Îndrăgitul actor Marcel Iureș, gazda unui nou serial documentar, la History Channel

18 Aug 2023
Cele șase episoade vor explora mistere și enigme din istoria României

History Channel anunță lansarea seriei „Enigmele României”, a doua serie locală a televiziunii în România. Seria este formată din șase episoade de 30 de minute, în care aclamatul actor Marcel Iureș va cerceta o serie de enigme fără răspuns, care se axează pe istorie, geologie, castele, crime, lumini cerești, tulburări mentale și ritualuri religioase ascunse. Serialul va avea premiera românească în luna octombrie la History Channel, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Cele șase episoade vor explora mistere și enigme din istoria României, cum ar fi locul în care se află mormântul lui Vlad Țepeș, cauza morții poetului național Mihai Eminescu, căutarea tablourilor dispărute în urma „marelui jaf” de la muzeul Brukenthal din Sibiu sau misterul iahtului Ostara - o navă cu o comoară de aur a unor nobili ruși, care au fost găsiți uciși aproape de malul românesc al Deltei Dunării în timp ce fugeau de bolșevici.

Actor de teatru și de cinema respectat, Marcel Iureș a lucrat și cu regizori americani legendari precum Brian De Palma și Francis Ford Coppola și a împărțit ecranul cu giganți de la Hollywood precum Tom Cruise, Johnny Depp, Nicole Kidman, George Clooney și Brad Pitt. Filmografia sa internațională include roluri în filme precum Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirilor (1994), Misiune imposibilă (1996), Pacificatorul (1997), Războiul lui Tom Hart (2007), Tinerețe fără tinerețe (2007) și Pirații din Caraibe: La capătul lumii (2007). Printre cele mai remarcate filme românești în care a jucat Marcel Iureș se numără Stejarul (1992), Balanța (1992), Vacanța cea mare (1988), Tatăl fantomă (2011) și Octav (2017).

„Suntem încântați să anunțăm o nouă producție locală în România, «Enigmele României», unde History Channel își menține cu mândrie poziția nr. 1 în topul televiziunilor factuale pentru al zecelea an consecutiv și se plasează în top 15 televiziuni la nivel național. Observăm un apetit mare al publicului din România pentru programele care îmbină istoria cu misterul. Prin urmare, am decis să ne concentrăm pe unele dintre cele mai fascinante mistere ale României și nu ne-am putut gândi la o gazdă mai potrivită pentru această emisiune decât Marcel Iureș, care, cu personalitatea sa carismatică, ne va ghida dincolo de narațiunile oficiale ale istoriei, în căutarea răspunsurilor”, comentează Karol Bek, Senior Commercial Director și Country Manager pentru România la A+E Networks Polonia & CEE.

„Sunt încântat să fiu gazda noii serii documentare History Channel, «Enigmele României». Este o emisiune intrigantă, care sper că îi va familiariza pe telespectatorii noștri cu noi perspective privind personalități și evenimente celebre care au definit istoria României. Cred că această emisiune va fi, de asemenea, o mare oportunitate de a promova moștenirea culturală fascinantă a României în întreaga lume, iar eu sunt onorat să fiu ambasadorul ei”, remarcă actorul Marcel Iureș.

„Ținuturile muntoase ale Transilvaniei, și nu numai, sunt excepțional de bogate în mister, enigme și întrebări fără răspuns. Chiar și astăzi, legendele sale globale, particularitățile sale geologice, scrierile preistorice și fenomenele paranormale și inexplicabile îi provoacă deopotrivă pe savanți, precum și pe oamenii de rând”, a declarat John M. Florescu, producătorul executiv al emisiunii.

Exploreaza subiecte similare:

Marcel Iureş, Brian De Palma, Francis Ford Coppola, Tom Cruise, Johnny Depp, Nicole Kidman, George Clooney, Brad Pitt, The Peacemaker, Hart's War, Youth Without Youth, Pirates of the Caribbean: At World's End, Balanţa, Vacanţa cea mare, Tatăl fantomă, Octav

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells