Festivalul Transilvania şi-a încheiat cea de-a 21-a ediţie duminică, iar în selecţia a două secţiuni, Focus Polonia şi Va urma, o secţiune dedicată serialului, au fost proiectate şi primele două episoade din serialul polonez Klangor, o producţie Canal+ în regia lui Lukasz Kosmicki. Am profitat de ocazie pentru a-i adresa regizorului câteva întrebări despre mizele serialului, dar şi despre tot mai încrâncenata bătălie dintre seriale şi lungmetrajele destinate marelui ecran.
Iată premisa serialului: Un gardian de închisoare vinde droguri unui deţinut. Câteva ore mai târziu, doi deţinuţi mor, iar un al treilea, Emil, trebuie dus de urgenţă la spital. Când îşi recapătă cunoştinţa, evadează. E nevoie de o zi ca poliţia să-l prindă, dar până atunci vieţile a două familii au fost deja date peste cap...
Serialul Klangor va fi disponibil publicului român din 29 august, difuzat luni și joi de la 21:30 în exclusivitate la Focus Sat TV, precum și în biblioteca VOD (video on demand) din Aplicația Focus Sat.
Cinemagia: Spune-ne câteva cuvinte despre principala temă a serialului. Mi se pare mie sau este un omagiu adus producţiilor nordice, mai ales Forbrydelsen/The Killing?
Lukasz Kosmicki: Pentru mine Klangor este o dramă în toată puterea cuvântului. Nu doar un serial poliţist sau o dramă de familie, ci un serial complex ce poate fi interpretat în multiple moduri. În ce priveşte comparaţia cu genul scandi-noir, iată unde rezidă asemănarea: am filmat în Świnoujście, un orăşel care este mai aproape de Copenhaga decât de Varşovia. Oraşul aduce a Scandinavia, deşi este în Polonia. Lumina este foarte scandinavă, rece, mai puţin plăcută. În ce priveşte The Killing, nu l-am văzut încă, dar este sus pe lista mea de seriale de văzut!
Cinemagia a urmărit doar primele două episoade, dar una dintre marile teme pare să fie aceea a asumării greşelilor. Cât de importantă a fost pentru tine răspunderea cu care personajele trebuie să-şi înfrunte greşelile?
De acord, responsabilitatea pentru propriile acţiuni este una din marile teme ale poveştii. Personajul principal, Rafał Wejman, jucat de Arkadiusz Jakubik, este psihologul unei închisori şi îşi creşte singur cele două fiice, pentru că din raţiuni economice soţia lui lucrează în Germania. Rafał este foarte cumsecade, un tip optimist care nu ar fi în stare să facă rău nici măcar unei muşte. Dar situaţia în care ajunge fiica lui îl obligă să se schimbe. El devine deodată tatăl care trebuie să-şi protejeze familia cu orice preţ şi pentru asta va încălca nişte limite pe care nu ar fi crezut că le va încălca vreodată. Răspunderea şi responsabilitatea sunt o preocupare importantă pentru el.
Aici trebuie menţionat şi intinerariul personajului care provoacă criza, iar rostul său este să arate cât de accidentală şi banală poate fi natura răului. Se întâmplă des ca o fărădelege să se petreacă din întâmplare, fără vreun motiv şi fără sens. Iar făptaşul ar da orice să dea timpul înapoi, doar că acest lucru nu este niciodată posibil, iar el trebuie să-şi asume greşeala.
Rafał este fără îndoială personajul principal, dar mie mi-a plăcut foarte mult personajul Hankăi, care are cea mai privilegiată poziţie pentru a fi un observator al vieţilor distruse din jurul ei. Cât de importantă a fost ea pentru tine?
Hanka este şi ea un personaj principal. Ea şi sora ei se ceartă, iar apoi sora ei dispare. Relaţia acestor două fete este conflictuală, dar deloc lipsită de dragoste, ele se află în continuă competiţie una cu cealaltă. Şi, deodată, lumea Hankăi se năruie. Îşi pierde iubitul şi sora ei dispare. Hanka este foarte importantă pentru poveste: este un personaj adolescent şi publicul tânăr se poate identifica cu ea. Este important să ai protagonişti adulţi şi minori, pentru că îţi oferă perspective diferite asupra evenimentelor şi pot atrage în poveste categorii diferite de public. Aceasta este o piesă semnificativă a întregului puzzle, ceva ce echilibrează toate elementele. Ceea ce vedem nu este doar povestea unui tată, ci şi povestea unei fiice şi povestea unei mame, o întreagă familie se află în criză şi se confruntă cu o situaţie imposibilă.
Un atu al serialului este această senzaţie de oraş mic unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Crezi că povestea ar fi funcţionat la fel dacă acţiunea ar fi avut loc într-o metropolă?
Nu prea există filme care să se fi filmat în această zonă, Świnoujście. Noi am fost primii după foarte mult timp care am decis să filmăm acolo. Însuşi locul face totul mai interesant pentru public, acele peisaje superbe şi natura ieşită din comun. Faptul că totul se petrece într-un oraş mic oferă claritate, vedem mai bine toate interacţiunile. Într-un oraş mare totul ar fi mult mai anonim şi scenariul ar fi trebuit modificat substanţial. Locul unde se petrece acţiunea este parte integrantă a poveştii şi nu aş vedea-o întâmplându-se altundeva.
Care crezi că sunt avantajele în realizarea de seriale şi nu lungmetraje pentru marele ecran?
Suntem în mijlocul unei schimbări substanţiale provocată de ascensiunea în popularitate a platformelor de streaming. Televiziunea tradiţională este pe ducă şi diferenţa dintre influenţa filmelor şi cea a serialelor nu mai este atât de evidentă. Serialul nu mai este ruda mai săracă sau sora mai mică şi urâtă a filmului. Platformele de streaming ne permit să vedem seriale într-un mod similar celui în care citim cărţi: ne putem opri oricând şi reveni după bunul plac. Uneori vedem totul dintr-un singur foc, iar alteori punem stop şi ne întoarcem la poveste mai târziu.
Eu împart filmele în bune şi proaste şi la fel fac şi cu serialele. [Datorită streaming-ului,] nu se mai poate vorbi de o graniţă între filme şi seriale, indiferent de gen şi indiferent de faptul că producţia respectivă e comercială sau arthouse. Aş mai adăuga că un scenarist al serialului Klangor ar putea prefera structura de serial celei a unui film pentru că are mai mult timp să-şi spună povestea şi să dezvolte personajele. Din punctul meu de vedere, scopul e să spun o poveste interesantă, indiferent de format.
