există în realitate”.

Devotamentul Minionilor pentru a sluji cel mai mare superticălos îi face să nu caute o casă a lor, un cămin, ci un echivalent suprem al lui Gru, cu care au legat o relaţie extroardinar de strânsă.

Spectatorii vor vedea și vor simți relația dintre personaje, născută din pasiunea cu care au fost creați de echipa de artiști, despre care Meledandri spune: “”Ce îmi place la Pierre și Kyle este faptul că, de câte ori Minionii riscă să devină mult prea drăgălași, ei știu să contracareze cu umor inteligent, astfel că filmul nu cade în sentimentalisme ieftine, ci își menține un ritm alert, cu mult umor.”
Superticăloși și jefuitori de bănci

Exploreaza subiecte similare:

Minions, Despicable Me, Despicable Me 2

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells