Nicolas Cage a refuzat un rol central în Lord of the Rings

de Cristina Grigore în 6 Oct 2015
"Cu siguranță că au existat şi filme de pe urma cărora aş fi beneficiat, dacă circumstanțele momentului îmi permiteau”, a arătat starul

Se ştie despre Nicolas Cage că nu refuză mai nici un rol dintre cele oferite, însă a existat o excepţie în cariera sa, şi una de proporţii. Starului i s-a oferit rolul lui Aragorn din trilogia Lord of the Rings. Cage l-a refuzat şi partitura i-a revenit astfel lui Viggo Mortensen.

„Se întâmplau diverse lucruri în viaţa mea la acel moment, ce mă împiedicau să călătoresc şi să fiu departe de casă vreme de trei ani”, a explicat Cage.

„Însă referitor la aceste filme, ideea este că îmi place să le vizionez. Şi le pot savura mai bine de pe scaunul spectatorului. Eu nu prea mă uit la filmele în care joc. Aşa că, în cazul celorlalte, am acea bucurie autentică la vizionare – în special când vine vorba de Lord of the Rings”, a continuat el.

Actorul nu este însă afectat de faptul că nu a putut face parte din ceea ce a ajuns una dintre cele mai de succes trilogii din toate timpurile. „Nu prea am regrete. Cred că a avea regrete e o pierdere de vreme. Încerc întotdeauna să merg înainte şi să nu mă agaţ de trecut şi de filmele pe care aş fi putut să le fac. Cu siguranță că au existat şi filme de pe urma cărora aş fi beneficiat, dacă circumstanțele momentului îmi permiteau”, a mai arătat Cage.

Exploreaza subiecte similare:

Nicolas Cage, Viggo Mortensen, The Lord of the Rings: The Return of the King, actor

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 6 octombrie 2015 14:31
Adevarul e ca in ce filme a jucat Nicolas Cage in ultima vreme un rol in LOTR i-ar fi pus pentru mine bomboana pe coliva.
VIBERS pe 6 octombrie 2015 21:29
Pai sunt sigur ca d.p.t.d.v, LOTR a fost mai prost decat Season of the witch sau Ghost Rider.
cosmin742000 pe 8 octombrie 2015 08:59
tinand cont ca pt mine ultimul film vizionabil in care jucat Nicolas Cage este City of Angels (98), dupa mine are totusi un sens.Trebua sa zic coliva de sub bomboana ?:)Ca sa aiba sens ?
bloodthirst pe 6 octombrie 2015 17:33
A refuzat pe motiv ca prefera sa le vizioneze si nici regrete nu are, cata demnitate :))))
bloodthirst pe 6 octombrie 2015 17:34
A refuzat pe motiv ca prefera sa le vizioneze si nici regrete nu are, cata demnitate :))))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells