Guy Ritchie: „Cei doi eroi se urăsc cu adevărat”

De miercuri poţi vedea pe marile ecrane, în avanpremieră, comedia de acţiune The Man from U.N.C.L.E./Agentul de la U.N.C.L.E., în regia specialistului genului, britanicul Guy Ritchie. Acţiunea are loc în anii '60, în plin Război Rece, iar povestea se învârte în jurul lui Napoleon (Henry Cavill), agent CIA, şi Illya (Armie Hammer), agent KGB. Aşa cum spune şi regizorul, „cei doi eroi se urăsc cu adevărat”, dar vor fi nevoiţi să colaboreze atuncând când trebuie să înfrunte o ameninţare atât de gravă, încât le anulează disensiunile. Iată mai jos ce are Guy Ritchie de spus despre filmul său.

Cum te-ai gândit să poziţionezi filmul Agentul de la U.N.C.L.E., lăsând deoparte faptul că urmează tiparul unei acţiuni tradiţionale cu spioni?
Am simţit că umplu un spaţiu încă liber, iar acesta a fost motivul iniţial pentru care am ales filmul Agentul de la U.N.C.L.E.. Mi-am dorit să extragem esenţialul din epoca de aur a filmelor de spionaj, eliminând fleacurile şi dând valoare proiectului printr-o perspectivă personală. Pare a fi o diversiune revizionistă a unui fenomen încărcat, aşa cum ne place nouă să privim lucrurile. Cred că am reuşit să vin cu o abordare unică asupra genului. Mi-a mai plăcut şi faptul că cei doi eroi se urăsc cu adevărat, din motive evidente.  

Ai trasat reguli în ceea ce priveşte introducerea umorului astfel încât filmul să nu pară o parodie?
Guy Rithchie: Da. Mi-am dorit să ridic filmul la acel nivel, problema este că dacă depăşeşti o anumită limită, e mai greu să redresezi povestea. De aceea, am avut foarte multe discuţii cu scenaristul Lionel Wigram despre acest aspect şi despre cum să dăm plus valoare dialogurilor fără a pica în parodie.  

Agentul de la U.N.C.L.E. are clar şi elemente comice, iar partea aceasta este cel mai greu de potrivit. Comedia este riscantă atunci când creşti miza. În momentul în care ai alunecat pe panta parodiei, miza încetează să mai existe. În acelaşi timp, îmi place comedia şi nu mi-am dorit ca filmul să fie o experienţă plăcută. Am avut impresia că aveam de-a face cu un animal sălbatic pe care trebuia să îl ţin bine în frâu, pentru că altfel riscam să se aleagă praful.

Ce ţi s-a părut deosebit la acest proiect?  
La nivel subconştient există o mulţime de motivaţii care te fac să accepţi propunerea de a regiza un film cu titlul Agentul de la U.N.C.L.E.. În 10 secunde îţi trasezi toate conexiunile şi stabileşti ce ţi se pare interesant şi ce poate fi o sursă de inspiraţie. Apoi începi să crezi că poţi realiza un film reuşit, deşi nu ştii exact cum. Totuşi ai suficiente puncte de interes încât să ştii exact pe ce să te axezi. Tot acest proces durează între 10 şi 30 de secunde. Am un agent american, unul rus şi ne aflăm în anii ’60. Cum facem ca acţiunea să pară contemporană? Te gândeşti puţin şi fără să-ţi dai seama ai imaginea de ansamblu a filmului.

Au existat elemente din serialul TV pe care ai vrut să le incluzi în film?
Nu chiar, pentru că ideea mea de film s-a bazat pe lucrurile pe care mi le aminteam despre serial. Ca să nu devin prea analitic, ştiu că mi-a plăcut. Mă bazez pe memoria mea care lucrează într-o manieră foarte eficientă – reţine doar ce îmi place. Astfel, am eliminat coregrafia. Am păstrat faptul că unul dintre protagonişti este blond, celălalt brunet, unul urmează regulile, celălalt nu. Acestea au fost elementele principale care m-au interesat. În rest, m-am gândit foarte mult la cum să fac ca povestea să capteze atenţia spectatorilor.

Deşi Napoleon şi Illya nu sunt prieteni, au gesturi prieteneşti unul faţă de celălalt. Cum ai ajuns să construieşti acest tip de interacţiune?
Aşa e viaţa. Este felul în care oamenii ajung să se cunoască. Mi se pare cel mai pertinent argument.  

Crezi că Agentul de la U.N.C.L.E. poate deveni franciză?
Ar fi minunat, pentru că ne-a plăcut mult proiectul, mai ales pentru că timp de şase săptămâni ne-am plimbat între Napoli şi Roma.