Cineasta franceză Julia Ducournau (37 de ani) a devenit sâmbătă seară a doua femeie care ia Palme d'Or, la aproape 30 de ani distanță de anterioara câștigătoare, Jane Campion, premiată pentru The Piano. Titane a fost catalogat ca „monstruos” de unii critici, elementele horror abundând în această producție franceză.
Nou-venita Agathe Rousselle joacă în film rolul Alexiei, o tânără care a suferit - în copilărie - în urma unui accident de mașină provocat de un tată neglijent. Tânăra are acum o placă de titan montată în cap, ceea ce i-a dat un fel de duritate a supraviețuitorului - o formă, poate, de ostilitate, dar și dorința pentru o figură paternă veritabilă. „Tânăra dezvoltă - conform avertizărilor medicilor - o psihoză, dacă nu chiar mai mult: o deformație mentală”, transmite de la Cannes corespondenta Cinemagia, Alice Kanterian. „Tânara devine o căutată stripperiță atrasă de mașini, cu care face sex; raporturile cu oamenii sunt superficiale, are scurte întâlniri erotice căci sexul nu este finalizat pentru că tânăra își omoară partenerii, femei sau bărbați”. Dansatoare la saloanele auto și la diverse evenimente, unde diverse figuri masculine nu îi dau pace, Alexia se răzbună violent iar apoi fuge, deghizându-se în băiat.
Publicația theguardian.com scrie că Julia Ducournau continuă, după debutul inteligent din 2016 cu Raw (Grave), explorând identitatea în formele cele mai puțin atrăgătoare. „După debutul cu un film inteligent dar dezgustător, Raw, în 2016, în care canibalismul era cheia de a citi tema identității și a imaginii corporale, regizoarea revine cu Titane, un film care face același lucru, însă mai volatil și mai neîndemănatic, deși cu un elan greu de explicat. Titan oferă momente stranii, plus scene violente. Și, se poate susține, are sugestii interesante despre identitatea de gen, pe măsură ce personajul Alexiei oscilează între feminitate și postura de bărbat tânăr. Însă totul este regizat cu răceală, fără stilul și empatia din Raw. Și în cadrul final, pe care publicul l-a așteptat întregul film, este slab. Dacă există un sindrom al celui de-al doilea horror, Ducournau suferă de el.
Variety scrie: „Dovedind că debutul ei, Raw, un film pe tema canibalismului, nu a fost doar un exercițiu menit să atragă atenția publicului, regizoarea franceză Julia Ducournau se întoarce într-un loc unde pofta atinge domeniul sinistrului, iar corpul uman este un vehicul care descompune ideea de gen, dorință și dinamică familială incredibil de disfuncțională. E vorba de o călătorie controversată și despre un gen neobișnuit de monștri - o încrucișare între Crash a lui David Cronenberg și horror-ul uterin al lui Takashi Miike din Gozu, în care personajul principal abia vorbește, iar mesajul regizoarei este deschis la orice interpretare.
Collider notează că Vin Diesel ar avea ce învăța urmărind acest film. Mai mult, Titane este „cel mai bun film al culturii mașinii de la Tokyo Drift încoace, un body horror grotesc, pornind de la filmele lui David Cronenberg, fiind și un amuzant film despre relația tată - fiu (de fapt o fiică). Titane este cel mai straniu film de la Cannes de anul acesta. Încrucișarea grotescă între Crash al lui Cronenberg și filmele horror ale lui Shinya Tsukamoto, Titane este un film despre transformări. Corpurile sunt la fel de maleabile ca și tabla mașinilor, după care Alexia pare că tânjește. Atunci când Alexia merge la duș după salonul auto, Ducournau urmărește maleabilitatea corpului uman și durerea care vine cu transformarea lui. În loc să urmărească corpurile goale, camera urmărește tatuajele, cicatricile, plăcuțele metalice și piercingurile, unele prinse din greșeală în păr”.
Corespondenta Cinemagia la Cannes Alice Kanterian scrie că „asemenea romanului horror a lui Steven King „Christine”, în Titane un automobil are super puteri; apoi, ca în filmul lui Tarantino Kill Bill, în Titane o amazoană nu cruță pe nimeni în drumul ei. Coloana sonoră care celebrează violența protagonistei este dată la maxim - iar spectatorului i se sugerează „lean back and enjoy the moment”. Legat de scenele foarte șocante și de mare violență spectatorul este avertizat - înaintea proiecției se menționează că nu se recomandă persoanelor sensibile filmul care va urma. Între timp, gravidă după partida de sex cu mașina cu super puteri și între timp căutată de poliție ca serial killer, ea preia o nouă identitate, a unui băiat dispărut în copilărie, și nu este demascată - ba chiar este recunoscută și acceptată de un tată îndurerat,un căpitan pompier interpretat cu mare măiestrie de actorul francez Vincent Lindon. De acesta se va lega, îl va iubi, fiind la rândul ei iubită - întâi că Adrien, băiatul pierdut și regăsit și - în cele din urmă - că Alexia. Acestuia Alexia îi va încredința și copilul, ce aparține unei noi specii, TITANUL. Ducournau prezintă un film ingenios, violent, comic, ce cochetează cu diverse genuri, un film care iese din tiparul Cannes, cel puțin dacă ne uităm la ultimii câștigători - Shoplifters în 2018 și Parazit in 2019”.
