Morbius este viitorul spin-off Spider-Man

de Cristina Grigore în 14 Nov 2017
De povestea filmului se vor ocupa scenariştii lui Power Rangers

Producţiile inspirate din universul Spider-Man iau amploare sub egida Sony, ce a anunțat luni dezvoltarea unui nou spin-off după Venom, pelicula în care Tom Hardy are rol titular. 

Villain-ul propus acum este Morbius, the Living Vampire, scrie TheHollywoodReporter.com. Apărut prima dată ca antagonist în benzile desenate The Amazing Spider-Man din 1970, personajul este la origine un biochimist, doctorul Michael Morbius, care, în încercarea de a găsi leacul unei boli de sânge fatale, se injectează cu un ser obţinut din experimentele pe lilieci. Se transformă astfel într-o creatură vampirică, cu abilităţi neobişnuite şi poftă de sânge.

Nu au fost oferite amănunte legate de felul în care scenariştii aleşi, Burk Sharpless şi Matt Sazama (Power Rangers, Dracula Untold, Gods of Egypt) vor aborda povestea villain-ului, mai notează THR, astfel încât nu se ştie deocamdată cum va arăta personajul pe marele ecran şi ce legătură va avea cu Spider-Man. 

După succesul lui Spider-Man: Homecoming, realizat în colaborare cu Marvel, studiourile Sony se concentrează pe o extindere a universului filmelor Spider-Man (cu o abordare mai îndrăzneaţă şi mai întunecată), separat de cel al rivalilor de la Marvel. Pe lângă Venom, se mai află în dezvoltare Silver and Black – ce are în centru personajele Silver Sable şi Black Cat (de regia căruia se va ocupa Gina Price-Bythewood) şi un film de animaţie Spider-Man, cu versiunea afro-americană a supereroului, Miles Morales. 

Exploreaza subiecte similare:

Dracula Untold, Spider-Man: Homecoming, Gods of Egypt, Power Rangers

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cavallioty pe 14 noiembrie 2017 18:24
la ce scenaristi are sunt sanse de 100 % sa iasa ceva varza la fel ca filmele pentru care au mai scris scenariul
mihnea_aspru95 pe 14 noiembrie 2017 22:57
Da, chiar că ! :))) "Power Rangers, Dracula Untold, Gods of Egypt", în special Zeii Egiptului care a fost chessy şi "ludicrous", în acelaşi timp :D. Doar în VENOM am speranţă (acolo, regizorul e unul bun, dar în mare parte a făcut comedii R, să vedem cum stă şi c-un alt film R - 17 (de data asta cu supereroi), sper că foarte bine).
cavallioty pe 15 noiembrie 2017 08:17
dupa colaborarea cu Marvel la Spiderman in loc sa invete sa ia decizii bune ei revin la era Amazing Spiderman,unii nu invata din greseli,plus ca nu a auzit nimeni de acest personaj
viorellll pe 15 noiembrie 2017 17:07
https://www.youtube.com/watch?v=-CmY47ywm8M
viorellll pe 15 noiembrie 2017 17:09
Eu unul am auzit de Morbius

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells