Jamie Dornan, rolul principal într-o miniserie HBO Max

de Ştefan Dobroiu în 27 Ian 2021
Actorul interpretează un turist britanic ce suferă un misterios atac în Australia

Toată lumea îl cunoaşte pe Jamie Dornan după rolul său principal din ecranizările Fifty Shades of Grey, dar noi îl preferăm în excelentul serial poliţist The Fall (2013), în care interpretează un criminal în serie gata să terorizeze oraşul Belfast. Iată că actorul are acum o nouă şansă să impresioneze într-un serial din acelaşi gen: va juca rolul principal din The Tourist, o miniserie HBO Max care l-a cooptat în echipă şi pe Hugo Weaving.

Personajul titular, un aventurier britanic, ajunge în mijlocul pustietăţii în Australia. Aflat la volan, este atacat pe neaşteptate şi fără nicio explicaţie de şoferul unei cisterne, parcă hotârăt să-l facă pe erou să piardă controlul maşinii. În urma accidentului, eroul nenumit se trezeşte la spital, dar nu are idee cine este şi cum a ajuns acolo. Pe parcursul a şase episoade va încerca să dezlege misterul identităţii sale şi să afle cine şi de ce l-a atacat...

Pe lângă Dornan şi Weaving, care interpretează un respectat şef al poliţiei australiene, în miniserie mai apar Danielle Macdonald şi Shalom Brune-Franklin. Ele vor fi o poliţistă locală şi, respectiv, o chelneriţă gata să-l ajute pe britanic să se descurce în sălbăticia Australiei.

Nu ştim acum când se va lansa miniseria, dar poate că întârzie suficient ca HBO Max să devină disponibil şi în România. Conform anunţurilor companiei, platforma va fi disponibilă la noi cu începere din a doua jumătate a lui 2021.

Foto: Jamie Dornan în The Fall

Exploreaza subiecte similare:

Jamie Dornan, Hugo Weaving, Danielle Macdonald, Shalom Brune-Franklin, The Fall

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells